Intertextualitatea unui album BD
articol aparut in Cultura, nr. 223 din 2009-05-14» cultura ars combinatoria »
Autor: ELENA CLONARU
Recent, la Café Green Hours, a fost deschisa o expozitie cu planse originale ale autorului francez de BD Laurent Maffre. Organizata de Ambasada Frantei si de Asociatia „Jumatatea plina“, expozitia a oferit prilejul descoperirii procesului de elaborare a unui album BD, artistul expunând planse în diferite etape de realizare.
Rar abordata la noi, BD are o traditie serioasa în Belgia si Franta, unde genul a încetat sa se adreseze predilect copiilor sau sa fie folosit cu intentie umoristica.
Laurent Maffre, nascut la Paris în 1966, este un autor consacrat relativ recent. Cunoscut amatorilor genului din revista „Short“, a lansat, în 2006, un album ce transpunea în banda desenata scrierea „L'homme qui s'evada“ de Albert Londres, carte nascuta dintr-o ancheta a autorului asupra ocnei din Cayenne (Guyana). Renumitul reporter francez s-a întâlnit cu un ocnas, Dieudonne, condamnat pentru complicitate cu o banda de anarhisti, anihilata în 1912. Considerat nevinovat nu numai de catre ceilalti ocnasi, dar si de gardieni si de directorul închisorii, Dieudonne reuseste sa evadeze, sa ajunga în Brazilia si sa ceara, de acolo, revizuirea procesului.
Laurent Mauffre a reconstituit atmosfera închisorii, decorul epocii, a gasit nuante sesizante pentru diferitele figuri de condamnati descrise de autor. O documentare serioasa si comunicarea perfecta cu spiritul cartii au creat o adaptare fidela si totusi diferita în BD. Albumul, publicat de Editura Actes Sud, a fost nominalizat la Festivalul BD de la Angoulême, considerat mai mult decât o punere în imagini a unui text. Un critic aprecia: «Digerata» de Mauffre, proza lui Albert Londres explodeaza în fata cititorului pe mai mult de o suta de pagini, gratie unei maiestrii grafice care face din aceasta BD o opera originala“.
Doi ani mai târziu, Maffre se apleaca asupra unui alt text, nuvela „Markheim“ de Louis Stevenson. Scrisa cu putin timp înaintea celebrului roman „Ciudatul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde“, nuvela dezvaluie interesul scriitorului pentru partea întunecata a psihicului omenesc. Paginile cele mai sumbre ale nuvelei, în care spaima paranoica a eroului are accente dostoievskiene, au în transpunerea lui Maffre o forta considerabila prin figurarea personajelor pe o pagina întreaga si nu în caseta, prin decupajul sec al secventelor. Plansele originale ale acestui album intitulat „Les chambres du cerveau“ dau masura inteligentei artistului în transpunerea nuvelei. Anticariatul în care are loc crima lui Stevenson este populat de Maffre cu opere de arta semnate de David, Courbet sau Goya al caror dramatism devine oglinda asasinului Markheim. Procedeul nu este nou, el aminteste de o întreaga recuzita expresionista, dar confera albumului o profunzime cel putin similara scrierii lui Stevenson. Citatele culturale dau creatiei lui Maffre caracteristici intertextualiste care transcend individualul si actualizeaza textul lui Stevenson, facându-l sa rimeze cu paranoia zilelor noastre.
Critica franceza îl situeaza pe Laurent Maffre alaturi de doi maestri ai genului, Tardi si Hugo Pratt, pentru „forta expresiva a personajelor sale“ si pentru „capacitatea de a explora teme ca lupta pentru libertate si ispasirea, subiecte centrale ale lucrarilor lui“.
Amatorii genului s-au putut convinge vizitând expozitia si procurându-si eventual albumele lui Maffre puse în vânzare la Green Hours.
Pe lânga expozitie, Laurent Maffre a sustinut si un workshop cu studentii si tinerii creatori interesati de BD, structurat în jurul temei orasului, respectiv, Bucurestiului.
