Re-Întoarcerea. Volver
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Pedro Almodovar este zeu. Stiu, e cel mai subiectiv mod cu putinta de a începe o cronica, dar ca cineast sau cinefil nu poti sa spui altceva despre regizorul spaniol. Comparat cu Buñuel, pe care (cu tot respectul) îl depaseste, Pedro Almodovar reuseste sa te faca sa vezi lucrurile asa cum le vede el, sa întelegi chiar si ceea ce parea imposibil de înteles, practic sa-ti schimbi perspectiva asupra vietii.
Primul film semnat Pedro Almodovar pe care l-am vazut a fost „Todo sobre mi madre“ si am simtit atingerea geniului. Evident ca ma temeam totusi sa nu ma însel, asa ca am cautat si altele, si altele, si altele…
Mi-au trecut prin mâini „Mujeres al borde de un ataque de nervios“, film facut în anul în care m-am nascut eu, „Carne tremula“, „Hable con ella“, „La mala educación“, „Kika“, „Matador“, „Todo sobre mi madre“, „La flor de mi secreto“, „Tacones lejanos“ s.a. Am vazut tot ce se putea vedea.
Ah, am uitat sa va spun ca aveam 16-17 ani. O vârsta un pic cam frageda.
Ma uitam oricum la ele pe ascuns, pentru ca parintii mei în veci n-ar fi aprobat sa fiu îndragostita de un regizor care „vorbeste“ pe limba transexualilor, a homosexualilor, a prostituatelor, a nebunilor, a tatelor, a coafezelor, a femeilor isterice si îndragostite, cu picioare lungi si sâni mari, cocotate pe tocuri, îmbracate în Chanel sau în rochii cu paiete.
Femeile lui Almodovar, fie ele si… barbati învesmântati în rochii, m-au fascinat teribil si era greu sa nu-mi doresc sa fiu la fel de libera si dezinhibata precum personajele create de marele regizor.
Asadar, în toamna anului 2006, într-o zi însorita si frumoasa, am intrat în cinematograful „Studio“ sa vad „Volver“, pe atunci cel mai recent film al lui Almodovar, cu Penelope Cruz în rolul principal, pe care o mai folosise si în „Carne tremula“ sau „Todo sobre mi madre“.
În „Volver“ regizorul spune povestea a trei generatii de femei, hotarâte si puternice, care nu se dau în laturi de la a ucide, care supravietuiesc singure si pentru care barbatii nu sunt nici macar un rau necesar, ci un bine pasager.
Aici Penelope este mai frumoasa ca niciodata. Cu sânii filmati de sus si cu fundul bombat cu ajutorul unei proteze, înaltata pe tocuri, cu gleznele si talia subtiri si ochii puternic conturati, ea devine o Sophia Loren a Spaniei, un sex-simbol de moda veche.
Ea este Raimunda, o femeie fara prea multa educatie, care munceste pe brânci pentru a-si întretine barbatul lenes si vulgar si fiica adolescenta (Yohana Cobo) .
Are o sora care e coafeza (Lola Duenas) si o prietena care fumeaza marijuana (Blanca Portillo) si pune întrebari în legatura cu moartea parintilor Raimundei, deoarece în ziua mortii lor disparuse si mama ei.
Complicat, nu?
Devine si mai complicat când fiica Raimundei îsi omoara tatal dupa ce el încearca sa abuzeze de ea si îi marturiseste ca nu au nicio legatura de sânge, se complica si mai mult când Raimunda sta saptamâni întregi cu cadavrul în frigider, si infinit mai mult atunci când mama Raimundei, Irene (Carmen Maura) revine dintre morti.
N-am spus ca e usor sa te uiti la un film de Almodovar, sau ca nu da palpitatii…
„Volver“ înseamna reîntoarcerea lui Almodovar la femei, dupa „La mala education“ din 2004, si de asemenea reluarea colaborarii cu superba Carmen Maura, aici cu vreo doua decenii mai în vârsta decât în „Mujeres al borde de un ataque de nervios“.
„Volver“ nu este un film accesibil, desi pare. Sigur ca se pot uita si manichiruistele la el, dar asta nu înseamna ca poate fi înteles cu adevarat de oricine.
„Volver“ este o declaratie de dragoste adresata femeii, asa cum a fost si „Todo sobre mi madre“ o declaratie de dragoste adresata marilor actrite, asa cum „Tacones lejanos“ a fost o declaratie de dragoste adresata lui Ingmar Bergman pentru a sa „Sonata de toamna“.
Nu e dificil de realizat ca Almodovar este pur si simplu „altfel“ decât ceilalti, dovada fiind faptul ca i-a exploatat ca nimeni altul pe Javier Bardem si Antonio Banderas, privindu-i ca pe niste actori si nu ca pe „armasari ai ecranului“ (desi îmi imaginez ca nu i-a fost chiar usor) si a transformat-o pe Penelope Cruz într-o actrita absolut unica.
Ceea ce a facut Woody Allen cu Penelope în „Vicky Cristina Barcelona“, rol pentru care ea a luat Oscarul, nu este nici mai mult nici mai putin decât meritul lui Almodovar. Allen are în film un personaj profund almodovarian.
La fel de greu cum mi-a fost sa scriu despre Pedro Almodovar, el reprezentând pentru mine un subiect profund personal, îmi este acum greu sa ma opresc, pentru ca simt ca oricât de multe lucruri s-ar spune despre el, nu e suficient, dupa cele aproape trei decenii de cariera artistica, în care a regizat, spun eu, numai capodopere.