O Mara fara voie
articol aparut in Cultura, nr. 224 din 2009-05-21» cultura literară »
Autor: MIRCEA IORGULESCU
Nu se stie de ce, interesul gazetelor românesti pentru romanele straine cu personaje de origine româna sau a caror actiune e dominant plasata în România pare mult inferior în raport cu cel pentru traducerile de romane românesti în strainatate. Si asta cu toate ca unul dintre cele mai fantasmagorice mituri despre România, mitul lui Dracula, a fost creat de un roman, ceea ce teoretic ar îndemna la o anumita încordare a atentiei. Sigur, e foarte importanta aparitia unei traduceri din româneste la o buna editura si într-o limba de mare circulatie, dar importanta, altfel importanta, desigur, e si aparitia unui roman de un autor sa zicem francez ori danez în care personajul principal e de origine româna.
Acesta e de pilda cazul romanului „Un brillant avenir“ („Un viitor stralucit“) de Catherine Cusset, scos anul trecut la Gallimard (374 p., 21 euro) si care a obtinut Premiul Goncourt al liceenilor (Prix Goncout des lycéens), câteodata mai judicios atribuit decât „marele Goncourt“, cel al profesionistilor. Eroina cartii este o românca, iar prin intermediul biografiei sale sunt evocate, în genere fara exagerari morbide, si numeroase secvente din istoria politica si sociala a României din 1940 pâna în prezent.
Bine, daca nu chiar foarte bine primit de presa franceza, romanul acesta reconstituie sinuoasa traiectorie a unei românce nascute în Basarabia si ajunsa, nu simplu, nici usor, locuitoare a New-York-ului. Este o naratiune de factura traditionala, atâta doar ca autoarea nu prezinta faptele confortabil cronologic, de la copilarie la senectute, ci prefera zgâltâiala epica rezultata din alternarea timpurilor. Istoria personajului a fost sectionata în felii, iar acestea au fost amestecate si redistribuite asa încât sa rezulte un plus de miscare. Cartea începe astfel la New York în 2003, cu sinuciderea sotului eroinei, urmatorul subcapitol se duce printr-o scurta secventa în Basarabia anului 1941, pentru a se fixa un episod din copilarie, se continua cu fuga familiei acesteia spre Bucuresti din fata ofensivei Armatei Rosii (1943-1945), de aici se face un nou salt, în vreme pâna la 1988-1989 si spatial peste Ocean, fiindca se ajunge iarasi la New York, acum pentru a se evoca momentul când fiul fostei fetite basarabence are vârsta de 26 de ani si le prezinta parintilor o frantuzoaica de care se înamorase etc. Totul pentru a se evita modul traditional si univoc de istorisire din romanele ce traseaza formatia unui personaj. Procedeul s-a banalizat însa, iar nota realmente proprie autoarei si romanului ramâne atitudinea narativa distanta, rece, ba chiar, desi poate nepremeditat, un pic sarcastica. Titlul însusi da aceasta sugestie. Amanuntul ca o carte care începe cu o moarte si o agonie se numeste „Un viitor stralucit“ pare inevitabil expresia unei subtile ironii glaciale. Romanul continând în definitiv o poveste despre o mare ambitie împlinita cu grele stradanii si rezultat mai degraba derizoriu, austeritatea scriiturii, ce frizeaza adesea opacitatea plata a consemnarii de factura procesului verbal, devine o calitate.
Critica franceza de gazete a subliniat aproape exclusiv caracterul puternic al eroinei, o Elena care trece prin mai multe metamorfoze, inclusiv onomastice. Nascuta în Basarabia, de unde familia îi fusese obligata sa plece mai întai în urma ocupatiei sovietice din 1940, Elena s-a numit initial Cosma. În urma mortii parintilor, pieriti într-un accident, e înfiata de un unchi si o matusa, acestia dându-i numele lor, Tiberescu. Mai târziu, Elenei i se livreaza si explicatia-zvon-bârfa ca de fapt era cu adevarat fiica parintilor adoptivi, acestia se folosisera de stratagema adoptiunii pentru a camufla o sarcina ante-maritala, rau vazuta într-o lume teapana în prejudecati de tot soiul. Jocul identitatilor tulburi nu este însa decât un fundal. Dimensiunea esentiala a eroinei este o mare ambitie. Copila, adolescenta, tânara femeie frumoasa si atragatoare, Elena e o premianta prin vocatie si în orice razbatatoare. Cu familia nu se împaca, dar profita de toate avantajele (educatie, bunastare, relatii) pe care aceasta i le ofera. Se refugiaza în lecturi, în muzica, dar nu e deloc o visatoare desprinsa de real. Cartile, muzica sunt placeri, nu si un univers. Tenacea, silitoarea Elena se realizeaza stralucit profesional si social, dupa terminarea studiilor va fi cercetatoare la Institutul de fizica atomica. E si momentul când se îndragosteste de Iacob, un tânar si foarte cultivat evreu aflat într-o situatie precara, fiindca toata familia îi plecase în Israel. Trece peste vointa parintilor si se casatoreste cu el. Iacob adopta si el numele Tiberescu, pentru a-si masca macar partial identitatea evreiasca. Li se naste un copil, Alexandru, eveniment ce-i împinge pe Iacob si Elena sa ceara plecarea definitiva în Israel, pentru a-i asigura fiului un viitor stralucit. Pleaca si sunt foarte bine primiti, dar în scurta vreme Elena are brusc sentimentul ca Israelul e o tara primejdioasa pentru copil. Cei doi se hotarasc sa plece din nou si mai departe, de aceasta data în Statele Unite, unde si ajung, dupa ceva peripetii la Roma, loc de tranzit si trambulina pentru ajungerea în America. Unde Elena va deveni Helen, Iacob – Jacob, copilul Alexandru – Alexander, iar numele Tiberescu se preface în Tibb. La New York, în fine!, Helen Tibb e în largul sau, izbândeste si aici profesional si material. E chiar stâlpul familiei, dar neprevazutul intervine sub o dubla forma. Alexander se casatoreste cu o frantuzoaica, fata de care actualii americani Helen si Jacob Tibb au exact aceeasi atitudine de respingere ca altadata la Bucuresti parintii Elenei fata de evreul Iacob. A doua lovitura a destinului, sotul Elenei metamorfozate în Helen face un Alzheimer si se sinucide, cu asta si debutând, cum am vazut, romanul.
Pentru cititorul român este evident ca Elena/ Helen este un personaj din familia psihologica a Marei lui Slavici. Si poate ca tocmai asta va fi si placut cititorilor francezi – povestea unei mari ambitii, slujite de o mare vitalitate, cu rezultate pe care însa viata le face derizorii. Catherine Cusset (n. 1963), care traieste ea însasi la New York, a predat la Yale vreme de peste un deceniu literatura secolului al XVIII-lea. „Un brillant avenir“ este cel de al noualea roman al sau. Primul, aparut în 1990, se numea „La blouse roumaine“.