Întregul eveniment se integreaza dorintei de promovare în România a benzii desenate literare si a romanului grafic, obiectiv al Asociatiei „Jumatatea plina“ fondata de Anamaria Pravicencu si Octav Avramescu în 2005 la Paris si în 2006 în România. În programele lor au fost incluse si lucrari plastice realizate de artisti francezi dupa scrieri semnate de Mircea Cartarescu, Cecilia Stefanescu si Gabriela Adamesteanu înca din 2005, iar în prezent este în lucru traducerea în limba franceza si coeditarea cu Humanitas a romanului grafic „Travesti“ de Mircea Cartarescu, realizat de Edmond Baudoin si publicat în Franta în 2007.
Evident, interesul pentru BD se face simtit si la noi, ca un ecou al amplorii pe care genul îl are nu numai în Franta sau Belgia, dar si în SUA si, mai nou, în Japonia.
Am profitat de aceasta „demonstratie“ de BD pentru a-i solicita un interviu lui Laurent Mauffre.
„Banda desenata cere o receptare critica“
LAURENT MAUFFRE în dialog cu ELENA CLONARU
ELENA CLONARU: Sunteti pentru prima data la Bucuresti, dar workshop-ul dumneavoastra este dedicat Bucurestiului.
LAURENT MAUFFRE: Da. Este un workshop destinat tinerilor initiati deja în crearea benzilor desenate iar ideea este de a-i obisnui cu puncte de vedere multiple asupra propriului oras, astfel încât, de fiecare data, sa-l redescopere si sa-l recreeze în benzile lor desenate.
E.C.: Sunteti, de formatie, grafician?
L.M.: Sunt profesor de desen la Paris si fac benzi desenate de aproximativ cinci-sase ani.
E.C.: De ce ati ales banda desenata?
L.M.: Pentru ca a evoluat sensibil în ultima vreme din punct de vedere al construirii imaginii si a devenit o arta destinata din ce în ce mai mult adultilor. Pot fi abordate teme foarte serioase, cum ar fi reportajele topografice sau politice, diverse probleme sociale sau literare extrem de actuale.
E.C.: Cele doua albume pe care le-ati editat recreeaza în imagini doua opere literare. Ce presupune transpunerea lor?
L.M.: A transpune literatura în banda desenata nu înseamna numai sa pui o imagine textului. Ar fi o saracire a operei literare. Este nevoie sa recreezi textul, cam în maniera în care dramatizezi o proza, sa realizezi imaginea, sa ai o viziune singulara, specifica a autorului si sa-ti dai seama de interesul pe care textul îl poate suscita în zilele noastre. Toate acestea înseamna, într-adevar, sa recreezei o opera.
„BD nu înseamna un album de 48 de pagini“
E.C.: Ati ales doua opere cu universuri destul de sumbre.
L.M.: În primul caz, este vorba despre un personaj pentru care am o afectiune speciala. Este vorba despre un mare scriitor francez, Albert Londres, care a cercetat ocna din Guyana, iar textul lui este actual si astazi, daca ne gândim la situatia celor închisi, la conditiile de detentie. Am intentionat sa readuc la lumina aceasta carte. Cea de-a doua lucrare, dupa nuvela lui Stevenson, mi-a oferit posibilitatea de a regândi textul pornind de la referinte cinematografice, de a imagina în jurul tematicilor din întreaga opera a scriitorului.
E.C.: N-ati fost tentat mai curând de romanul „Doctor Jekyll and Mr Hyde“?
L.M.: Ba da. La început m-am gândit la el. Dar, citindu-l, m-am gândit ce as putea imagina si daca rezultatul ar prezenta interes. Mi s-a parut mai interesant sa aleg aceasta nuvela, anterioara romanului, care schiteaza linia viitoarei opere si sa scot la iveala ceea ce prevestea scrierea romanului. Sa arat cum s-a creat si cum s-a dezvoltat ideea literara. Asta îmi lasa libertatea de a interpreta povestea, de a-i pune în lumina bizareria, fara sa-l tradez pe Stevenson.
