Cartile din carti se fac...
articol aparut in Cultura, nr. 222 din 2009-05-07» cultura revista revistelor »
Autor: C. STANESCU
Aflasem din câteva comunicate de presa despre litigiul dintre doua case editoriale în legatura cu republicarea celebrului „Jurnal“ al lui Lev Tolstoi: e de notorietate ca, în România, celebritatea acestui „Jurnal“ se leaga indisolubil si definitiv de numele Janinei Ianosi si al lui Ion Ianosi, cei doi carturari ai nostri care au selectat, tradus, adnotat si prefatat de mult si în repetate rânduri opera tolstoiana. Ei nu detin, desigur, monopolul asupra acesteia, dar oricât de sceptici si relativisti am fi ajuns în privirea tuturor lucrurilor, sunt si chestiuni indiscutabile: astfel, pâna la o proba contrara, ramâne indiscutabil faptul ca cei doi distinsi carturari si mari muncitori intelectuali detin de câteva bune decenii pâna azi un simbolic si prestigios premiu national de excelenta în opera de cunoastere si raspândire a creatiei lui Tolstoi în România, respectiv a „Jurnalului“ patriarhului de la Iasnaia Poliana. E un privilegiu ce se cade considerat cu respect si gratitudine, întrucât e „captusit“ cu o munca asidua, cu acribie stiintifica, talent de talmacitori si mare, imensa stiinta de carte.
E posibil sa apara, în timp, un concurent al distinsilor nostri carturari si sa preia stafeta din mâna lor? Cum sa nu fie, e perfect posibil si dezirabil si, cu vorba lui Alecsandri, cu-atât mai bine tarii, si lui cu-atât mai bine! Dar, momentan, trimisul, concurentul acesta nu se ivi, el întârzie sa apara ori se rezerva. Ce-i de facut? Orice ar zice cârtitorii dintr-o parte sau alta, capitalismul îsi merita faima de a fi ingenios si inventiv. Când, bunaoara, concurenta nu exista, concurentul trebuie inventat si aruncat pe piata: numele real si neinventat al acestei concurente „inventate“ este, prin decizia Editurii Adevarul, Ghenadi Strungar, traducator pâna acum ca si necunoscut, cu care editura respectiva încheie un contract de prestare de servicii în domeniul talmacirii Jurnalului tolstoian botezat „Memorii“. Inventiv, prestatorul de servicii, pretinde „Ideea Europeana“ prin doamna Aura Christi, procedeaza la un „rapt“ brutal, fara scrupule si incalificabil, însusindu-si si dând sub nume propriu traducerea doamnei Janina Ianosi, aparuta pâna acum în trei editii (1976, 2000, 2005), toate insotite de note, cronologii, studii introductive ale unui eminent specialist în materie: Ion Ianosi. Probele înaintate în justitie au dus, deocamdata, la suspendarea difuzarii editiei „pirat“, pâna ce justitia se va pronunta definitiv. „Contemporanul“ publica, sub un titlu de speriat, dosarul chestiunii (prima parte): „Adevarul si plagiatul secolului“. Expertiza (lasata deocamdata în seama poetei, romancierei si eseistei Aura Christi, lectorului universitar, doctor în litere Razvan Voncu, profesorului Dumitru Balan, eseist, traducator si membru al Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan, Mihai Dascalu, profesor la Bacau, traducator de cinci ani, master în Hermeneutica literara) confirma (sustine) raptul, gaseste coincidente imposibil de admis ca fiind pur întâmplatoare, constata în plagiatul cu acte în regula mici si jalnice „subtilitati“ strecurate spre a-i ameti pe prosti (cum ar fi urmatoarea : pagina de jurnal din versiunea J. I.: „7 ianuarie. Dimineata. Am avut de gând sa ma duc la vânatoare.“ devine la prestatorul Ghenadi: „7 ianuarie. Am avut de gând dimineata sa ma duc la vânatoare.“) si, lucru imposibil de escamotat, descopera selectarea din cele 13 volume ale „Jurnalului“ tolstoian a exact acelorasi parti (pret de aproape o mie de pagini) alese si traduse de Janina si Ion Ianosi! Editia „noua“, numita „Memorii“ (ceea ce Tolstoi n-a scris), e un jurnal tras la indigo si, cum constata Razvan Voncu, „o traducere dintr-o editie neprecizata, dintr-o limba neprecizata, realizata de un traducator necunoscut.“
Ma întorc la titlul dosarului din „Contemporanul“: „Adevarul si plagiatul secolului“. Nici vorba de „plagiatul secolului“: am început sa (mai) traim, vedem prea bine, într-un secol asa de iute de mâna si contând pe nebagarea noastra de seama, încât „plagiatul secolului“ se produce în fiecare zi! Furtul cu acte în regula s-a întins ca o pecingine cuprinzând strâns domenii întregi, neocolind, din contra, gingasele paradisuri fiscale ale creatiei artistice si literare. Nicicând butada „cartile din carti se fac“ n-a fost mai adevarata si mai actuala în partea ei întunecata, de hotie la lumina zilei însotita cu tupeu de ratoiala intimidanta la adresa hotului de pagubas! Avem un caz ciudat în care, ciudatenia ciudateniilor, „pârâta“ îsi declina orice raspundere legata de calitatea produsului aruncat pe piata, indiferent daca acela e un produs sanatos ori putred ca un kil de rosii luat într-o punga sigilata de la un hipermarket. „Daca Fundatia Culturala Ideea Europeana sau dna Janina Ianosi – notifica amenintator, arogant si cu nesimtire editoriala respectiva casa editoriala – are o problema cu traducerea operei „Memorii“ (!), o poate rezolva