Perspective
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura politică » Corespondenţă din Montréal
Autor: CONSTANTIN STOICIU
Emotia si vehementa prilejuite de evenimentele de la Chisinau consumate, Pastele sarbatorit cu miel taiat dupa indicatiile de la Bruxelles, 1 mai, Ziua Internationala a Muncii pentru cei cu memorie selectiva, petrecuta fara defilarile de altadata, Romania a intrat in campanie electorala. Nici cutremurul, nici criza n-au schimbat nimic: Parlamentul european ne asteapta deputatii, palatul Cotroceni actualul sau un nou locatar.
Daca nu se stie prea bine sau chiar deloc ce rost au sutele de deputati europeni? de fapt, mai niciunul, in afara de a perpetua iluzia costisitoare ca Uniunea Europeana ar fi altceva decat o piata, o expresie perfecta a neoliberalismului ?, se stie mult prea bine ca cel care se instaleaza sau reinstaleaza la Cotroceni o face, prea putini se indoiesc, pentru binele tarii si trebuie crezut pe cuvant.
In ceea ce priveste candidatii nerabdatori sa-si deschida un cont la Bruxelles, exigentele nu par sa fi fost exagerate, nici macar limba romana nu li s-a cerut s-o stapaneasca, o proptea, o pila, o inrudire, o obligatie, o promisiune au fost suficiente. Comentatorii s-au pierdut in ironii, in bascalie, in consideratii fataliste si au cedat evidentei: cativa, buni, rai, ignoranti, stiutori, cu trecut rusinos sau nu, cu fapte de arme sau nu in transformarea tarii intr-un teritoriu undeva la marginea continentului trebuiau trimisi. Democratia de fatada a Uniunii Europene nu va fi in pericol, ai nostri politicieni au stiut dintotdeauna, cu rare exceptii bagatelizate de noua istorie, sa-si plece capul, sa-si tina gura si sa faca exces de zel cand cei mari, puternici, bogati si frumosi – licuricii de diverse dimensiuni, ar spune gurile rele –, pun piciorul in prag. Ceea ce, in paranteza fie spus, s-a intamplat din nou de curand, cand Romania a acceptat sa trimita alti mercenari pe frontul razboiului pierdut din Afganistan.
Chestiunea candidatilor la Presedintie e mult mai delicata si mai pasionanta. Adevarata paine de mancat a comentatorilor si a chibitilor politici se castiga in aceasta perioada a candidaturilor anuntate, presupuse sau ravnite. Acum se fac jocurile, ele sunt serioase si lupta e crancena. Cine nu ia condeiul in mana, cine nu masacreaza claviatura ordinatorului, cine nu-si afiseaza preferinta si n-o ridica in slavi, cine nu tavaleste in noroi adversarii alesului personal, cine se tine sictirit deoparte tragand aiurea nadejde in aparitia miraculoasa (de altfel, de nimeni dorita) a candidatului providential, a Fat-Frumosului monument de virtuti si predestinat salvarii natiei, s-a eliminat singur din profesiune. Cei care au mizat prost in urma cu patru ani, cei care nu s-au dezmeticit intre timp n-au mai fost invitati la impartitul ciolanului. Cei intrati si ramasi in gratii, pentru ca humorile alesului dintre alesi s-au dovedit schimbatoare ca vremea, au prosperat, s-au boierit si, de acolo de unde au fost catarati, pretind recunostinta si admiratie; in lipsa multimilor cazute in transa, isi canta osanale intre ei in limba materna si in idiomul de azi al afacerilor.
Suntem inca departe de alegerile prezidentiale din acest an, dar alinierile, genuflexiunile, dovezile de servitute, loviturile sub centura, demolarile au inceput si, marturisesc, spectacolul final si grotesc anuntat nu ma lasa indiferent. Cum nu am nicio slabiciune politica, nici simpatii particulare, nici datorii de platit unuia sau altuia dintre posibilii candidati si nici asteptari din partea castigatorului din toamna, ma multumesc sa citesc zilnic cand siderat, cand blazat, cand inveselit, cand enervat ce zice unul, ce-a mai zis altul, ce-ar mai putea zice un al treilea.
E o pierdere de timp care are partile ei bune, cei care-si vand talentul pentru ca semenii sa nu traiasca in ignoranta sau sa-i apuce dorinta subita si prosteasca de a gandi cu capul lor mi-au devenit familiari, unora le vad de cativa ani fotografia in jurnal, majoritatea sunt la varsta la care au prins ceva sau mai mult cheag si ar fi in stare de orice sa-l pastreze. E omeneste, vremurile sunt tulburi si grele, ziua de maine se anunta sumbra si cand te inveti la bine, la usor si la putina glorie nu-ti prea mai vine sa faci crize de constiinta. Cativa tinerei care stiu si pricep totul dau si ei din coate sa-si faca loc pe o baricada sau alta, dar marea, imensa mea curiozitate se indreapta spre vechile cunostinte ce se pregatesc sa intre in posteritate ca in branza. S-au mai implinit,
s-au cuibarit mai bine in pielea de imprumut de intelepti benevoli ai tarii, sunt mai cocheti, mai grijulii cum se imbraca si cum zambesc cand un muritor de rand mai credul, mai angelic le solicita un autograf.
N-am fost astfel catusi de putin surprins sa aflu ca, bantuiti de acceasi generozitate, cativa dintre acesti intelepti s-au pus laolalta sa mediteze asupra perspectivelor Romaniei sub conducerea actualului presedinte colorat pentru nevoile demonstratiei in centru-dreapta si sa articuleze in consecinta o strategie menita sa-i ingroape adversarii. Ei au ales inaintea altora, se intelege si, cum au de ce si vor sa aiba si in viitor de ce, sunt multumiti peste poate de alegerea lor. In privinta perspectivelor, s-ar cuveni de asemenea inteles, alta Romanie decat cea de azi nu se prea intrezareste.