TNT si Radu Afrim în fruncea Europei
articol aparut in Cultura, nr. 223 din 2009-05-14» cultura spectacolului » adevărul bufonului
Autor: Cristina Rusiecki
Sambata, 2 mai, KulturForum Europa a acordat Teatrului National Timisoara si regizorului Radu Afrim Premiul Cultural Europa pentru spectacolul „Boala Familiei M“. Distinctia a fost decernata chiar de presedintele organizatiei, dl. Dieter Topp.
Infiintat de ex-ministrul de externe german, Hans-Dietrich Genscher, in 1992, KulturForum Europa promoveaza o mentalitate culturala europeana comuna, respectul si toleranta reciproce. Premiul Cultural Europa se acorda personalitatilor si institutiilor care contribuie la constientizarea faptului ca Europa inseamna sansa unui model de convietuire pasnica. In decursul celor saisprezece ani, Premiul Cultural Europa a mai revenit Teatrului din Josefstadt (Viena), scriitorului american Jeff Baron, profesorului. dr. Dimitris Tsatsos, jurist grec, consulului israelian Avi Primor, Fundatiei pentru Cultura si Arte din Istanbul si cancelarului Johannes Rau. De acelasi premiu s-au bucurat Eurovision si postul de televiziune 3Sat din Germania, Austria si Elvetia.
Teatrul National Timisoara a fost premiat cu importanta distinctie gratie diversitatii sale repertoriale si dimensiunii calitative a pieselor, care aduc o contributie importanta la dezvoltarea teatrului european. Iar Radu Afrim, care in vara trecuta a fost distins si cu Premiul Criticii la Festivalul de la Avignon, pentru productia sa luxemburgheza, „Mansarda la Paris“, de Matei Visniec, primeste acum Premiul Cultural Europa pentru temele abordate, care, intr-un mod creativ si personal, contribuie la edificarea unitatii europene.
Cel putin, asa a sunat argumentul lui Dieter Topp. Pentru o mai buna cunoastere a perspectivei estetice gratie careia Premiul Cultural Europa a revenit Teatrului National Timisoara si lui Radu Afrim, dar si pentru modelul de analiza critica a spectacolului „Boala Familiei M“ (care in luna iunie urmeaza sa aiba o serie de zece reprezentatii la Teatrul Odeon din Paris), performat de presedintele KulturForum Europa, revista „Cultura“ reproduce integral discursul lui Dieter Topp:
„Premiul Cultural Europa se acorda Romaniei sub consideratia «Romania este mai mult ... – aspecte pozitive din noua tara UE».ss
Cultura nu este ceva natural. Este vorba de o realizare care trebuie «smulsa» cu efort naturii. Acest lucru este valabil pentru Europa si mai ales pentru Europa. Toate aspectele pozitive imaginabile (spirituale, culturale si sociale), care au dus la aceasta idee, sunt periclitate daca egoismele nationale ignora comunitatea ca intreg. Europa merita promovata si este valoroasa in totalitatea mostenirii culturale si sociale a fiecarui stat in parte, mostenire care trebuie incorporata, integrata si exploatata.
Premiul Cultural Europa, decernat pentru prima data in anul 1993 – anul Unu pentru Europa -, atrage atentia asupra acestor aspecte si distinge personalitati care lucreaza la elaborarea ideii de Europa si care contribuie la punerea ei in practica: personalitati care, prin eforturile deosebite pe care le depun, permit si altora sa realizeze ca ideea de Europa inseamna sansa unui model de convietuire pasnica a multor oameni diferiti a caror diversitate e perceputa ca potential binevenit, zestre sau posibilitate care ar putea fi utila in solutionarea problemelor complexe cu care ne confruntam si nu ceva infricosator, strain, care trebuie distrus.
Sub conducerea unei echipe tinere si creative formate din Maria-Adriana Hausvater pe post de director general, Ion Rizea, colaborator si actor al acesteia, precum si un regizor implicat socio-cultural si emotional in persoana lui Radu Afrim, a luat nastere o opera de arta completa, un spectacol semnat Radu Afrim, care entuziasmeaza. Autorul italian Fausto Paravidino a scris «Boala Familiei M» plasand actiunea intr-o Italie de care el insusi a fugit, pe care turistul nu o cunoaste si probabil nici nu o place. O regasim transpusa de Radu Afrim in spatiul romanesc.
In lipsa peisajelor de intindere nesfarsita si a soselei cu un Fiat vechi pe margine, care duce in neantul italian, regizorul a pastrat numai limbajul strazii. Asta asteapta cunoscatorul de la piesele puse in scena de Afrim si nu e dezamagit in cazul de fata: nu exista moarte fara scapare, nici declin inutil, negativul este transmutat intr-un frumos nou, real, teatral pozitiv. El nu vrea sa schimbe societatea. Prezinta un grup social marginal cu problemele sale, din Romania, care ar putea fi plasat oriunde.
