Parfumiera
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura antropologică » Barca lui Noe
Autor: MARIA ELLIS
Fostul „magazin universal“ a fost transformat într-o piata: un bazar înghesuit din care gem marfuri si, deopotriva, oameni care se straduiesc sa treaca unul pe lânga altul fara sa se atinga. Suluri de material încaleca goblenuri si pantofi din piele „ecologica“, bluze ieftine turcesti abia respira aruncate gramada în cosuri mari pe lânga stive de genti peste care aproape ca stau sa cada fiare de calcat si oale, pazite de veioze si lampi spânzurate de tavan ca niste stalactite.
Undeva mai într-o parte se afla o vitrina facuta din patrate si dreptunghiuri mari de sticla transparenta, în spatele careia stau containere mai mici sau mai mari, tot din sticla, precum acelea de la farmacii. Toata constructia pare suspect de fragila, încât te întrebi daca nu cumva, în toata aglomeratia, sta în picioare printr-un exercitiu greu de vointa si ani lungi de antrenament.
Sticlele mari si mici contin lichide în diverse nuante de galben, de la cel pal cât sa fie aproape transparent pâna la galbenul de papadie. Sunt marcate, marea majoritate, cu câte o eticheta facuta de mâna dintr-o bucata de hârtie, lipita cu scoci, pe care scrie cu carioca neagra numele câte unui parfum de vaza.
În spatele tejghelei parfumiera, pe un scaun mai în spate, face cuvinte încrucisate. E potrivita de înaltime, bruneta, cu fata oachesa, cu parul lung si sârmos prins într-o coada de cal. Poarta haine cumparate probabil din bazar, blugi prespalati si o camasa mov cu mâneci de Alba-ca-Zapada. E foarte slaba, pantalonii strâmti mulându-se pe oasele ce duc minimul necesar de carne pentru ca ea sa se poata deplasa. Nu arata însa a fi bolnava. Ochii, înconjurati cu o linie groasa de creion dermatograf si fard de pleoape verde, i se ridica din când în când vioi si atenti, survolând harababura de marfuri si oameni ce o înconjoara.
O clienta în haine scumpe si par de la coafor, trecând grabita în drum spre goblenuri, se opreste brusc lânga un colt crenelat de sticla si cerceteaza cu atentie etichetele, cu o mina nedumerita.
Parfumiera pune la o parte cuvintele încrucisate, se ridica în picioare cu miscari de felina si se apropie de tejghea, peste care se apleaca si scoate capul:
– Da, doamna! Cu ce va putem servi?, zice catre clienta care se simte agresata – sau poate doar jenata sa nu fie vazuta de vreun cunoscut cumparând de aici – si da sa mearga mai departe. Tentatia e prea mare însa si revine, de data asta la tejghea, în fata parfumierei.
– Cum... functioneaza... adica... ce parfumuri sunt astea?
– Ce, cum? se încrunta parfumiera. Sunt parfumuri... celebre! Avem de toate. Ce v-ar interesa?
– Stati ca nu-nteleg, se încrunta si clienta. Astea sunt... parfumuri originale?
– Eeeeee... la pretu' asta? bufneste parfumiera în râs. Revine însa repede la tonul serios, de vânzatoare: Nu sunt originale, da' sa stiti ca-s foarte bune. Io iau d-aici tot timpu' si tin pâna seara. Am avut si originale si nu po' sa vad diferenta. Poate doar putin.
Doamna cumpaneste, se mai uita putin peste turnuletele de sticla si peste pretul mic al oricarui gram de parfum, afisat într-un colt al tejghelei.
– Chanel 5 aveti? întreaba.
– Sigur ca da!
Parfumiera se repede la o sticla de 2 litri, ca o damigeana mai mica, pe care scrie într-adevar „Chanel no 5“. Ridica atent capacul de mot, ia de sub tejghea o pipeta lunga si groasa si pescuieste cu ea câteva picaturi de lichid galben. I-l da doamnei sa miroase.
Doamna întinde delicat nasul, apropiindu-l de vârful pipetei, precum un câine de casa, învatat cu boabe, ar face cu un gunoi de tomberon. Spre surprinderea dânsei însa, îi place.
– Mda! bombane si apreciaza, în egala masura. si cât... cum... ca doar n-o sa iau toata botâlca aia! se intereseaza, hotarâta acum sa arunce câtiva banuti pe o încercare fiindca, cine stie, asa ar putea prelungi viata parfumului scump original, în zilele din saptamâna când merge la serviciu.
– Nu, nu, explica parfumiera, desigur ca nu... va pun cât doriti dumneavoastra. Iau cu o siringa si va pun într-o sticluta.
– Si sticluta cât costa? mai spune clienta dezamagita – ultimul contra-argument al cumparaturii.
– A, nu, nimic. E inclusa în pret! explica cealalta si, cu promptitudinea vânzatorului experimentat, scoate un flaconas mititel tot de sub tejghea si o seringa enorma din acelea pentru cai, cu un ac foarte lung pe care îl adânceste în mini-damigeana de „Chanel no 5“.
– Da... bine... puneti-mi 10 mililitri, cere doamna, încercând sa preia cât de putin haturile tranzactiei.
Parfumiera trage cu seringa cea uriasa cantitatea ceruta, pe care o preseaza apoi în flaconas.
– Gataaaaaaa! zice multumita, punând dopul flaconului. Acu' va rog sa stati dreapta.
Doamna, uimita de cererea neasteptata, se conformeaza nauca. I se pare ca totul se deruleaza cu încetinitorul din momentul acesta, caci o vede pe parfumiera ridicând seringoiul la acelasi nivel cu capul dumneaei si începând, parca deodata, sa pompeze cu sârg. Stropi de parfum ramasi în siringa sar în jeturi peste fata ei, trezind-o într-un sfârsit.
– Staaaaaai! striga la parfumiera. Ce faaaaci??
Parfumiera mai apuca sa pompeze de vreo doua ori, ca o masina ce nu se poate, de la o suta de kilometri la ora, sa se opreasca brusc. Se uita mirata la clienta.
– De ce sa ma opresc? Nu vreti si ultimele picaturi de ramasera-n siringa?
Neîntelegând, se holbeaza în continuare la clienta care scoate scârbita o batista din poseta si începe sa se stearga.
– Pfff... miros ca... miros ca... o curva de la bariera... se enerveaza dumneaei si, resemnata, începe apoi sa râda.
Parfumiera se simte jignita. Ascunde seringoiul sub tejghea si se simte datoare sa-si apere intentiile onorabile:
– Da' io n-am vrut decât sa va dau tot parfumu' din siringa.
Doamna mai ca buseste din nou în râs. Îi plateste parfumierei flaconasul de parfum, se scotoceste prin geanta, pescuieste o punga mica de plastic si îl înfofoleste bine în ea, ca nu care cumva sa curga, pe urma pleaca în drumul ei, cu sprâncenele ridicate si înca tremurând de râs.
Parfumiera se uita lung dupa ea, ridica din umeri, îsi ia revista de sub tejghea si se asaza din nou pe scaun, îngropându-si fata în cuvintele ei încrucisate.