E.C.: Care credeti ca este explicatia pentru interesul crescut fata de banda desenata?
L.M.: Revitalizarea genului se datoreaza interesului pentru romanul grafic. Banda desenata nu înseamna neaparat un album de 48 de pagini în culori. Formatele pot fi mai mari, de sute de pagini, imaginile pot fi pictate sau alb-negru. În acest caz, se pot aborda subiecte mai dense, mai complexe, care apropie banda desenata de literatura. Pot fi tratate subiecte dure, grave…
E.C.: Albumele dumneavoastra sunt alb-negru. Nu sunteti interesat de culoare?
L.M.: Este o optiune. Maniera de a desena este determinata de subiectul tratat. În cazul cartii „L'homme qui s'evada“ am vrut un desen sec, dur, pentru ca si povestea este dura si pentru ca doream sa subliniez unele detalii, cum ar fi tatuajele, de exemplu, elemente care pot da greutate povestii, pot participa la descrierea ocnei. În „Les chambres du cerveau“ am lucrat în alb-negru, într-o tehnica mai apropiata de aceea a expresionistilor germani, fie ca ne gândim la cineasti sau la decoratori: o atmosfera mai întunecata uneori, cu contraste luminoase alteori. Tema dedublarii personalitatii din nuvela lui Stevenson era o tema draga expresionismului german. „Doctor Mabuse“ nu este altceva. Ideea era de a evidentia faptul ca tema abordata de Stevenson se regaseste si la alti artisti, fie în cinema, în pictura sau în gravura. O încercare de a face legatura între Goya, Stevenson si Fritz Lang. Banda desenata permite acest fapt pentru ca lucrezi în acelasi timp cu imaginea si cu textul. Textul îi aduce, într-o masura, omagiu lui Stevenson, iar imaginea permite crearea relatiilor despre care vorbeam. Este motivul pentru care am spus ca banda desenata este destinata si adultilor. Ea cere si o receptare critica.
E.C.: Cu ce începeti de obicei? Cu imaginea sau cu textul?
L.M.: Deocamdata am facut mai ales adaptari. Uneori sunt interesat de un text pentru ca este frumos scris. Stilul lui Stevenson este magnific. Si atunci simt dorinta de a evidentia anumite pasaje. Alteori, dimpotriva, exista elemente descriptive care te îndeamna sa le redactezi în imagini. Desigur, nu este vorba de a privilegia imaginea în raport cu textul sau invers. Ci numai de a lasa uneori sa respire textul, iar alteori de a exprima povestea prin imagine. Important este ca textul si imaginea sa nu se repete, sa aduca informatii diferite care sa permita cititorului sa reconstituie mental actiunea de fiecare data. În felul acesta, el devine un element activ al lecturii. De aceea spuneam ca banda desenata nu este o ilustrare a textului.
E.C.: Va gânditi la un alt album?
L.M.: Am mai multe idei. Ma gândesc la câteva istorii scurte, dar si la o carte mai mare, tot cu o problematica mai dura, care sa-mi permita relationarea cu modul în care traiesc oamenii în societatea dintr-o anumita tara si crearea unui personaj care evolueaza într-un context dificil.
„O arta cu multiple
niveluri de lectura“
E.C.: De obicei, banda desenata era asociata cu umorul. Umorul din albumele dumneavoastra este mai curând negru. Exista dorinta de a conferi un caracter foarte serios acestui gen?
L.M.: Exista un cinema comic, un cinema angajat, filmul de aventuri. Toate aceste genuri se regasesc în banda desenata. Umorul era obligatoriu la început, pentru ca povestile erau destinate copiilor. Pentru adulti, este nevoie de o multitudine de stiluri.
E.C.: De ce banda desenata este apreciata mai ales în Franta?
