Scrisoare din Israel
articol aparut in Cultura, nr. 223 din 2009-05-14» cultura politica »
Autor: JEAN ASKENASY
Avatarurile dublei identitati
Daniel Cristea-Enache si Mihai Iovanel, în numarul 13 din 2 aprilie al revistei „Cultura“, au propus spre dezbatere dosarul „Scriitor evreu & român“. Dintre participanti, îi voi mentiona pe urmatorii trei scriitori români de etnie evreiasca: Radu Cosasu, într-un elocvent raspuns intitulat sugestiv „E tare greu sa fii evreu si român“, ne lasa sa întelegem ca încercarea de a se integra în aceasta dualitate i-a esuat.Boris Marian îi felicita pe autori pentru ideea dosarului, fara a scapa ocazia sa accentueze ca acesta apare în conjunctura exacerbarii xenofobiei. El se include în dualitate, dar afirma ca nu a gasit la nici un scriitor valoros de aceasta categorie un specific iudaic precum cel semnalat de Calinescu. În continuare ofera o explicatie a greselilor tezei calinesciene.
Bebe Elvin ofera în raspunsul sau intitulat sugestiv „Un travaliu interior foarte nelinistitor“ imaginea clara a inexistentei categoriei de scriitor evreu si român. El îl citeaza pe Jean Daniel: „Ce puncte comune exista între Isac B. Singer, Saul Bellow, Bernard Malamud? Sa fie adevarat ca toti scriitorii se ocupa de aceeasi lume populata de personaje strivite de viata, familiarizate cu nenorocirea si pecetluite de resemnare fara capat? (...) Exista importante deosebiri între romancieri, începând cu mediul din care provin eroii lor si încheind cu viziunea lor artistica“. Elvin relateaza ca Philip Roth a fost întrebat în anul 2002 de un ziarist de la „Le Monde“ daca se considera evreu american sau american evreu, raspunsul „romancier american“. În Europa de Rasarit, explica B. Elvin, s-a creat o discriminare între scriitorii evrei si ceilalti scriitori. Cu timpul situatia s-a ameliorat, fara însa ca „problema“ sa fie anulata, dovada ancheta de fata. si iata cum, într-un mod sebastianic, Elvin afirma ca „specificul supraindividual al scriitorului evreu, sustinut de Calinescu, este adevarat, în parte“. Dar, explica el in continuare, acest specific este dependent de statutul evreului într-o anumita epoca istorica. Dupa o expunere a tristelor experiente antisemite traite de scriitor, afirma ca dictaturile sunt toate la fel, ataca personalitatea si suprima responsabilitatea... privându-te de dreptul de a alege si lasându-te singur cu constiinta ta.
Din raspunsurile celor doi scriitori de etnie evreiasca nascuti în România si emigrati în Israel, mentionez:
Mirel Brates afirma ca, pentru el, dualitatea a fost o durere care s-a îndepartat de el odata cu scurgerea anilor. Citeaza un fragment din propriul sau roman „Israel fara horoscop“: „G. Calinescu, acest monstru sacru al literaturii române, publica în „«Adevarul literar si artistic»“ din 3 Aprilie 1933: „«Un fapt semnificativ, si care dovedeste caracterul intelectual al vorbirii, este acela ca în general românii de confesiune ebraica vorbesc si scriu româneste mai bine decât ceilalti... Filologia româna este în pluralitatea ei o stiinta creata de aceasta categorie de români.»“
În rândurile care urmeaza, Brates, afirma ca scriitorul româno-israelian apartine culturii române. În fraza sa de încheiere face urmatoarea confesiune: „Ca simtire de limba am ramas acasa, gândesc, visez si-s ocupat în întreaga mea fiinta de limba româna“.
