Sindromul Costel Busuioc
articol aparut in Cultura, nr. 223 din 2009-05-14» cultura antropologică »
Autor: CATALIN STURZA
Am deschis site-ul Evz.ro taman cand acesta arata cam asa: in partea stanga, la Exclusiv Evz, un articol emotionant, intitulat „Am invatat sah in piata, cu boschetarii“, despre un inginer roman somer, castigator al Campionatului Mondial de Sah rezervat amatorilor; in dreapta, la Video Evz, un alt articol emotionant, intitulat „Portret de muzician“, despre un tanar castigator a nenumarate concursuri de muzica, „in ciuda faptului ca instrumentul sau este vechi si deteriorat“.
Articolul din stanga dezvolta schema „Aici, in Ramnicu-Sarat, nu avem niciun club de sah. Eu am invatat sa joc in piata, pe taraba, cu boschetarii“. Cel din dreapta e o variatiune a leitmotivului „Victor nu are insa posibilitatea sa-si cumpere o tuba noua“. Stefan Parlog a invins in finala un pustan de 11 ani, considerat „una dintre marile sperante ale sahului romanesc“. Victor-si-atat (numele de familie nu e precizat) ar castiga toate concursurile daca ar avea o tuba noua, insa „acest lux costa intre 2 mii si 12 mii de euro“.
Nu spun ca performanta lui Stefan sau reusitele nenumite ale lui Victor nu sunt demne de apreciat. Ceea ce ma deranjeaza este setea dupa astfel de stiri si accentul pus pe Evz in cele doua povesti. Ceea ce iese in evidenta nu e performanta in sine, ci povestea Cenusareselor care ajung sa straluceasca. Faptul e evident in cazul articolului despre Stefan Parlog, unde parcursul baietelului de 11 ani ajuns, la randul sau, in finala este mentionat in treacat, intr-un paragraf. Radu Cristian Toma, copilul invins de Stefan, are insa un antrenor de sah, un program de pregatire, o cariera; el nu este o Cenusareasa.
Presa romaneasca este insetata de noi si noi cazuri Costel Busuioc. Ma intreb ce se ascunde in spatele acestui interes pentru amatori saraci si autodidacti/lipsiti de mijloace potrivite de expresie care ies, peste noapte, din anonimat. Ma tem ca acestea nu sunt altceva decat visele din somnul unei populatii sarace, alcatuita din indivizi ce viseaza ca, la randul lor, sa iasa si ei intr-o buna dimineata din anonimat. Daca o cale, a muncii sistematice si a educatiei riguroase, e inchisa, ramane mereu supapa norocului si a loviturii de telenovela, cand ratusca cea urata isi descopera un talent extraordinar.
Si, mai adanc, cred ca se afla eterna consolare a zisei „desi suntem saraci, iata ca tot noi, romanii, suntem mai inzestrati decat altii“.