O întrebare pentru Kjell Espmark

articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07
» cultura politică » accent
Autor: Angela Martin , Kjell Espmark

Angela Martin: Vorbeati în urma cu o luna despre existenta unei perspective comparatiste care îsi reprezenta procesul de transmisie literara de la un emitator la un receptor ca un fel de cataliza. La ce autori anume va gândeati ? Va pun aceasta întrebare pentru ca înca în anii '30, în România, un mare poet modern si în acelasi timp un filosof al culturii, Lucian Blaga, vorbea despre influente (nu numai literare) „modelatoare“, pe de o parte, si „catalitice“, pe de alta parte. În viziunea sa, influenta franceza asupra culturii române a fost una modelatoare, în timp ce influenta germana a fost una catalitica, adica una care a declansat nu un proces de imitatie, ci unul de autodescoperire. Ce ne puteti spune despre cultura suedeza în acest sens?

Kjell Espmark: Distinctia între influente „modelatoare“ si influente „catalitice“ este importanta în discutie si, totusi, nu se poate spune ca între cele doua exista o linie de demarcatie clara. În cazul literaturii suedeze, influenta naturalismului francez în ansamblu poate fi caracterizata drept „modelatoare“, dar un studiu al exemplelor individuale ne releva faptul ca, de pilda, Domnisoara Iulia a lui Strindberg a fost neîdoielnic inspirata de manifestul lui Zola în privinta îndraznelii si a fidelitatii fata de realitate, fara a avea însa caracterul unei „imitatii“. As putea afirma chiar ca piesa depaseste cadrul oricarei drame franceze scrise pâna în momentul respectiv. Mai presus de toate, acesta este un exemplu de stimul care a eliberat în Strindberg resurse nebanuite – cu alte cuvinte, o „cataliza“.
Pe de alta parte, o „cataliza“ presupune un anumit grad de sistematizare: un scriitor este ajutat sa se regaseasca, dar, în acelasi timp, prin ceea ce scrie, ocupa un loc  în traditia literara. Se poate întâmpla ca un mare talent sa primeasca impulsuri creatoare de la un predecesor mai putin important. Dupa cum stim, tânarului Goethe i-au inspirat lucruri geniale poeti relativ slabi.
Un personaj pe care l-am studiat, având în minte chiar procesul catalitic, este Harry Martinson în perioada de tinerete. În 1927, când, la vârsta de 23 de ani, si-a abandonat slujba de fochist care-l purtase pe cele sapte mari, avea deja în urma o bogata experienta de viata, înregistrata cu o receptivitate iesita din comun, dar îi lipsea limbajul pentru a-si articula impresiile cu originalitate. Încercarile lui timpurii constau în poeme conventionale despre pustiu si balade marinaresti ce amintesc de Kipling. Întâlnirea cu câteva poeme de Carl Sandburg i-a aratat cum trebuie tratat materialul brut. Rezultatul a fost o suita de stralucite poeme având ca motiv marea, poeme ce se aseamana doar partial cu cele ale lui Sandburg, depasindu-le fara îndoiala în ceea ce priveste expresivitatea vizuala si originalitatea limbajului. Astfel, într-un pasaj care comprima o întâmplare plina de dramatism în sapte rânduri, înca din primul rând se simte autoritatea experientei: „Ati vazut vreodata un tropait de carbuni iesind dupa uragan…?“ Este o imagine sugestiva a unui vas devastat de furtuna, cu „traversele frânte, parapetii rupti“ si, cel mai evocator, „un capitan complet ragusit“: „Acosteaza pufnind lânga cheiul scaldat în soare, / lingându-si istovit ranile, / cu tâmplele-i împrastiind abur“.
Un poet finlandez de limba suedeza, Rabbe Enckell, avea sa declanseze câtiva ani mai târziu talentul lui Martinson de observatie minutioasa a naturii si gustul pentru miniaturile pline de prospetime. Un întreg proces de cataliza se ascunde în spatele  micii capodopere citate mai jos, în care un fenomen complex, prezenta anotimpurilor pe mare, este recreat în trei rânduri, cu ajutorul unor detalii bine surprinse:

---