1 Mai: invitatie la umilinta
articol aparut in Cultura, nr. 223 din 2009-05-14» cultura politică »
Autor: AURELIAN GIUGAL
Si a fost 1 Mai. Traditionala Zi Internationala a Muncii a devenit în România postcomunista o zi a politicienilor aflati în cautare de capital politic, întrucât alegeri de orice fel sunt mai tot timpul (se apropie debutul campaniei pentru alegerile europarlamentare si o asemenea oportunitate nu putea fi scapata asa usor).
Opt lei de persoana
Daca în perioada comunista pentru cetatenii României 1 Mai însemna calvarul unei zile de defilari si grandioase puneri în scena pentru preamarirea conducatorului suprem, în postcomunism lucrurile sunt mai simple: în functie de loc si de imaginatia rudimentara a unor lideri politici modesti, românii sunt invitati sa se grupeze brownian pentru a avea acces la câteva firimituri electorale metamorfozate în doi-trei mici, o bere sau un suc. Demersurile unor lideri de partid pentru moderatie si decenta (în fond o simpla poza, o remarca mai mult pentru presa), „sa nu ieftinim semnificatia zilei de 1 Mai reducând-o la o chermeza politica“, întrucât „1 Mai este sarbatoarea unei valori, a unei cauze“, nu si-au gasit ecoul asteptat. Tentatia populismului este atât de mare încât lideri care au patentat astfel de manifestari ale grobianismului electoral nu s-au putut abtine. Sub umbrela unei asa-zise solidaritati sociale, cetateni de toate categoriile au fost supusi unei lungi zile de umilinta, materializata în oferirea cadou a nici mai mult, nici mai putin decât 2 euro sau 8 lei (daca este sa ne raportam la rahitica moneda nationala).
Imagine a unei înjosiri degradante, scena aruncarii cu tichete valorice catre grupuri de cetateni ce par salbaticiti tinde sa devina un brand national, un spectacol al alienarii si al mutilarii constiintei cetatenesti. Acest slogan 1 Mai românesc (aruncat cu cinism asupra maselor) devine, în planul concretizarii imediate, întruparea degradarii iremediabile a relatiei politician-cetatean. În cadrul politic românesc, ambitiile liderilor nu sunt canalizate pentru a asigura „guvernarea oamenilor, de catre oameni, pentru oameni“ (Abraham Lincoln), în vederea atingerii telului visat al „prosperitatii comune“, în fond al umanismului. Nu, în angrenajul politicii autohtone scopul ultim este nu binele comun, ci câstigarea voturilor, permise fiind toate mijloacele care conduc catre acest scop.
Umilinta cu radacini adânci
Evidenta la manifestarea electorala din Parcul Izvor a fost prezenta masiva a unei categorii indiferenta la asemenea evenimente: tinerii. Pe lânga batrâneii vesnici înfometati, târând o plasa si aflati în cautare de orice le-ar putea umple stomacul, multimea celor tineri a surprins. si nu poate fi vorba doar de tineri aflati la periferia lantului social. Dimpotriva. Ce îi mâna pe ei în acest bâlci al desertaciunilor? Care sunt mecanismele care i-au transformat în obiditi cetateni încolonati la coada promisiunilor? Sa fie criza de vina? Sau o împamântenire, inclusiv printre tinerii bucuresteni, a unei stari de umilinta, ce descrie un arc peste timp din comunism si coboara ca o umbra în postcomunismul autohton?
Într-o conferinta tinuta la Biblioteca Centrala Universitara, acum la aproape 20 de ani de la caderea comunismului, Cristian Preda a expus succint câteva diferente evidente ce delimiteaza cele doua lumi (comunista si postcomunista), dar si itele invizibile care le leaga, facând sa se perpetueze mentalitati ce credeam ca nu mai rezista în proiectul de societate românesc.
Fara a se înscrie în continuarea listei universitarului bucurestean, as adauga la cele enumerate si aceasta tentatie a umilintei cu radacini adânci, înfipte în solul mocirlos al comunismului autohton, ce tinde sa devina un simplu fapt divers într-o lume atenta doar la picanterii de toate nuantele. Antrenati la statul la cozi din timpul perioadei comuniste, românii nu si-au pierdut rabdarea si insistenta nici în România europeana si docili se asaza fara urma de razvratire la alte cozi, ale pomenilor electorale transmise în direct, cu invitati si dialoguri ridicole, demne de elucubratiile perorate în toata perioada comunista. Atrofierea oricarui sentiment de jena (pentru o importanta parte din populatia României) în fata oricarei forme de ridiculizare cetateneasca amenajata de politicieni aflati perpetuu în campanie electorala reprezinta una dintre caracteristicile importante ale perioadei actuale, demers ce rezida în comunism si devine o realitate bolnavicioasa.
În alte spatii nationale (vesnicul 1 Mai de la mare), alti politicieni, din alte partide, sfideaza, va sa zica, populismul cu mici si bere si se pun pe cântat imnuri pentru redresarea turismului românesc. Ei sunt cei care se disociaza de ordinea zilei tip Parcul Izvor, cei care persifleaza practicile pomenilor bune în toate vremurile, inclusiv pe timp de criza (dar mai ales acum). Ce ofera ei în schimb? Doar circ, pâinea nefiind inclusa în imaginea lor despre aceasta campanie electorala (caci campanie electorala a fost afisarea politicienilor de 1 Mai). Platind mii de euro pentru o fantasma de melodie care va preamari turismul românesc, responsabilii autohtoni (cu ministru cu tot) se asaza în continuarea listei ce marcheaza slogane celebre, de la „eterna si fascinanta Românie“, la „fabulos spirit“, inventii stupide pentru care s-au platit importante sume de la bugetul public.
Pomanagii vs nonconformisti
Si, pentru ca tot acest circ mediatic trebuia sa poarte un nume, întregii maimutareli de pe litoral i s-a aplicat sintagma de nonconformism (vom vedea la alegerile din iunie care sunt cei mai numerosi, pomanagii sau asa-zisii nonconformisti).
În introducerea la eseul „Mituri si mitologii politice“, Raoul Girardet scria, referindu-se la civilizatia occidentala, despre importanta pe care aceasta o acorda rationalului, „gândirii organizate, rational construite, logic conduse“. Istoria ideilor politice se înscrie în aceasta ordine generata de rationalitate, o constanta reprezentând-o acea „încapatânata neîncredere în imaginar“. Fara a fi cititori de eseuri de istorie politica, maruntii politicieni autohtoni fac abstractie de rationalitate si, atenti la necesitatile propriilor cetateni, le fac acestora o invitatie ceremoniaoasa la umilinta, sub masca unui umanism numai de ei vazut.