Best of Timishort 2009

articol aparut in Cultura, nr. 224 din 2009-05-21
» cultura cinema »
Autor: Cristina Micle

Prima editie a Festivalului International de Film Timishort (Timisoara, 6 - 10 mai 2009) a adunat, în cinematografele Timis si Studio, precum si în Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul“, câteva mii de spectatori, atrasi de filmele „scurte si tari“ din program. Cele mai apreciate filme din competitia primei editii a festivalului au fost „Havet“, de Jöns Jönsson, si „Goleshovo“, de Ilian Metev.


Cele 23 de minute petrecute alaturi de scurtmetrajul lui Jöns Jönsson nu te pot plictisi daca esti atent cu adevarat la film. Tânarul regizor reuseste sa surprinda acel „ceva“ prin care trecem cu totii uneori: momentele de rutina, frica de nou, plictisul si lipsa de comunicare. Ce ramâne de facut pentru parinti dupa ce le-a plecat „puiul“? Ramâne sa-si reia viata de unde a ramas. Dar cum?
Filmul începe cu personajul masculin, Pelle, ce priveste pe fereastra marea. Doreste sa fie altundeva; suspina dupa vremurile trecute: „parca obisnuiau sa fie mai multi alergatori anii trecuti“. Agneta, sotia, trebaluieste fara rost prin preajma lui. Nu au mare lucru sa îsi mai spuna. Regizorul evidentiaza distanta dintre cei doi soti înca de la început, situând personajele departate unul de celalalt, în cadru. Conversatia lor e de o banalitate bruta, un fals dialog între doua personaje care nu mai au nimic în comun. O invitatie de ultima ora la o aniversare pare sa-i scoata pe cei doi soti din banal. Apare îndoiala: „Mergem? Ce ducem?“. Nelinistea si teama de a nu mai sti cum sa te comporti, de a face ceva ce nu ai mai facut de mult.
Personajele sunt mereu filmate în plan mediu sau prim-plan, iar camera tremura usor. Ai impresia ca te afli lânga ele, ba chiar ai crede ca este vorba despre parintii tai. Tehnica accentueaza astfel trairile si emotiile celor doi. Agneta e blonda si are buzele curbate în jos, iar fata-i e supta. Pelle respira greu si are mereu gura întredeschisa. Pieptul i se ridica si i se coboara încet. Fruntea îi transpira. E interesant cum regizorul ne arata ruptura dintre cei doi soti, în special la petrecere. Agneta si Pelle sunt asezati la mese diferite, lânga persoane necunoscute, ceea ce nici macar nu îi deranjeaza. Timid, fac schimb de zâmbete si de observatii culinare cu partenerii de masa. Totusi, petrecerea seamana cu o întoarcere în timp, în tinerete. Baiatul (Pelle) e asezat la masa unei domnisoare, pe care o invita la dans. Fata (Agneta) îl place, în secret, pe baiat. Priveste timida, dar geloasa, dansul celor doi. Nu intervine. Continuarea e clasica: „ceva“ se întâmpla si cei doi ajung sa redescopere ceea ce au pierdut: mângâieri, îmbratisari. Apropierea si comunicarea. Probabil ca si traiul alaturi de celalalt se (re)învata. Odata ce ti-l reamintesti, totul devine usor.

---