Piturca nationala
articol aparut in Cultura, nr. 218 din 2009-04-09» cultura sportului » venind din iarbă
Autor: CORNEL DINU
Se pare ca „anii Piturca” stau sa se-ncheie. La Nationala, pentru ca prin centrul capitalei, între „Lido” si „Intercontinental”, cu diferite giumbuslucuri, el va cocheta în continuare…
A fost un jucator mediu, mai mult servit în careu, decât servant sau om de constructie. Cu o tehnica discutabila, ceea ce se vede si acum, când foloseste mai mult automatisme ce tin de chiromantie si foarte putin de cunoasterea jocului.
Propulsarea lui la Nationala s-a facut mai mult prin relatii, dupa sezoane neconvingatoare la Steaua. Iar „Nasu”, Sandu Mircea, a cedat nenumaratiilor sai fini. Fire ciudata, dar alintata de ursitoare mai mereu, a reusit calificarea din 1998. Dar tot atât de repede a intrat în conflict cu liderii Hagi si Gica Popescu, cumnati între ei. A urmat prima sa descalecare de pe pursângele tricolor. Sa mai amintim ca în aceasta prima prezenta a sa pe banca Nationalei, a întâlnit, într-o grupa mediocra, doar un singur adversar de marca, Portugalia – aflata însa în cadere, cu semene evidente de plictiseala din partea generatiei lui Figo si Rui Costa. Atunci a câstigat în fata lor, chiar la ei acasa, printr-o executie miraculoasa, în ultimul minut de joc, a lui Dorinel Munteanu.
Am constatat în grupa Europenelor doar o rigoare defensiva. Si sclipirile de exceptie ale lui Adrian Mutu care au scris istoria calificarii. A marcat el sau a stat la baza actiunii care a schimbat tabela: iarasi, soarta i-a fost aliat lui Victor Piturca.
Sa ne aducem aminte doar disputa decisiva, tot de la Constanta, cu batavii lui Van Basten. N-am contat în prima repriza, iar în a doua, istoria victorioasa a fost scrisa de golul din ofsaid al lui Goian, validat de prietenul grec, arbitrul Vasaras. Ce am constatat la turneul final al Europenelor s-a scris si am consemnat si eu în aceasta revista, chiar de câteva ori. Nici nu vreau sa ne mai reamintim: doar o disciplina defensiva în fata Frantei si a Italiei (tot gol din lumânare Mutu), iar atunci când trebuia sa câstigam, în fata Olandei, am clacat. Am fost invitati la joc, dar n-am onorat invitatia; olandezii ne-au lasat pistolul, dar noi n-am fost pregatiti sa apasam pe tragaci. Se vedea cu ochiul liber din tribuna. Cu atât mai mari regretele si, imediat, la noi, la români, indignarea.
S-a vorbit mult, dar nu s-a întreprins nimic. Chiar daca era clar pentru lumea fotbalului ca Victor Piturca era cel putin depasit în a construi o reprezentativa eficienta, în pas cu prerogativele timpului si ale mentalitatii din fotbalul de elita european.
Am pierdut, asadar, din trei jocuri acasa, opt puncte. N-are sens sa le mai contabilizam. Dezastrul instalându-se înca de la început, prin acel 0-3 cu Lituania pe frumosul stadion al CFR-ului de la Cluj. Sa recunoastem: un fapt unic în istoria fotbalului nostru… Sa pierzi la o asemenea diferenta, fara drept de apel, si în fata unei tari baltice, pe teren propriu.
Ei bine, daca exista luciditate si competenta, atunci era momentul schimbarii lui Piturca, un ins capabil sa declare ca Nationala se poate descurca si fara Chivu si fara Mutu. E clar, nu avea capacitatea de a gândi forta reala a jocului tricolorilor. Sa lasam victoria chinuita din Feroe, unde iarasi a fost un haos tactic, si egalul obtinut cu Franta, tot pe malul marii, desi în fata „cocosului galic” am condus surprinzator cu 2-0 dupa primele minute. Apoi au jucat doar francezii, noi fiind doar sparring-partner în acest „4-3-3”, total ineficient, al piturcii nationale. Cam cu aceeasi distributie, dar fara Chivu prin preajma lui Lobont sau a lui Radoi. Nici în ce-l priveste pe acesta, rolul lui nu este înca stabilit, fiind asezat în teren mai mult acolo unde se spera ca ar fi nevoie (si el, un jucator în jur de 30 de ani).
Capacul a fost pus însa în disputa cu Serbia. Tot la Constanta, acolo unde credeam ca ne este favorabil destinul. Si nu ne-a fost. Chiar daca noua echipa strunita de Antici nu a trebuit sa se întrebuinteze în mod deosebit pentru a câstiga. I-am ajutat noi. Facând, din nou, patru greseli flagrante de selectie si asezare. Dorel Stoica de la Craiova este un jucator mediu, bun pentru campionatul nostrum, dar nu unul de nivel international (sugestiv: la ultimul gol din campionat, din penalti, a scos la iveala, pe tricou, un text în care se gândea la nepoti... si tu, Piturca, îl faci a doua oara titular la nationala!) Acesta a gresit evident la primele doua goluri ale oaspetilor. Radoi a evoluat iarasi acoperitor la mijloc, n-a pasat decât la zece metri – si mai mult spre adversari.
Tot la mijloc, Codrea a fost asezat mijlocas stânga, post pe care nu a evoluat niciodata.
Iar în atac, în dreapta, în locul obisnuitilor Florentin Petre (accidentat) si Nicolita, a fost montat talentatul Florin Costea. Ciudat si de neînteles. Pentru ca promitatorul atacant al Craiovei (promitând, si ea, sa redevina… „Maxima”) n-a mai calcat nici el vreodata prin aceasta zona.
Clar si definitoriu. N-am avut în asezarea depasita din prima repriza decât doua situatii în care am amenintat poarta adversa. Iar în a doua, am evoluat pur si simplu la disperare. Ne-am aflat, abia atunci, mai aproape de adevarul ce trebuia gândit pentru acest meci de înca de la început: cu patru atacanti. Peste toate, definitorii sunt declaratiile lui Antici si Vidic, care au dat de înteles ca avem jucatori, dar n-avem echipa. Clar ca lumina zilei si, dupa mine, indiferent de ce va fi cu Austria (articolul e scris marti, înainte de joc), depasitul în prea multe privinte Piturca trebuie sa plece. Pentru a încerca sa cladim ceva de încredere pentru noul Campionat European. Cu Mondialul am terminat!