Dr. Leon Volovici îsi intituleaza raspunsul: „Mi se întâmpla sa am cosmaruri lingvistice“. Este singurul care confirma existenta specificului evreiesc: „evident exista teme predilecte la un numar semnificativ de scriitori evrei“. Prezinta cazul lui Mihail Sebastian ca pe un caz clasic de permanenta preocupare identitara. În continuare nu-si explica identitatea proprie, dar se lanseaza în a o explica pe a altora. Îsi alege sa explice dualitatea lui Norman Manea si pe a lui Radu Cosasu (care în acelasi articol o neaga). Explica dualitatea inefabilului identitar la prozatorul B. Elvin si la poetul Florin Mugur. Continua sa analizeze cum îsi redefineste identitatea Virgil Duda în noile conditii ale Israelului, facându-i pe eroii sai sa traiasca în trecutul românesc si în prezentul israelian. Afirma ca evolutii asemanatoare au avut scriitorii Alexandru Sever, Alexandru Mirodan, Mircea Saucan si altii. Pentru confirmarea specificului evreiesc a scriitorului evreu-român, dr. Leon Volovici îi citeaza pe E. Lovinescu si pe G. Calinescu, care au încercat sa contureze mai precis „specificul supraindividual al scriitorului evreu“, elogiindu-i pe cei doi pentru consecventa cu care i-au promovat pe scriitorii evrei din generatia lor în împrejurari politice neprielnice, fapt care a atras asupra lor multe sageti otravite. Desi, în acelasi timp, cei doi scriitori amintiti fac observatii negative la adresa specificului evreiesc, dând de exemplu referirile la Dobrogeanu-Gherea, caruia îi imputa ca aduce însusirile si cusururile evreului. Dr. Leon Volovici, considerând tezele scriitorilor subtilitati, simple prejudecati si clisee, fie si pozitive, care izvorasc din firea evreului si din obsesiile lui identitare, reuseste sa înveleasca teza calinesciana a specificitatii într-o nebuloasa de nepatruns, prin cuvintele: „aceste seducatoare eseuri etno-psihologice, scrise uneori cu mare talent, nu sunt un mod de… a bate câmpii cu gratie, sau un fel de a cauta diferenta specifica, necesara unei autodefiniri printr-o imagine antitetica“.
Ca israelian, ma voi referi la raspunsurile celor doi scriitori israelieni. Scriitorul Mirel Brates aduce în discutie o noua titulatura - de scriitor româno-israelian, întelegând ca ea se refera la cetatenii israelieni care continua sa scrie în limba româna. Cât despre Leon Volovici, emigrat în Israel în 1984, el întemeiaza în 1993 un Cerc cultural, foarte activ si în prezent, care a reprezentat pentru populatia evreiasca de origine româna o sursa de hrana intelectuala binevenita si foarte apreciata. În ceea ce priveste cele afirmate în dosar despre preocuparea identitara a lui Mihail Sebastian, as mentiona ca în maretia sa intelectuala Sebastian refuza duplicitatea si vrea sa fie egal cu toti cei pe care îi considera de calibrul sau, potrivit ideii „daca voi nu ma vreti, eu va vreau“. Acest scriitor ar merita postmortem sa i se realizeze idealul de a fi considerat scriitor român. Referitor la afirmatia despre Alexandru Mirodan, este suficient pentru a-i ilustra eroarea de interpretare faptul ca în aceste zile a aparut un nou volum al „Dictionarului Neconventional al Scriitorilor Evrei de Limba Româna“ sub semnatura sa.
Specificul supraindividual al tezei calinesciene, adoptat de dr. Volovici cu eruditie si dezinvoltura, ma face sa cred ca în viitoarele sale analize literare vom citi despre dezvoltarea acestui specific a carui existenta, în ce ma priveste, este o fictiune. stiinta nu a descoperit pâna în prezent, în ciuda unor eforturi care au costat zeci de miliarde, un specific biologic, genetic, de personalitate sau comportament, care sa-i diferentieze pe evrei de crestini, musulmani, budisti, hindusi, tigani, negri, galbeni sau albi. Adoptarea etichetei etnice, religioase, de sex sau de culoare în etichetarea identitatii unui scriitor sau a oricarei profesii conduce în mod obligatoriu la stigmatizare si batatoreste poteca spre xenofobie. Supraindividualitatea ridica una din miile de particularitati care realizeaza autenticitatea scriitorului la rangul de esenta, falsificând autenticitatea în complexitatea ei.
Dr. Leon Volovici are cosmaruri lingvistice si poarta discutii pe româneste în vis, pe care le reda cu exactitate. Ca om de specialitate, îmi permit sa precizez ca oamenii nu viseaza în vreo limba, visul este eminamente vizual, visam întâmplari, ca un film, visam clipuri si nu conversatii. Visul este trairea unei experiente imaginare la care asistam ca spectatori sau participam ca eroi principali. Dintre toate simturile, dominant prin excelenta este vazul; auzul, tactul, mirosul, gustul si echilibrul sunt extrem de rare în vis. Cuvintele pe care ni le amintim din vis poarta amprenta majora a activitatii de veghe a creierului care transforma impresia despre fragmentul de cuvânt în cuvânt vorbit cu claritate. Poetii, scriitorii, ca si conferentiarii, pentru care cuvântul este unealta de lucru, viseaza rareori o propozitiune scurta.
