Niste lunatici
articol aparut in Cultura, nr. 225 din 2009-05-28» cultura revista revistelor »
Autor: C. STANESCU
Un „mesaj din Sirius“ despre criza culturii transmite cititorilor Grigore Traian Pop prin revista trimestriala „Atitudini“ a Casei de Cultura I. L. Caragiale din Ploiesti, publicatie fondata in urma cu sapte ani de regretatul poet Ion Stratan. In timp ce omenirea simte din ce in ce mai tare ghearele crizei economice pe propria-i piele, iar o armata de analisti se da de ceasul mortii sa descopere solutia supravietuirii si a iesirii din ea, vine Grigore Traian Pop „din Sirius“ sa ne asigure ca spre actuala criza trebuie sa privim cu un ochi filozofic si ca, de fapt, ea e o criza a culturii, daca nu chiar a culturilor maturate de mondializare: „Actuala criza n-a prea intrat in dezbaterea filozofilor si a celor pentru care cultura reprezinta modul fundamental de a fi al umanitatii. Nu stim nici unde ne aflam, nici ce ne asteapta. Probabil vom afla, dar exclusiv in calitate de «beneficiari» ai dezastrului.“
Prinde bine acest dus rece de scepticism si neliniste cazut peste optimismul de buzunar al multor filozofi si analisti „libertarieni“ din traditia scolii austriece care intretin iluzia ca solutia crizei consta in preluarea „leadership“-ului de catre organismele internationale si retragerea, brutala sau graduala, a statului pe temeiul supravietuirii celui mai bine adaptat in jungla economica. In contra acestui cinism globalizant, Grigore Traian Pop se inarmeaza cu un citat, o fraza a celui mai puternic om din lume: „In discursul de instalare la Casa Alba, presedintele Barack Obama a rostit o fraza care va reverbera inca multa vreme: «Nu trebuie sa ne cerem scuze pentru modul nostru de viata.» Minunat, daca acceptam ca nici tavalugul mondializarii nu trebuie sa aplatizeze moduri de viata nu intrutotul asemanatoare celui american. Altfel, umanismul, toleranta, libertatea, pluralismul si alte repere care ni se par salvatoare devin vorbe in vant. Ca sa nu-mi pierd firul, revin la ideea ca actuala criza este fundamental culturala, morala, daca vrem sa largim sensul termenului, si e de neinteles de ce, pentru iesirea din faliment, este pusa intre paranteze tocmai cultura. Care cultura ? Raspunsul il da tocmai domnul Barack Obama: cea care asigura perpetuarea modurilor de a fi ale natiunilor. Daca, intre timp, natiunile n-au devenit defective de plural!“ In capul multora, da, postmodernitatea a schimbat soarta notiunii respective facand-o „defectiva de plural“. Cum putem trai in satul global concomitent cu perpetuarea „modurilor de a fi ale natiunilor“? Foarte bine, pare sa spuna mesajul din Sirius, un mesaj „evazionist“ in raport cu presiunile exercitate zilnic de criza economica si financiara asupra cetateanului de rand, dar si asupra filozofului si eruditului elitist. Fiecare poate raspunde in felul lui. Cetateanul de rand, necajit de cosnita goala, i-ar putea arunca celui din Sirius cunoscutele vorbe : tara arde si baba se piaptana. Eruditul, in schimb, se gandeste imediat la imperturbabilul Arhimede care le cerea ritos si imperativ navalitorilor sa-i fereasca cercurile, iar filozoful, la randul lui, fuge imediat cu gandul la acei savanti certandu-se cu patima pe seama „sexului ingerilor“, in timp ce zidurile cetatii cad sub navala asediatorilor. Arhimede cu capul in cercuri si savantii dogmatici cu „sexul ingerilor“ in cap sunt exemple paradigmatice de falsa inadaptare la realitati: in realitate, alta decat cea imediat pipaibila, „inadaptatii“ acestia