direct cu traducatorul, dar fara a implica, în vreun fel, numele editurii noastre. (…) Adevarul Holding îsi rezerva dreptul de a cere daune morale si materiale celor care au folosit numele Editurii Adevarul Holding în conflicte care nu ne privesc…“ Cum adica „nu ne privesc“?! Au aparut inexistentele „Memorii“ ale lui Tolstoi la o editura din… Luna ca sa „nu ne priveasca?! Ziarele vorbesc în comunicatele lor despre „o editie-pirat“ si, preluând termenii prapastiosi ai Ideii Europene despre „cel mai mare jaf din istoria literaturii române“, despre alte întâlniri la tribunal (cu „Asediul Romei“ de Vintila Corbul), „Cotidianul“ scrie ca Tribunalul Bucuresti a decis ca Adevarul Holding sa suspende distributia „Memoriilor“ (!) lui Tolstoi în cazul de plagiat acuzat de Ideea Europeana, iar respectivul Holding pretinde cum pretinde ca nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase! În fine, lucrurile sunt la mâna justitiei si cu justitia noastra nu te joci: sa lasam justitia sa-si spuna ultimul cuvânt… Dar scriitorii, colegii celor pagubiti care va sa zica, ei ce zic? Pâna acum, aflu din dosarul „Contemporanului“, s-a pronuntat doar Horia Gârbea, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, care face public urmatorul comentariu: „Am primit din partea distinsilor colegi Janina Ianosi, Ion Ianosi, Aura Christi apelul însotit de probe care atesta veridicitatea faptelor semnalate. În numele scriitorilor bucuresteni îmi exprim indignarea fata de asemenea procedura numita de victime, eufemistic, preluare abuziva sau plagiat, în speta fiind vorba de un furt si nimic mai putin. Opinia generalizata si complet gresita ca furtul de texte se deosebeste calitativ de furtul de bani din buzunare face permanent victime printre scriitori. O deosebita hotarâre si vigilenta, solidaritatea cu victimele ne-ar putea apara întrucâtva de asemenea delicte.“ Respectându-i ferma si personala indignare, ma îndoiesc totusi ca Horia Gârbea i-a consultat chiar pe toti scriitorii bucuresteni ca sa vada cât de indignati sunt si cât de tare îi solidarizeaza acest nobil sentiment. Nu s-ar zice ca e o solidaritate de speriat. Din contra. Notând reactia presei la cazul respectiv, „Contemporanul“ citeaza câteva ziare, fara însa a putea cita alta reactie revuistica decât aceea oarecum obligata a „României literare“, prudenta si neutra, în fond impartiala ca tot românul adevarat cu rubrica la cotidian. Apropo de solidaritatea indignarii (sau în jurul oricarui alt sentiment înalt), când cu celalalt celebru „plagiat al secolului“ (secolul trecut!) cu „Incognito“ al lui Eugen Barbu unde autorul „Gropii“ a strecurat pe nesimtite vreo zece-douazeci de pagini din capodopera memorialistica a lui Konstantin Paustovski: am înteles atunci si mai apoi m-am convins ca în ochii elitei exista mai multe feluri de plagiat. Despre plagiat elita literara româneasca are pareri foarte diferit nuantate. Daca-i „de-al lor“, atunci plagiatorul e un hot, un ticalos, delapidator odios, criminal cu gâtul pus pe butuc; daca-i „de-al nostru“ atunci plagiatorul devine o admirabila victima a seductiei irepresibile exercitate asupra sa de textul plagiat. Pasamite, om de gust, plagiatorul s-a uitat pe sine cu textul copiat (furat) în mâna si a uitat, luat de seductie sa mai puna semnele citarii. Pe denuntatorii plagiatului savârsit de Eugen Barbu nu-i privea însa ca autorul „Princepelui“ era si el un mare degustator de texte, ci unicul tel al solidarizarii era compromiterea si scoaterea lui din literatura, fapt practic imposibil. „Plagiatul secolului“?! Nici vorba, Ideea Europeana n-a nimerit-o, ea poate fi, cu „Jurnalul“ lui Tolstoi, doar una dintre victimele acestui tip de flagel cultural aflat în plina ascensiune. Cel putin înca unul, de aceleasi proportii, savârsit în urma cu doar opt ani, în 2001, l-a avut ca victima colaterala pe pasnicul autor al „Libertatii de a trage cu pusca“, Geo Dumitrescu: atunci tot niste frati de-ai nostri din Basarabia, reali sau pseudonumiti, tipareau la Editura Gunivas din Chisinau, într-un volum de 1 157 de pagini, o integrala a operei lui Baudelaire tradusa în româneste, antologie cuprinzând versiuni românesti ale marelui liric francez dintr-o suta de ani, culese din sute de reviste si carti si, multe dintre ele, comandate, negociate, croite si rascroite prin munca benedictina întinsa pe un cincinal întreg a lui Geo Dumitrescu: monumentala antologie „Florile Raului“ aparea în 1968, cu un studiu de Vladimir Streinu. Fratii nostri de peste Prut preluau în 2001 pe tacute opera sisifica a lui Geo Dumitrescu, scoteau, pentru a-si sterge urmele, studiul lui Streinu si dadeau ca „originala“ editia plagiata fara nicio rusine ori remuscare. În definitiv, de ce sa aiba remuscari?! Nu faceau decât sa întareasca adevarul din vechimea feudala reabilitat si dus pe noi culmi de noul capitalism, potrivit caruia cartile din carti se fac. Se vede ca si noul prestator, traducatorul necunoscut, cu nume propriu sau pseudonim, al lui Tolstoi va fi fiind tot un frate de-al nostru basarabean, si el cu acte în regula.