Un Osiris feminin
articol aparut in Cultura, nr. 218 din 2009-04-09» cultura ars combinatoria »
Autor: RUXANDRA GAROFEANU
Despre prieteni se scrie numai din prietenie, despre artisti se scrie cu alt tip de responsabilitate. Aceasta sarcina îmi revine mie astazi, dupa multi ani, de când întâlnirea cu Gabriela Melinescu nu s-a mai facut trecând drumul, ci strabatând tari si mari. Mai întâi lucrarile, apoi autorul lor, desi autorul si lucrarile fac corp comun. Se descifreaza-încifreaza reciproc. E un salt perpetuu de la scris la desen si, înapoi, în lumea literelor, daca reusesti sa te strecori printre „crampa scrisului“ si „crampa lipsei de imaginatie“.
Gabriela se echilibreaza excelent. Cu ce pret, nu ne intereseaza. Aceste „amanunte“ apartin „bucatariei facerii“, se întâmpla dincolo de paravanul mereu tras între creator si privitor. Din fericire!
Orice artist porneste cu un bagaj de cunostinte pe care si-l sporeste neîncetat. O parte din elementele uzitate fac parte din memoria colectiva, varsata în folosul unora mai mult decât a altora. Pentru Gabriela, exprimarea prin desen (chiar daca la un moment dat intervine culoarea, tot desenul ramâne la baza) corespunde unei eliberari. Suprarealistii apelau la aceasta forma de manifestare, total necontrolata (aparent necontrolata), activata de subconstient, pe care o intitulau dicteu automat. Structural, Gabriela Melinescu se simte atrasa nu atât de doctrina suprarealista cât mai ales de formele ei de expresie, de sursele ei de inspiratie: arta vizionara, arta primitiva, arta psiho-patologica, arta magica, oculta… în masura în care toate aceste forme pun spiritul într-o postura fericita, îl apara de opresiuni, îi faciliteaza, întrucâtva, re-nasterea, re-dimensionarea, re-aclimatizarea lui. Oricum cei care pot opta pentru doua sau mai multe modalitati de exprimare se numara printre alesi. Gabriela Melinescu face parte dintre acestia. E constienta de dotarile ei multiple, dar si le controleaza, le priveste cu un ochi extrem de critic, nu se lasa prada satisfactiilor imediate. Exista si momente când cedeaza flatarilor, se complace binefacerilor clipei, dar extrage cu întelepciune amarul evidentei. Întotdeauna perfectiunea e undeva înainte, departe, poate numai în vis. Balansul între cele doua stari: desenul - scrisul, scrisul - desenul o echilibreaza, în cele din urma, cum spuneam mai sus, o împlineste. Ambele, nu doar una, pentru ca ambele o domina în totalitate, o ucid, renascând-o. Un Osiris feminin.