Ambientul unei foste cazarme amenajate de Velica Panduru ca decor pentru spectacol – un cadru compus din zidarie paraginita si podele de lemn de un rosu aprins, din care rasare un desis uscat in ale carui «luminisuri» joaca actorii –, se intinde in fata noastra incarcat de simbol.
Aici, regizorul pune in scena o aparent tipic romaneasca «boala de familie», receptata cu entuziasm de un public roman tanar intelectual si insetat de cultura, care cunoaste si integreaza atat limbajul in care a tradus Alice Georgescu, cat si, probabil, problemele cotidiene prezentate, adesea respinse din lipsa de intelegere.
Fascineaza tablourile tridimensionale pe care le creeaza Radu Afrim, care este si un excelent fotograf. Spatiul colorat inglobeaza anostul, plictiseala, dialogurile care nu reusesc sa stabileasca efectiv o comunicare, dand sentimentul ca permanent se nasc tablouri noi, vii. Cotidianul, mizeria si cei care vegeteaza in ea se transforma intr-o minunata opera de arta completa, compusa din culoare, actiune si zgomote: murdaria are o culoare, plictiseala un nume. Un puzzle elaborat, care ilustreaza orientarea regizorului, scenografiei si actorilor spre realitatea sociala si spre cotidian, pentru a crea din acestea un nou frumos. Nu degeaba versiunea lui Afrim nu se sfarseste cu moarte si haos. Viata strazii se ridica precum o pasare Phoenix din cenusa transformandu-se intr-un tablou viu, colorat, emotionant, pe care Afrim il pune in scena in toate piesele sale si pe care il capteaza mereu fotografic.
Aceasta duce cu gandul la Pier Paolo Pasolini, care s-a simtit intotdeauna legat de mediul suburban roman pentru ai carui hoti, prostituati si criminali marunti a manifestat simpatie. Ani mai tarziu, regasim aceste aspecte in realitatea Romaniei. In timp ce Pasolini a dezvaluit Italiei de atunci, intr-un limbaj socant de realist si radical, ipocrizia societatii italiene postbelice si a ridicat un monument eroilor sai suburbani, Afrim ramane mai general, multinational si aduce omagiul unei categorii sociale marginalizate, care se extinde cu o repeziciune extraordinara. Asemeni lui Pasolini, Radu Afrim trateaza imposibilele posibilitati ale reactiilor interumane. Insa eroii sai „bine proportionati“ ii apartin lui. El ni-i daruieste sub forma de imagini, noi ii putem privi si putem pleca acasa cu amintirea.
Ajuns aici, sunt deosebit de bucuros sa subliniez inca o data importanta regizorului si a Teatrului National Timisoara pentru Romania si pentru Europa. In urmatoarele saptamani, timp de unsprezece zile consecutiv, aceasta piesa va fi prezentata la Teatrul Odeon din Paris si sunt sigur ca va fi foarte apreciata. Lucrul este cu atat mai important, cu cat Romania transmite din nou o impresie pozitiva spre Europa, obiectiv pe care il urmaresc de multi ani in activitatea mea si in materialele publicate, atat prin intermediul organizatiei KulturForum Europa, cat si in calitatea mea de jurnalist.
Daca subiectele abordate de Pasolini, executia tehnica, distribuirea unor amatori proveniti din mediul ilustrat sunt considerate o contributie importanta adusa neorealismului italian, Afrim ne ofera tablouri colorate ale neajunsurilor sociale, identificabile sub forma aceasta aproape pretutindeni in Europa unei lumi tot mai globalizate, pe care «creatorul de teatru» roman o prezinta extrem de individual. El creeaza prin imaginile sale scenografice basme minunate, dulci-acrisoare, pune in scena tablouri europene pe care le-am putea regasi la Napoli, Marsilia, Manchester... si in cartiere muncitoresti de la marginea multor altor mari orase, initiaza interactiuni interculturale, genereaza o sensibilizare interculturala, promoveaza competenta emotionala prin intermediul unui mesaj multicolor de toleranta, acceptare si diversitate in Romania, pentru compatriotii sai si pentru Europa.
Daca politicienii straini observa (cum a facut-o de ex. de curand Günther Oettinger, primul ministru al landului Baden-Württemberg), ca «pleaca acasa cu o impresie buna» si «ca au simtit o atmosfera de inceput de drum», atunci putem gasi aici, in Timisoara, la Teatrul National si la regizorul Radu Afrim, radacinile fundamentale ale acestor declaratii. Romania este «o tara mare cu sanse mari», insa pentru dezvoltarea infrastructurii mai trebuie facute multe, pentru ca aceasta sa se alinieze definitiv la Europa, spune Oettinger cu privirea atintita asupra inca insuficientei dezvoltari a retelei de autostrazi. Procesul este lent, dar duce „in directia buna“. Acesta este scurtul verdict al unui politician.
