Decongelarea libertatii
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura literară »
Autor: MIRCEA IORGULESCU
Am pastrat ani de-a randul o pagina din ziarul francez „Libération“, o am si acum, s-a ingalbenit de timp si e ferfenitita pe margini. E datata vineri 15 decembrie 1989.
E pagina de opinii („rebonds“) a ziarului. Atunci, la 15 decembrie 1989, a fost publicat un eseu al sociologului Jean Baudrillard, intitulat „Decongelarea Estului si sfarsitul Istoriei“. Sigur, la 15 decembrie Estul inca nu se decongelase integral, la Bucuresti inghetul avea sa mai dureze o saptamana, dar ceea ce punea pe ganduri in acest eseu era un anumit scepticism ce contrasta aproape socant cu entuziasmul general fata de ceea ce se petrecea in Rasarit. Baudrillard insusi nu ezita sa numeasca rasturnarea din Est „evenimentul sfarsitului de secol“, de natura sa redeschida Istoria „miscarilor imprevizibile ale popoarelor si setei lor de libertate“.
Era el si un pic ironic, parodia el avanturile retorice ale publicisticii momentului? Nu e imposibil. Fiindca, preciza Baudrillard in continuare, „evenimentul este ceva mai misterios“ daca il privesti de-aproape. Pare chiar un fel de „obiect istoric neidentificat“. Sigur, admitea el, „este o intamplare extraordinara aceasta decongelare a tarilor din Est, aceasta decongelare a libertatii“, dar, se intreba macar nelinistit, de nu chiar alarmat, „ce se intampla cu libertatea cand este decongelata?“ Operatiune periculoasa si al carei rezultat este echivoc, era de parere Baudrillard, „dincolo de faptul ca nu se mai poate recongela ceea a fost decongelat“. Dezghetarea ii aparea ca ireversibila sociologului francez, dar, ce straniu !, asta nu parea sa-l bucure din cale-afara, ci chiar il ingrijora. Nu insa pentru ca ar fi fost „criptocomunist“ sau „nostalgic“, atunci, la inceputul lui decembrie 1989, cele doua calificative taios anatemizante inca nu fusesera inventate si, oricum, nu in Franta aveau sa faca ele o mare cariera in viitoarele decenii, ci in tarile ce tocmai se decongelau.
Jean Baudrillard pornea de la o paralela intre situatia libertatii in Est si in Occident. Rasaritul si URSS, era de parere el, nu fusesera doar un congelator pentru libertate, ci si un mediu experimental. Un laborator de incercare. Aici libertatea fusese sechestrata si supusa unor presiuni foarte mari, in vreme ce Occidentul, afirma sociologul francez, nu este decat un depozitar sau, scria el, „inca si mai bine, o groapa de gunoi a libertatii si a drepturilor omului“. Or, daca „ultracongelarea era marca distinctiva si negativa a universului din Est, ultrafluiditatea universului nostru occidental este inca si mai scabroasa, pentru ca datorita numeroaselor eliberari si liberalizari de moravuri si opinii, problema libertatii pur si simplu nu mai poate fi pusa. Este virtual rezolvata. in Occident libertatea, Ideea de libertate, a murit de moarte buna, asta s-a vazut bine la comemorarile recente. In Est, ea a fost asasinata, dar crima nu este niciodata perfecta.“ Va fi foarte interesant de vazut, adauga Baudrillard cu o detasare aproape glaciala, ce mai e libertatea dupa ce i-au fost sterse toate semnele. Si ce iese dintr-un proces de reanimare, de refacere postmoderna. Urma o fraza sumbra si nici macar formulata fals interogativ, din prudenta – „Si poate ca libertatea decongelata nici nu e atat de frumoasa la vedere“.
Ar putea fi, se intelegea, cam hidoasa. Daca, se intreba Jean Baudrillard, daca libertatea decongelata n-ar avea decat o graba, cea de a se negocia in fervoare automobilistica si electrotehnica, eventual chiar psihotropica si pornografica, adica sa se schimbe imediat in lichiditati occidentale, adica sa se treaca de la un sfarsit al Istoriei prin congelare la un sfarsit al Istoriei prin ultrafluiditate si circulatie?
Intrebare retorica, totusi. Chiar si atunci, la inceputul lui decembrie 1989, cand abia incepuse decongelarea. Ce sens aveau oare imaginile cu multimile de est-belinezi care dupa caderea Zidului treceau in partea pana atunci inaccesibila a orasului, de unde se intorceau victoriosi cu sacosele pline de banane?! Libertatea de a cumpara banane (din suta de marci, DM, prompt si generos oferita esticilor de guvernul de la Bonn), libertatea ca o banana… Se asista, noteaza fulgurant Jean Baudrillard in decembrie 1989, la ciocnirea a doua modalitati specifice ale sfarsitului Istoriei: cea in care Istoria se incheie prin inghet in lagarele de concentrare si cea in care se termina, dimpotriva, in expansiunea totala si centrifuga a comunicarii. Solutie finala in ambele cazuri. Decongelarea drepturilor omului ar putea fi echivalentul socialist (in acceptiunea din Est a termenului „socialist“) al „depresurizarii Occidentului“: o simpla pierdere in vidul occidental a energiilor sechestrate in Est timp de o jumatate de secol. Ceea ce ar putea consfinti pierderea definitiva a libertatii. Daca fervoarea tarilor din Est nu este decat fervoarea dezideologizarii, daca nu este decat o fervoare mimetica pentru tarile liberale, unde orice libertate a fost deja schimbata pe facilitatea tehnica de a trai, atunci vom sti cat mai valoreaza libertatea si ca ea nu se mai regaseste probabil niciodata a doua oara.
S-au implinit aceste profetii? A dus decongelarea libertatii la evaporarea libertatii? A avut in politica decongelarea Estului efectul pe care il are asupra climei topirea gheturilor arctice? A echivalat decongelarea societatilor din Est cu o topire a valorilor modernitatii si cu o negare, cu o stergere, cu o inalbire a istoriei secolului XX, in cadrul unui „gigantic proces de revizionism, nu ideologic, ci vizand Istoria insasi“, cum scrisese Jean Baudrillard acum douazeci de ani?
In mod straniu, proba ca Istoria nu se teme de kitsch, la douazeci de ani de la „decongelarea Estului“, adica de la prabusirea comunismului, se simte, se presimte, chiar se preconizeaza o „reforma“ a capitalismului.
O perestroika?!