Valurile derivei scurt metrajului românesc
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura cinema »
Autor: CATALIN STURZA
Am vazut la HBO un scurt metraj romanesc despre care se spun multe lucruri bune si care a castigat cateva premii anul trecut. Este vorba de „Valuri“, de Adrian Sitaru, premiat la Locarno, Sarajevo, Dresden, Aspen s.a.. Din punctul meu de vedere, „Valuri“ e un esec intr-o lunga serie de filme ce repeta aceleasi greseli.
Scurt metrajul nu mi-a placut deloc din doua motive: mai intai, ilustreaza foarte bine multe dintre ezitarile cinematografului romanesc din ultimii ani: lipsa de focalizare a subiectului, joc prost sau exagerat al actorilor, inghesuirea unor teme mari (a tuturor temelor mari, daca se poate) intr-o singura poveste si intr-un timp foarte scurt. Apoi, pentru ca regizorul nu e sigur pe povestea sa si pentru ca simte nevoia sa extraga totul din cele 15 minute de film, apeleaza fara ezitare la un soc: publicul nu va merge la cinema sa vada un filmulet daca in el nu moare cineva.
„Valuri“ are totusi cateva parti bune, care l-ar fi putut face un scurt metraj acceptabil. Imaginea carnurilor intinse la soare la Mamaia, cu anunturile spectacolelor de varietati de la Teatrul de Vara pe fundal si cu dialogurile si reactiile protagonistilor in prim-plan (un cuplu de romani middle class blazati, cu copilul lor, pe de o parte, si un trio ad-hoc, format dintr-o turista suedeza, copilul ei cu probleme si un adolescent roman „bronzat“, pe de alta parte) ar fi fost suficienta pentru cele 15 minute. In definitiv, iata un subiect bine ales si suficient de generos: niste intalniri intamplatoare, intr-o zi de plaja pe litoralul romanesc. Cateva detalii sunt bine punctate: „vai si-amar de tara asta, cine o sa mai aiba grija de noi“, se vaicareste mereu sotia blazata (Clara Voga); orice divergente ar avea cei doi parinti (tatal e interpretat de Adrian Titieni), ei gasesc un punct comun: isi bruscheaza mereu baietelul, cand acesta deschide gura: „stai, ba, cuminte“; tiganusul adolescent (Sergiu Costache) incearca sa vorbeasca frantuzeste cu suedeza intr-un esperanto amuzant, „yes, yes, comsi-comsa, si, si“; adolescentul si copilul autist isi gasesc pana la urma calea lor de comunicare; turista blonda (Karren Wallet), o aparitie vesela si solara, lumineaza plaja. E, desigur, vorba despre blazare, atractie sexuala, frustrare, abrutizare, dar si despre o comunicare umana speciala, dincolo de barierele de limbaj. Clara Voga nu e cine stie ce actrita, replicile ei suna spart si fals, iar Adrian Titieni se vede ca face eforturi serioase sa intre in pielea personajului, insa putem trai cu asta. Ceea ce avem pana acum e foarte frumos, e emotionant, e suficient.
Dar Adrian Sitaru nu intelege acest lucru si nu stie sa se opreasca. Simte nevoia sa introduca un accident mortal. Da, in 15 minute, si dupa toate cele spuse mai sus, Sitaru isi omoara un personaj. Pe turista blonda si solara, desigur, care se ineaca stupid, sub ochii sotului blazat, in timpul unei zbenguieli in apa. Cate minute credeti ca ii mai raman apoi lui Sitaru pentru a explora lasitatea barbatului care fuge, pur si simplu, de pe plaja? Vreo doua. Scadeti din aceste minute unul in care e dezvoltata relatia dintre adolescent si copilul autist, in care constiinta romanului „bronzat“ primeaza, desigur, asupra instinctului de a fugi cu aparatul foto si ci ipod-ul turistei. Iata, astfel, si minunata simetrie tezista, construita la finalul celor 15 minute: lasitate, pe de o parte, din partea romanului middle class blazat, curaj, pe de alta parte, din partea adolescentului sarac.
Nu-mi cer scuze pentru spoiler, „Valuri“ nu are, in mod real, nici o surpriza: mi-a confirmat cele mai pesimiste asteptari. Merita sa surprinzi cateva secvente, cu coada ochiului, insa oricat de scurt ar fi, eu n-as face a doua oara efortul sa-l vad pana la capat.