Cât despre tinerii scriitori, care ofera posibilitatea schimbului de opinii si a dialogului sincer între oameni, ei îsi explica initiativa astfel: „Azi esentialul etnic si specificul national nu sunt la moda, fiind considerate nestiintifice si sovine“ si îi invita pe participanti la relaxare si la raspunsuri neesentialiste. Acelasi lucru încerc sa-l fac si eu, de aceea îmi exprim de la început parerea ca esentialul etnic si specificul national, fiind elemente de baza ale constiintei si personalitatii fiecarui individ, nu pot fi privite cu relaxare.
Enuntarea întrebarilor: „Exista teme predilecte ale scriitorilor evrei de limba româna?; Cum considerati tezele lui G. Calinescu despre specificul supraindividual al scriitorului evreu?; Va simtiti favorizat/defavorizat de felul cum v-a fost receptata creatia dvs. literara?; Cât de usoara/dificila a fost asumarea evreitatii/românismului în biografia dvs. intelectuala?; Conditia de scriitor evreu într-o tara care a participat la Holocaust ramâne dureroasa pt. dvs?; În ce limba visati?“ impun întrebarea: contin aceste întrebari o afirmare a priori a specificului evreiesc? Da sau nu? Cercetându-le vom descoperi ca raspunsurile sunt direct proportionale cu susceptibilitatea fiecaruia la subiect. Referitor la ultima întrebare, nu ne putem astepta de la un scriitor care nu a invatat idis sau ebraica sa viseze în aceste limbi sau, chiar daca stie sa mormaie câteva cuvinte în ebraica, sa viseze în aceasta limba.
Îmi pun întrebarea identitara: când am scris carti în limba tarii al carui cetatean sunt, în ebraica, am fost israelian si în momentul în care am scris carti în limba româna, am devenit un scriitor evreu-român? Din nou, pentru mine, specificul evreiesc, supraindividualitatea si definitia de scriitor evreu/român sunt fictiuni. Pentru mine, exista scriitor român si scriitor de limba româna, în functie de cetatenia lor. Patria scriitorului este cea a carei cultura, istorie, teritoriu, economie, limba, cetatenie si steag le împartaseste acesta. Categoriile de scriitor musulman/român, budist/român si evreu/român sunt fictiuni. Exista scriitor bun si rau, exista scriitor mediocru si de geniu, acestea sunt categorii reale.
Problema specificitatii evreului, ca si problema evreiasca, institutionalizata în perioada interbelica, este eliminata din spatiul public în perioada regimului comunist, pe considerente ideologice, persistând în forma ei larvara. Aceasta forma nemarturisita si difuza este o trasatura a instinctului xenofobic al unei parti a poporului român, care capata forme de acutizare si virulenta, pâna la institutionalizare, în functie de situatia politico-economica a perioadei istorice traite. Afirmatia lui Leon Volovici ca România socialista a dat copilului evreu senzatia de normalitate si de egalitate cu toti copiii, iar distinctiile etnice nu au mai avut semnificatie, este departe de situatia de fapt.
În 1940, numarul evreilor în România era de 800.000, în 2000 de 13.500, astazi, în 2009, de 6000, cu o medie de vârsta de 70 de ani. În paralel, în Israel în anul 1952 erau 350.000 de vorbitori de limba româna, azi mai sunt 60.000 a caror limba dominanta este limba româna. În ultimii ani, guvernul român a recunoscut implicarea Romaniei in Holocaust si programele scolare au inclus predarea acestei teme. În paralel România traieste forme de virulenta, agresivitate si grotesc verbal si fizic antisemit. Slaba reactie a elitei intelectualitatii române la aceste forme de vulgaritate xenofobica, învelite în false sloganuri patriotice, tine mai curând de o aversiune fata de cei 6000 de evrei (de 133 de ori mai putini decât în 1940) care traiesc azi în Romania, de o întârziere în maturitatea sa democratica. În România au existat, de-a lungul istoriei, cetateni lipsiti de obsesia supraindividualului evreiesc, si, spre marea mea bucurie, numarul lor devine majoritar în România de azi.
Multumesc scriitorilor Cristea-Enache si Iovanel pentru oportunitatea unui dialog deschis sincer, bazat pe respect si sinceritate reciproca. Multumesc redactiei revistei de exceptie „Cultura“ pentru a-mi oferi posibilitatea de a împartasi cu cititorii români parerile mele referitoare la dosarul „Scriitor evreu & român“ si în acelasi timp sa-mi împartasesc cu ei mândria ce o port în mine, atât în Israel cât si în orice loc ma aflu în lume, de a fi elevul si continuatorul scolii românesti de neurologie Gheorghe Marinescu.