Suntem... doar o colonie
articol aparut in Cultura, nr. 223 din 2009-05-14» cultura sportului » venind din iarbă
Autor: CORNEL DINU
S–a intrat în linia dreapta finala a campionatului. Mai sunt doar câteva etape. Dar, tot atât de adevarat este ca, pentru stabilirea ierarhiei finale, ele sunt decisive în stabilirea campioanei, cazuta în mirajul sumelor cu multe zerouri, doar aparent linistitoare, aduse de prezenta directa în grupele Champions League. Dar si în stabilirea celorlalte echipe care vor intra, in corpore si doar în acest an într-un numar atât de mare, în ceea ce a fost Cupa U.E.F.A. (rebotezata acum „Europa League“). Aceasta aduce si ea sume importante, deloc neglijabile, în visteria atât de încercata de criza economica a cluburilor de traditie europene. Bineînteles ca nu-i vorba de cele britanice, care evolueaza de ani buni, datorita spiritului si educatiei britanice, cu casa închisa.
Ce deprimant este însa tabloul stadioanelor noastre, cu mici exceptii golase în gradene, în comparatie cu ceea ce vedem în Anglia, daca mutam pe „Eurosport“. Cât priveste dramatismul meciurilor de la ei, cred ca nu are sens sa mai încercam comparatii. Nu întâmplator sunt cu trei formatii în semifinalele competitiei supreme continentale a cluburilor. ?i ce lupta au etalat în disputele dintre ele! Cel putin sfertul cu 4-4 dintre Chelsea si Liverpool este de referinta, de neuitat. Joaca pâna în ultima secunda pe poarta adversa, chiar daca sunt condusi, aparent nemaiavând sanse (cum gândim noi!), ard pâna la limita energiei pentru fiecare faza de joc. Alta natie, alt spirit. Iar ceea ce este foarte interesant în definirea fortei lor mentale este faptul ca si strainii, atât de numerosi pe care i-au importat, intra imediat la aceasta ardere aproape nebuna, comportându-se aproape în toate în spirit britanic. Nu întâmplator prefera sa aduca la marile lor cluburi, în ultimii ani, tineri de pe continent si pun criterii clare de performanta în acceptarea jucatorilor formati deja. Adica, în primul rând, sa fi jucat în ultimul an în reprezentativa tarii de origine. Pilduitor, nu-i asa?
Revenind la noi, pe lânga spectacolul disputelor fotbalistice care ne asteapta, în ceea ce a mai ramas de jucat pâna la sfârsitul sezonului, continua suspansul anchetei de la Pitesti. Cel putin deocamdata, se aude ca punerea sub incidenta penala a fotbalului va continua si în alte demascari spectaculoase. Ramâne de vazut. Prefer, mai loial pentru fotbal, pozitia celui care nu crede ca se va ajunge la asa ceva. Nu ar fi bine nici pentru imagine si nici pentru consistenta bugetelor echipelor noastre, acum, când sponsorii se gândesc bine daca sa mai investeasca în fotbal, într-o drama economica pritocita de cei puternici si care îi loveste fireste mai mult pe cei slabi. Adica si pe noi. Oricum, cred ca ancheta de la Pitesti s-a cam blocat. Sau asa ar fi normal într-o justitie logica si onorabila (nu-i cazul nostru, însa, cu siguranta). N-ar fi nevoie nici de spectacolul cu mascati, masini impozante si catuse ostentative la mâinile acuzatilor prezumtivi. Cert este ca în urma declaratiei rasfatatului director al magazinelor lui Penescu, Facaleata (nume parca predestinat) „cum ca n-ar fi dat nimic la arbitri“, lucrurile par sa se mai clarifice. Si nici n-ar mai fi nevoie de masura asiguratorie a arestului pentru cei care probabil, oricum, nu vor mai putea fi numiti pe viitor „cavaleri ai fluierului“. În plus, cercetarile efectuate de presa, ca si ale unor conducatori de echipe, chipurile corecti si neatinsi înca de umbrele înselatoriei cu arbitri si echipe asa-zis „adverse“, în scopul atacarii unor oameni din conducerea federatiei mi se par derizorii. Daca fura magazionerul, nu patronul e vinovat – adica seful arbitrilor, persoana cam cea mai dovedita deocamdata. E grea dreptatea si instalarea ei pretutindeni, dar mai ales la noi, care n-am prea facut cunostinta cu ea de-a lungul timpului. Tot la fel de adevarat este, si afirm cu toata convingerea ca, în fotbal, suntem ca în vechea Atena, unde înteleptul, cu faclia în mâna, umbla prin cetate cautând un om corect. Si de aceea cred ca, din când în când, aceasta forma de „aratare a pisicii“, ca la Pitesti, este necesara în fotbalul si în societatea româneasca. Mai vreau sa cred ca românul se mai sperie când vede luciul sabiei dreptatii scoase la vedere. Chiar daca în ultimii ani, cei de dupa 1990, justitia a fost o jucarie manevrabila a politicului.
Nu-i exclus însa ca spectacolul de la Pitesti sa fi fost declansat pentru a înlocui unele dezvaluiri socante ce vizau sferele cele mai înalte ale decizionalului si impresionismului politic românesc. S-a afirmat cu putere si aceasta varianta, deci nu ne ramâne decât sa asteptam confirmarile reale ale timpului.
Pâna atunci sa ne îndreptam atentia spre finalul sezonului. Candidatele la lauri evolueaza între ele si macar acest lucru ne intereseaza. Desi, iarasi, este atât de deprimant faptul ca nu ne putem judeca singuri si apelam la aducerea unor arbitri straini, în numar mai mare ca oricând. Instinctul ca am devenit... doar o colonie este mai prezent si mai dureros.