Insa tara care este Romania nu se rezuma la atat: regiunea Transilvania sau Timisoara; politicianul abordeaza aspectele exterioare ale infrastructurii fara a lua in considerare background-ul socio-cultural necesar.
Reusind sa vada dincolo de aceste aspecte, „KulturForum Europa“ lucreaza permanent la ideea «Europa in mediul rural». Acolo se face Europa. In capul cetatenilor este creata Europa. Sunt multe de facut pentru a combate frica de ceea ce este nou, strain, pentru a deconstrui prejudecati, pentru a avansa putin pe calea spre toleranta si acceptare.
Si iata ca am ajuns din nou la Timisoara, doamnelor si domnilor. Anul trecut, am avut ocazia sa privesc si sa aflu ce se creeaza in Timisoara din punct de vedere cultural si artistic, cum se impletesc aici, in vestul Romaniei, itele europene. Regiunea este una foarte deosebita.
Stim cum plecand din acest loc, teatrul, s-a raspandit ideea de libertate. Insa si ideea unei convietuiri multiculturale este fundamentata aici de patru sute de ani, o realizare europeana de care puteti fi si trebuie sa fiti mandri si care in multe tari europene nu au reusit nici pe departe intr-o asemenea masura – in ciuda eforturilor. (Noi am esuat pana acum in Germania in ce priveste multiculturalismul; se fac eforturi foarte mari in acest sens).
Va rog foarte mult sa nu uitati acest lucru si sa fiti mandri de exemplul pozitiv al Romaniei – un model pentru comunitatea noastra europeana -, si sa pastrati, sa intretineti si sa extindeti aceasta forma de convietuire sociala.
Si iata-ne ajunsi din nou la Premiul Cultural Europa 2009, distinctie acordata pentru o realizare care nu trebuie sa fie originala, insa indispensabila pentru ideea europeana pe drumul spre o casa europeana comuna. Diferenta fata de alte distinctii europene consta in privirea orientata inainte. Se disting idei si realizari care nu sunt incheiate si a caror importanta sta in aspectul orientarii spre viitor.
Am acum onoarea si bucuria personala sa inmanez Premiul Cultural Europa 2009 lui Radu Afrim si Teatrului National Timisoara cu intreaga sa echipa, Timisoarei si cetatenilor romani, vecinii nostri europeni in casa europeana comuna, vecini despre care dorim sa mai aflam multe. Merita efortul sa ne cunoastem si sa invatam sa ne apreciem reciproc. Cei distinsi vor lucra in continuare in aceasta directie, stiu asta; si as dori sa va invit si pe dumneavoastra cu totii sa o faceti la randul dumneavoastra.
Doamnelor si domnilor, in timpul ultimei mele vizite in octombrie 2008, o piesa pusa in scena de regizorul Radu Afrim a fost interzisa in estul Romaniei. Tocmai aceasta piesa si Radu Afrim sunt nominalizati la premiul national pentru cea mai buna piesa si cel mai bun regizor. Un semn imbucurator de la Bucuresti, care ne da sperante.
Stimati oaspeti, in acest context, ca simbol al diversitatii europene, organizatia KulturForum Europa ii distinge cu „Premiul Cultural Europa 2009“ pe regizorul Radu Afrim si Teatrul National Timisoara pentru serviciile lor ca ambasadori culturali care, in aceasta calitate, au depasit granitele nationale si barierele cultural-istorice dintre Est si Vest in Europa si au evidentiat contextele sociale din Romania si din Europa in ansamblul lor“.
Perspectiva asupra acestui important eveniment pentru cultura romana ar fi fost incompleta fara declaratiile premiantilor:
„Ma bucur ca acest teatru a reusit, intr-un timp atat de scurt, sa sara randul, sa nu mai stea la coada.“
Cristina Rusiecki: Ce relevanta are pentru Teatrul National din Timisoara Premiul Cultural Europa 2009?
Adriana Hausvater: Prin acest trofeu ne este recunoscuta implicarea in viata contemporana, in social, in viata teatrala. Suntem un varf de lance al Romaniei de astazi, care face tot posibilul sa se defineasca in noua situatie democrata, intr-o lume libera, deschisa – in care trebuie sa transportam valorile care vor ramane. Cred ca Romania si noi avem foarte multe atuuri de aratat. Trebuie sa ne grabim sa le scoatem la iveala inainte de a fi coplesiti de negativul pe care il vedem pretutindeni.
C.R.: Considerati ca premiul se datoreaza unui fapt singular, spectacolul lui Radu Afrim, strategiei dv. pe termen lung (si daca da, care?) sau efortului sustinut de networking pe care il depune TNT de mult timp?
