Din nou despre cei care ne guverneaza prost
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura politică »
Autor: Bogdan Duca
Au trecut aproape cinci luni de cand Partidul Democrat-Liberal a ajuns la guvernare. A facut acest lucru printr-o coalitie cu Partidul Social-Democrat, la dorinta expresa a presedintelui Traian Basescu, ce a tinut de cateva ori sa se laude cu statutul sau de constructor al acestei impacari dintre aripa dreapta si cea stanga a ceea ce a fost candva Frontul Salvarii Nationale.
Inapoi la socialisti
Bilantul acestor cinci luni a confirmat toate „prognozele“ mele si ale tuturor celor ce nu au crezut in convertirea Partidului Democrat-Liberal la o doctrina populara, crestin-democrata, liberala sau chiar conservatoare. Partidul Democrat-Liberal a ramas un partid politic de stanga, ba, mai grav, o formatiune politica de stanga dependenta de liderul sau, domnul Traian Basescu.
Guvernarea Basescu-Boc-Geoana este una de criza. Situatia economica mondiala poate oferi circumstante atenuante oricarei guvernari. Nu poti permite sa ceri, in aceasta situatie, ca liderii politici sa isi respecte toate promisiunile electorale. Nu poti nici macar sa le ceri sa nu pretinda de la cetateni anumite sacrificii, data fiind situatia economica dificila.
Dar Guvernul Basescu-Boc, cu componenta importanta PSD, a facut prea multe gafe. Prima dintre acestea a fost chiar alcatuirea aliantei dintre un partid cu pretentii politice de dreapta si un partid ce are o deja indelungata traditie socialista. Acest lucru a provocat o inevitabila incoerenta ideologica. Iar incoerenta s-a manifestat in viata politica propriu-zisa de dupa alegerile din
2 decembrie.
PD-L a preluat principalele ministere de impact economic si inclusiv postul (foarte important) de prim-ministru. Desi asteptam de la PD-L ca sa mimeze macar politici de dreapta, partidul a inceput sa implementeze masuri de stanga, dusmanoase fata de economia de piata. Deja celebrul impozit forfetar a venit „la pachet“ cu alte masuri de stanga precum taierea deducerilor de TVA, cresterea nefiresc de mare a impozitului pe proprietate, un imprumut acceptat pe nerasuflate de la FMI, imprumut ce a dublat deficitul bugetar, de altfel. Spre mirarea multora, ministri si politicieni PSD au fost mai ingrijorati de uciderea fiscala a economiei de piata romanesti decat au fost politicienii „de dreapta“ ai PD-L si ai domnului Traian Basescu.
Stirile de pe frontul luptei de clasa impotriva economiei de piata nu sunt deloc bune. Urmeaza noi scumpiri si noi taxe ce se duc... Dumnezeu stie unde. Caci Statul continua sa ramana acelasi foarte prost administrator al banului public ca si pana acum.
Doua ministere inutile
Alianta cu PSD-ul a dus la repolitizarea administratiei prin masuri abuzive de destituire a unor functionari publici ce nu pareau sa fie fideli partidelor conducatoare. Ceea ce reprezentase premisa unui nou inceput pentru depolitizarea functionarilor publici a fost inabusit din fasa, probabil la cererea baronilor locali.
Dar nici marea masa a bugetarilor nu a scapat. Invatamantul a cazut victima unei incalcari flagrante a unei legi mult sustinuta cu demagogie de catre Presedintele Traian Basescu, PD-L si PSD. Ba chiar, mintiti cu nerusinare, profesorii s-au trezit cu salariile inghetate si cu bonificatiile taiate.
In plina criza economica se incepe decapitarea angajatilor la stat. SNCFR-ul trebuie sa sporeasca cu aproape zece mii numarul somerilor din Romania. Aceasta in ciuda imprumutului de la FMI ce, potrivit presedintelui Basescu, trebuia sa ne „asigure spatele“. Sau poate chiar datorita lui, in contextul in care orice intelegere cu FMI este insotita de sacrificii sociale mai mult sau mai putin de inteles.
Legislatia este si ea siluita. Codurile, rod al muncii „ministrului providential“, doamna Monica Macovei, se dovedesc a fi niste monumente ale gaunoseniei, pline de ineptii pe care societatea civila le sesizeaza, iar presedintele si ministrul sau, domnul Predoiu, se fac ca nu le vad.
Si, pentru ca sa avem o imagine deplina a dezastrului, nu putem sa nu ne oprim asupra relatiei speciale, quasi-religioase, dintre Partidul Democrat-Liberal si familia prezidentiala.
Doua doamne apropiate de presedintele Basescu au devenit fericitele posesoare ale unor ministere inutile: ministerul Turismului si ministerul Tineretului si Sportului. Doua ministere ce au necesitat, pentru a fi puse pe picoare, nu putine cheltuieli. Mai ales in contextul in care, data fiind criza economica actuala a Romaniei, proiectele doamnei Udrea par sa reprezinte, in ochii strategilor PD-L, nici mai mult nici mai putin decat salvarea prin turism a tarii. Deocamdata insa nu avem decat concert Bregovic si multe imagini cu doamna Udrea purtand sau nu ie taraneasca, suita pe bicicleta sau nu, dar oricum, la fel de frumoasa... in ochii presedintelui si ai oamenilor acestuia.
Doamna Iacob-Ritzi, ministrul Tineretului si Sportului, nu sta nici dumneaei mai bine. Ca bun ministru „de dreapta“, anticomunist, desigur, reinvie frumoasa traditie a zilei tineretului comunist, ziua de 2 mai. Eh! Important este ca domnul Presedinte Basescu a condamnat formal comunismul, ce asteptati mai departe?
Dragostea fata de presedinte
Dar cultul conducatorului se transfera si asupra fiicei acestuia. Domnisoara Elena Basescu, o inteligenta mediocra si o frumusete... basesciana, candideaza pentru Parlamentul European. Si cum candideaza ca independenta, PD-L se simte obligat sa ii ofere toata sustinerea si voturile mezinei prezidentiale. Ce conteaza ca alegerea de catre pedelisti a duduitei va lipsi partidul de, probabil, 2 sau 3 mandate de europarlamentar? Important este ca domnisoara sa isi recite scolareste discursurile si in Parlamentul European. Si cand te gandesti ca unicul loc in care pedelistii erau, cat de cat, de dreapta era aceasta institutie a UE....
Doamna Elena Udrea (iata ca revenim la ea), desi secretar general al PD-L, declara ca va vota cu Elena Basescu pentru P.E., caci e mai buna decat multi de pe lista de candidati ai partidului. Oare cum se simt oameni precum Cristian Preda si Traian Ungureanu cand sunt pusi sub nivelul „nonconformistei“ Elena Basescu? Probabil ca nu prea bine, dar sufera in tacere, caci sunt totusi pe locuri eligibile.
Oricum, decizia Elenei Udrea de a vota impotriva propriului ei partid este privita cu respect.
Caci dragostea fata de Presedinte este mai importanta decat cea fata de partid, nu? Si ce ar fi partidul acesta fara „Napoleon“, „de Gaulle“, „omul altor coordonate istorice“ sau „pleasca“ Basescu? Evident ca nimic...
Intrebarea mea este: oare cat va mai dura pana va avea loc trezirea electoratului romanesc? Oare cat se va mai alterna in alegerea aceleiasi gasti de comunisti reciclati care de 20 de ani ne pacalesc oferindu-ne de ales intre mana stanga (de inginer) si cea dreapta (de vajnic marinar) ale unui comunism din ce in ce mai desuet?