L.M.: Nu numai în Franta, ci si în Belgia, unde exista o adevarata traditie. Faptul ca ea a cunoscut o dezvoltare mai mare în ultima vreme si în Italia, SUA sau Japonia se explica prin caracterul ei prolix, creativ, cu experimente grafice de mare libertate. Autorii s-au detasat de maniera traditionala si a aparut libertate crescuta la nivelul desenului, gratie informaticii, ceea ce permite unui numar mai mare de artisti sa se exprime prin aceasta arta. Mai mult, exista o serie de edituri dispuse sa tipareasca albume de benzi desenate. Publicul amator de literatura se intereseaza de banda desenata pentru ca are posibilitatea sa descopere colectii si autori din unghiuri diferite de abordare. Acest lucru i-a determinat pe multi cititori sa renunte la prejudecati si sa descopere ca banda desenata poate fi o arta adevarata, complexa, cu subiecte excelent dezvoltate…
E.C.: Unde se gaseste astazi banda desenata între cultura populara si cultura critica?
L.M.: Pastreaza din cultura populara usurinta lecturii si a receptarii. Mai mult, timpul de lectura este mai scurt decât cel necesar pentru un roman-fluviu, de exemplu. În relatia dintre imagine si text exista însa grade de complexitate diferite, care permit descoperirea personajelor sau a subtextului în multiple niveluri de lectura.
E.C.: Ce sentiment ati avut când v-a fost selectionat albumul la Angouleme?
L.M.: Era primul meu album si am fost bucuros sa fac parte dintre alesii de acolo, care sunt, de obicei, mari desenatori, mari autori de BD.
E.C.: Critica va plaseaza cumva sub influenta lui Hugo Pratt.
L.M.: Preferintele mele pentru lecturi asemanatoare cu ale lui, pentru personaje prinse în calatorii, au dus la aceasta apropiere, desi nu ma consider la nivelul lui Hugo Pratt. În primul album, de exemplu, faptul ca personajul vagabonda, ca sa spunem asa, prin diferite tari m-a condus în desen la decupaje asemanatoare. Eram interesat de maniera lui de a construi istoria. La început, a fost vorba despre influenta. Apoi, am dorit sa adopt aceeasi maniera de a concepe.
E.C.: Continuati sa predati?
L.M.: Da. Sunt profesor la o scoala de arta. Este unul dintre motivele pentru care nu pot edita un album pe an, ci numai unul la doi ani.
„Asta pot s-o folosesc într-o carte“
E.C.: Ce înseamna sa desenezi un oras?
L.M.: O multime de lucruri. Poti alege ce vrei sa povestesti. Poti sa te opresti la un amanunt amuzant sau la o poveste serioasa. Poti sa dai un ton de reportaj si sa decizi punerea în pagina în functie de tipul de lectura pe care vrei sa-l propui: unul fluid, usor accesibil sau un experiment grafic. Este vorba deci despre aspecte ale orasului, dar si despre viziunea autorului asupra lor. Nu exista o metoda de a desena Bucurestiul, de exemplu, dar exista moduri diferite de a o face si important este ca ele sa prinda viata orasului.
E.C.: Aveti si alte pasiuni în afara BD-ului?
L.M.: Da. Lectura, cinematograful si calatoriile. Îmi place sa descopar alte tari, sa cunosc oameni… Si toate aceste pasiuni devin sursa de inspiratie pentru BD. Banda desenata nu este cinematograf, dar imaginile si experientele din alte arte sau din calatorii se transforma în elemente specifice ale creatiei mele, fie ca este vorba despre desen, despre culoare sau despre decupajele cinematografice.
E.C.: Vi se întâmpla sa receptati o persoana cu care vorbiti sub forma de BD?
L.M.: Nu tocmai. Dar atunci când ma plimb printr-un oras sau când privesc oamenii mi se întâmpla sa-mi spun: a, iata, asta pot s-o folosesc într-o carte!
E.C.: Care este situatia pietei de BD?
L.M.: În Franta sunt edituri specializate iar cele care tiparesc literatura au început si ele sa acorde atentie benzii desenate. Apar multe carti, inclusiv albume ale unor autori din tari fara traditie în domeniu, care dau posibilitatea descoperirii unor modalitati originale de realizare, dar si influentelor exercitate de artistii francezi sau americani.