Doamne pazeste!
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura sportului » venind din iarbă
Autor: CORNEL DINU
Presiunea pe fotbal continua. Câtiva arbitri si conducatori de la Pitesti sporovaiesc în arestul D.N.A. din localitate. Bineînteles ca subordonarea juridica presupune ca firele se trag de la Bucuresti, unde bâlciul comentariilor privind matrapazlâcurile politice a trecut în planul adormirii.
Cel putin pentru moment, fiindca o data cu declansarea campaniei electorale a europarlamentarilor, tâfna alegerilor va ocupa din nou ecranele televizoarelor si paginile atâtor ziare – cu certitudinea ca în acesti ani de dupa 1990, în astfel de dezbateri n-am depasit decât arareori nivelul santului si al ulucii traditionale, iar oponentii politici n-au mai avut nici macar mâna la gura, ca batrânele noastre de pe marginea drumurilor satesti.
Dar sa-i lasam în plata Domnului, pentru ca e greu de anticipat când vor avea decenta si competenta reala în disputele dintre ei. Când s-a trait decenii bune cu frica de a rosti ceva cu voce tare, când s-a dat frâu liber la haos, nimeni nu se mai gândeste la un dram macar de autocenzura.
Este si cazul fotbalului, mereu considerat una dintre oglinzile fidele în care poate fi privita si înteleasa societatea româneasca. Când scriu, se judeca recursul unora dintre împricinatii fotbalistici de la Pitesti. Speta grea, pentru ca luarea de mita presupune conditii si circumstante clare de probatoriu. si, cum era firesc, se zice ca descurcaretul Facaleata, mâna dreapta a patronului de la Arges în magazinele acestuia, a „picurat“ în cerneala „ca nu a dat bani arbitrilor“. Ca ar fi jucat numai o farsa în acest sens pentru a-si linisti boss-ul, un ins tare nevricos de când soarta meciurilor echipei sale este hotarâta, crede el, numai de fluierul arbitrilor.
Numai ca, din stenogramele convorbirilor prezentate pâna acum cu mare asiduitate de o parte a presei, reiese clar ca, macar din punct de vedere sportiv, sanctiuni clare trebuie pronuntate. Chiar daca, se spune, prin sediul federatiei bântuie asteptarea panicoasa. Ceva, ceva, oficialii s-au miscat, anuntând ca au cerut probe de la Parchet, pe baza carora ar trebui sa se pronunte justitia comisiilor fotbalistice. Cert este ca din lumea arbitrajelor au fost puse sub ancheta nume grele, cu un trecut lung si controversat. Pe unii i-am prins si eu în roba arbitrului, fluierându-ma spre sfârsitul carierei. Buni meseriasi, baieti inteligenti si mai ales „rapid orientati“, cum se spunea si se cerea pe atunci. Cu Gheorghe Constantin am chiar o întâmplare pilduitoare. Fusese sortit sa ma arbitreze în 1986, într-un joc decisiv al Târgovistei la Turnu Severin. Luptam cu Moreniul pentru promovare, spun doar atât, si sufar si acum daca îmi amintesc epopeea traita cu generalii aflati la putere atunci, originari dintr-unul dintre orasele aurului negru de la noi. Ei bine, în saptamâna premergatoare jocului respectiv, echipa locala de la valul Dunarii fusese cantonata, sub supravegherea Militiei, într-un motel pe malul fluviului, ca nimeni sa nu incite la frauda jucatorii. Adica pe noi, cei din Târgoviste, care nu aveam nici dupa ce bea apa. Mai mult decât atât, la joc, de cu seara, au fost trimisi sa impresioneze sefii economicului si al cercetarilor penale, coloneii Baciu si Tudor Stanica – mari „sperietori“ pe atunci, fie si daca le pronuntai numele, dar cu noi erau în relatii bune. Chiar ne-au spus la masa de seara, unde i-am invitat, ca au fost trimisi contra vointei lor de „balaurul“ Nuta, seful Militiei pe tara. Ei bine, în ciuda acestei presiuni din acele vremuri de neamintit, Gheorghe Constantin i-a anuntat pe mai marii Internelor ca va arbitra corect si ca el nu fura Târgovistea! Si asa s-a întâmplat, prin prestatia lui hotarâtoare în minutele dramatice ale meciului. S-a terminat „0-0“ si taria lui Constantin m-a impresionat atunci si o rememorez mereu. Ce vremuri erau...
Iata însa ca acum, în atâta libertate instaurata, bietul de el a cazut în pacat. Si te-ntrebi mereu, zbuciumându-ti somnul: „Doamne, ce trebuie sa platim sau sa ispasim de suntem atât de rai, necurati si hoti acum, când am dobândit libertatea si asa-zisa democratie, atât de invocata ca o izbavire?“ Pentru ca, sa recunoastem cu mâna pe inima, ceea ce se acuza acum în fotbal este mai nimic fata de ceea ce se petrece în jaful declansat si întretinut de toate guvernele de pâna acum cu bunurile si banii statului nostru firav. La fel de adevarat este ca Penescu si ai sai au cazut pentru ca nu-si mai încapeau în pene în urbea modestului Gica Dobrin. Faceau de toate si sfidau la tot pasul. Îi tradasera si-i vorbeau cu rautate chiar si pe aceia care îi lansasera si îi ajutasera în afaceri. Firesc, si-au atras oprobriul si scrutarea atent pedepsitoare a unora dintre fortele reale si înca treze ale orasului de pe Arges. S-a realizat repede, astfel, o compensatie necesara si sugestiva, în care cei care au de învatat ceva se speram ca o vor face.
Mai afirm, în final, ca nu mi s-a parut deloc inspirata trimiterea lui Gigisor Becali la arest. El ar trebui tratat mult mai degraba într-o clinica. Ce, se pot uita prestatiile sale halucinante si atât de nefast încurajate de mass media dinaintea Sfintelor Pasti, la iesirea din închisoare? Doamne pazeste!