Recomandari: Fata care s-a jucat cu focul
articol aparut in Cultura, nr. 223 din 2009-05-14» cultura literară »
Autor: MIHAI IOVANEL
„Fata care s-a jucat cu focul“ e volumul no. 2 al trilogiei „Millenium“ (primul a fost „Barbati care urasc femeile“). Romanul e adictiv, cum era si no. 1.
Stieg Larsson,
Fata care s-a jucat cu focul,
Traducere de Elena-Maria Morogan,
Editura Trei, 2009, 768 de pagini
Fata care s-a jucat cu focul,
Traducere de Elena-Maria Morogan,
Editura Trei, 2009, 768 de pagini
E misto în primul rand pentru ca e cu Lisbeth Salander, hackerita anorexica, geniala si freak. Mai e frecventabil pentru ca Larsson stie sa construiasca un plot de policier (desi aici dureaza vreo 200 de pagini pana sa înceapa ceva care sa semene cu asta) si pentru ca background-ul intelectual al romanului e destul de stimulativ (asta daca nu te enerveaza prea rau textele de stanga).
În schimb, „Fata care s-a jucat cu focul“ îsi face muult mai bine lectiile la capitolul „minusuri“.
Detestabilul gust al lui Larsson de a acumula trasaturi negative în dreptul personajelor rau pozitionate ideologic se amplifica. Tipul n-are nici o treaba cu conceptul de „banalitate a raului“. Adica daca un personaj se întampla sa fie un capitalist cu mari profituri atunci el e automat si misogin, si violator, si pedofil, si criminal în serie, ca sa nu mai amintesc detaliul ca în copilarie i-a pus bunicutei cianura în cafea. Larsson lucreaza, din punctul asta de vedere, cu barda.
O alta chestie nasoala e mega-neverosimilitatea. Cartea e îngrozitor de trasa de par. Larsson are impresia ca Salander nu e suficient de cool (desi este, cu asupra de masura), asa ca îi upgradeaza calitatile pana face din ea un fel de Rocky 4 sau Rambo 3 care tocmai a primit un transplant de creier de la un geniu al matematicii.
<spoiler!>
Asa se face ca gagica rezolva marea teorema a lui Fermat parca în treacat, înainte sa mearga sa cafteasca niste super-killeri. Si asta nu e cea mai întristatoare faza, nici pe departe! Are un concurent puternic în scena în care Salander, cu trei gloante în ea (dintre care unul în creier) si în plus îngropata de vie, reuseste – fara nici un ajutor din afara – sa dea pamantul la o parte si sa se întoarca pe campul de lupta.
Vai, Lisbeth, mai bine ramaneai acolo. M-as fi consolat mai usor.