A.H.: Consider ca se datoreaza cu precadere sansei, cum de asemenea cred ca turneul din iunie in Franta inseamna o sansa. Atat TNT, cat si Radu Afrim, au fost la intersectia potrivita. Daca acum doi ani eram privita ciudat pentru ca optasem in stagiune pentru mai multa dramaturgie contemporana decat s-ar fi gandit unii ca se cuvine unui teatru national, in 2009, implicarea noastra in dramaturgia contemporana si intr-un social actual a dovedit ca e de bun augur, ca a avut un rost. In conditiile in care Europa este o retea in care Romania a intrat, e foarte important un network care te cuprinde prin faptul ca raspunzi unor cerinte cu adevarat europene. Premiul acesta, acordat Teatrului National Timisoara si regizorului Radu Afrim, s-a oprit in Romania, tara proaspat integrata in UE, si demonstreaza astfel ca in 2009 suntem pe drumul cel bun. Ar fi bine sa nu schimbam directia.
C.R.: Aveti emotii in privinta receptarii pariziene a spectacolului proaspat premiat, „Boala Familiei M“, care urmeaza sa aiba in iunie o serie de zece reprezentatii la Théâtre Odéon din Paris?
A.H.: Nu am emotii, deoarece am incredere in acest spectacol si in echipa teatrului, care va fi foarte buna in Franta, asa cum este si in Romania. Ma bucur ca acest teatru a reusit, intr-un timp atat de scurt, sa sara randul, sa nu mai stea la coada. Morala: ca se poate reusi atunci cand echipa vrea si este alaturi de tine.
„Mai am o doza de curaj.
Sau inconstienta. Asta a contat, poate.“
Cristina Rusiecki: In ce masura consideri ca un premiu european, dupa doua bucati UNITER succesive, iti modifica statutul, te transforma din tumultuosul regizor avangardist de acum cativa ani in regizor bine integrat sistemului?
Radu Afrim: M-ai cam pus pe ganduri cu intrebarea asta. Nu aveam timp sa ma gandesc deloc la asta. Din cauza muncii. Dar ma vezi tu bine integrat sistemului? Crezi ca sistemul rezoneaza bine la temele si estetica pe care le propun? Uff... pai atunci sa vina sistemul la spectacolul la care lucrez acum la Timisoara sa vad daca nu ma expulzeaza. Cred ca sunt intr-un punct vulnerabil. Atat in raport cu mine cat si in relatia mea cu sistemul. E un punct din care pot fi lejer „ejectabil“ din sistem. Nu trebuie sa ma chinui prea mult. Idei periculoase sunt mereu la indemana, mai ales intr-o societate ca a noastra. Cat despre ex-avangardismul meu... eh..., te invit la „Jocul de-a vacanta soptiune 9t“ facut la Baia Mare. Astept reactia Sistemului.
C.R.: Daca facem abstractie de discursul lui Dieter Topp, care dintre trasaturile teatrului tau au atras acest premiu important si pentru tine, dar si pentru cultura romaneasca, dupa parerea mea?
R.A.: Sper ca atitudinea mea transpusa clar prin personajele mele asa fragile cum sunt ele. Si faptul ca nu teoretizez prea mult in spectacolele mele le da celor din exterior sansa sa teoretizeze ei pe tema lor. Cu alte cuvinte, nu le iau painea de la gura. Sunt spectacole simple, directe care ma surprind si pe mine. N-am vorbit niciodata direct despre Europa in ele. E adevarat ca ma ocup strict de texte europene noi. Si poate ca, desi eu ma subestimez la acest capitol, mai am o doza de curaj. Sau inconstienta. Asta a contat, poate.
C.R.: Crezi ca acest premiu iti va usura existenta de acum inainte?
R.A.: Habar n-am. Nu am o viata grea nici acum, Cristino, de lucrat lucrez, actorii ma asculta, ma injura si ma cheama din nou. Asta nu cred ca se va schimba. Nu stiu sincer ce sa-ti zic. Da si tu cu presupusul.
C.R.: Un premiu european care vine din tara cu unul dintre cele mai puternice profiluri culturale te face sa te simti mai destept, mai sensibil, mai original, mai mandru, mai talentat... mai cum?
R.A.: Na... acuma ce ar trebui sa-ti raspund? Muta toate aceste calitati pe spectacolele mele si asa poate suna mai onest. Nu vorbeste despre mine acest premiu, ci despre echipe, despre zile de munca, despre iubiri reale „in grup“, despre obsesii consumate in comun, despre un drum. Eu cred ca intr-un show al meu si actorii, si sound designerii, si scenografii, toti se simt mai originali, mai sensibili, mai talentati... nu stiu daca si mai destepti, pentru ca eu merg mult pe intuitie si feeling.