obsedati de cercuri si de sexul ingerilor asigura mersul lumii si al natiunilor. Citesc in frumoasa revista a Casei de Cultura din Ploiesti articolul profesoarei Gabriela Teodorescu despre unul din marii nostri „inadaptati“, despre „lunaticul“ Eminescu, inca poetul national intr-o lume in care natiunile devin defective de plural. Un eseu care ne ridica putin deasupra pamantului framantat pe care stam, fara insa a exalta intr-atata geniul eminescian incat sa starneasca furia revizionista a iconoclastilor. Eminescu nu-i el un sfant sau un produs al „fabricii de sfinti“ nationali, dar nu ramane mai putin acel „om universal in viziune romaneasca“ despre care vorbea un filozof si el „lunatic“ precum Constantin Noica. Profesoara Gabriela Teodorescu documenteaza in eseul sau caracterizarea pe care o facea Slavici lui Eminescu: „Stapanit de o neastamparata sete de stiinta, el studia mereu si nu era ramura de stiinta omeneasca pe care nu tinea s-o aprofundeze. Mereu se simtea inca un om neispravit, mereu isi dadea silinta de a se desavarsi…“ Spre ce nazuia acest „om neispravit“? „Refuzul scolaritatii normale si refugiul in biblioteci – scrie prof. Gabriela Teodorescu – drumul la Blaj, caruia ii uita scopul pragmatic pentru a-l trai ca o aventura a spiritului, adevarat pelerinaj pe pamantul Transilvaniei venerate ca o vatra a romanismului, ardenta pasiune juvenila pentru teatru, inteles de la inceput ca reductie in spatiul scenei a spectacolului lumii si orientarea sigura spre marele repertoriu (Shakespeare, Schiller), inaugurarea, in acei ani, a «caietelor» de insemnari, adevarat jurnal si laborator de creatie – toate aceste nu sunt gesturi gratuite ale unei adolescente romantice si razvratite, ci evenimente existentiale, acte constiente, semn ca viitorul poet isi asuma disciplina autoinstruirii si se «construia» pe sine intr-un model ideal, la modul renascentist si romantic. Intuitiv, «anilor de ucenicie» le adauga «anii de calatorie», in sensul initiatic pe care il conferea si Goethe acestor experiente ale personajului sau Wilhelm Meister.“ Asadar, intre altele, „neispravitul“ de Eminescu inaugura in acei ani ai adolescentei caietele de insemnari. E vorba, desigur, despre manuscrisele eminesciene recent facsimilate, in urma victoriei unui mare si vechi proiect academic si national, act cultural de anvergura pus in opera de acad. Eugen Simion. Sigur, in ochii unora caietele eminesciene raman niste „maculatoare“ fara interes public: criticul care a emis aceasta enormitate m-a lasat fara grai si fara comentariu. Alt om de litere, profesoara universitara la Cluj, foarte revoltata ca „maculatoarele“ lui Eminescu apar ca volume de manuscrise facsimilate le compara cu „CD-urile oferite ca suvenire de la nunti, botezuri si absolviri“: doamna profesoara univ. de la Cluj crede ca scriind asa arunca in derizoriu si ridicol o mare intreprindere culturala. Nici nu stie dna prof. ce sugestie contine „ironia“ sa! Ce n-as da sa aflu ca tinerele cupluri de casatoriti primesc in dar, la nunta, in loc de manele, opera lui Eminescu, amaratele „maculatoare“ ale „neispravitului“ poet national luate in ras gros de o profesoara universitara si prodecan: mai mare rasul… Ma intorc la doamna Gabriela Teodorescu, profesoara din Ploiesti, ca sa uit de rasul universitar de la Cluj: studentul Eminescu, fara a deveni, cum zice cam agasat Calinescu, un monstru de eruditie, recepteaza marile idei ale epocii; manuscrisele – scrie autoarea eseului din „Atitudini“ – marturisesc interesul sau pentru structura materiei, pentru teoria evolutionista sau pentru notiuni cum ar fi cosmosul sau conservarea energiei, e foarte bine informat in astronomie, strange si restructureaza pentru sine, „idei si cunostinte de sorginte foarte diferita: Vedele indice, ipoteza Kant-Laplace, cunostintele epocii privitoare la distantele cosmice (in 1838 fusesera masurate primele paralaxe)“, lucruri care insa nu tin de eruditie (fie si „monstruoasa“), ci de… poeticitate. Fraza din ms. 2 267, fila 76, unde poetul noteaza „Orice accelerare de miscare scade in timp, sporeste spatiul. Cand unul din termeni creste celalalt scade. Catestrei sunt intr-o eterna ecuatiune“ devine in „Sarmanul Dionis“: „Ziua va fi un secol si cand te vei intoarce nu-l vei mai gasi pe sarmanul Ruben, ci un alt om… Eu singur voi fi mort si ingropat cand vei reveni tu, caci orele vietii tale vor fi sir intreg de ani pe pamant“. Si asa mai departe: informatia stiintifica face sa vibreze aripile imaginatiei poetice asa cum, noteaza Gabriela Teodorescu, se va intampla mai tarziu cu filozofia lui Blaga: „ gandirea stiintifica eminesciana se intrupeaza in metafore“.
Devine o obsesie pentru poet gandirea matematica, noteaza obsesiv in „maculatoare“ cate ceva despre „poezia in ecuatiuni“ considerand ca „toate sunt o ecuatiune“, Slavici pare intrigat (ironic?) ca „Eminescu a ajuns la convingerea ca fara matematica diferentiala nu suntem in stare sa patrundem adevarata fire a lucrurilor“. Unii comentatori cred, ca si Calinescu, in „nebunia“ si „intunecarea mintii“ pe care le-ar semnala formulele si expresiile matematice aruncate in caiete, altii, ca Noica, din contra, se intreaba, vazand cresterea obsedanta a interesului pentru matematica, daca aceasta „nu l-ar fi rapit poeziei“. In fine, „asemenea personalitati titanice stralucite si exemplare, dar tragice prin insasi natura lor, produc capodopere, dar lasa neterminate incercari gigantice“. „Atitudini“ mai publica un poem mai putin cunoscut dedicat lui Eminescu de catre Geo Bogza si intitulat „Parastas“: „Mihail Eminescu mai tanar decat noi cu un veac/ si mai batran decat unele pietre/ nu stiu daca si-a fluturat pletele maine sau ieri/ daca a fost nascut sau va trebui// in prima-mi adolescenta el era eu/ citisem atunci o poema cu stele, cu zadarnicii/ nu stiam daca a fost scrisa de cineva: de el / sau e un furuncul al sufletului meu puber/ dar am vrut sa ma sinucid svarlindu-ma sub tren…“ Publicat in revista „Campina“, in 1929, poemul n-a fost reluat de Bogza in cartile lui si a fost reprodus doar de Simion Barbulescu in 1995 – scrie competentul istoric literar Constantin Harlav in comentariul ce insoteste poemul bogzian. Alte lucruri de citit in „Atitudini“: un elogiu manios si indurerat adus bibliotecii si binefacerilor ei semnat de Nicolae Boaru („N-ai carte…“), fila de dictionar Nicolae Mateescu scrisa de Constantin Harlav, insotita de un emotionant fragment memorialistic „Biblioteca“, interviul luat lui Mircea Ghitulescu, critic care intrebat de Gelu Nicolae Ionescu ce scrieri l-au impresionat mai tare in timpul redactarii unei istorii a dramaturgiei romanesti (prima istorie romaneasca a teatrului ca literatura), raspunde: „Energia si expresivitatea violenta a teatrului politic scris de Iordache Golescu, talentul lui Nicolae Iorga si, in primul rand, ignoranta teatrelor care nu cunosc aceste piese.“ Nu se cunosc multe… „Atitudini“ este una dintre putinele publicatii in care se poate observa o (aproape) perfecta concordanta intre fond si forma, adica intre titlu si continut.