Îndoiala în doze concentrate
articol aparut in Cultura, nr. 218 din 2009-04-09» cultura cinema »
Autor: ANDREEA DROGEANU
Piesa „Doubt“ i-a adus lui John Patrick Shanley un Pulitzer Prize si patru Tony Award în 2005, iar anul acesta varianta cinematografica a primit cinci nominalizari Oscar. Calitatile de scenarist ale lui Shanley au fost recompensate în 1988 cu un Oscar pentru „Moonstruck“ si, fie ca e vorba de teatru sau de film, ele ramân la fel de vibrante si valoroase. David Mamet, Neil LaBute si, mai recent, Patrick Marber cu al sau „Closer“ sunt câteva nume de referinta ce au demonstrat aceeasi iscusinta.
Sa transformi o piesa de teatru într-un scenariu e un demers plin de obstacole si capcane. De multe ori e o initiativa condamnata la un esec lamentabil. Pe scena se naste o intensitate anume si apare un schimb electrizant de emotii si stari complementare, în timp ce în interiorul platoului de filmare mecanismele se rotesc dupa cu totul alte legi. Atunci când camera filmeaza, cursul povestii este taiat abrupt si metodic de regizor, iar scenele se înfiripa într-o ordine aleatorie dictata adeseori de considerente de natura practica. Cele doua forme de arta sunt legate prin acelasi cordon ombilical, dar se situeaza de fapt la colturi opuse. Un actor nu poate sa dea aceeasi masura a talentului sau în teatru si în film si de obicei e nevoit sa faca o alegere. Sigur, sunt si exceptii. Daca ne referim la peliculele românesti nereusite din ultimii 20 de ani, „diagnosticul“ mentioneaza si o exagerare si îngrosare enervanta a interpretarii, o teatralizare fara rost. Nu e usor sa te distantezi de trucurile inventate pentru scena si sa asimilezi o expresivitate scrisa pentru un context diferit. În „Doubt“ („Îndoiala“) nu exista stângacii în jocul actorilor si nu stii pe cine sa admiri mai întâi – pe Meryl Streep, pe Philip Seymour Hoffman sau pe Viola Davis...
Perspective diferite
Felul în care personajul interpretat de Meryl Streep îsi face intrarea în „Doubt“ e plin de ingeniozitate. E ca si cum o pantera silentioasa si feroce cerceteaza perimetrul ce-i apartine. Bineînteles ca stie fiecare fosnet din scoala sau biserica, îl intuieste sau îl rastalmaceste dupa voia bunului plac. Iar calitatea principala a filmului este ca te încarca din crestetul capului pâna în vârful degetelor cu o senzatie de incertitudine si îndoiala. Trasarea si identificarea adevarului pare imposibila, solutia morala si subterfugiile reale se despica în ramificatii cu doua taisuri. Nu stii daca Aloysius Beauvier (Meryl Streep), o calugarita ce conduce scoala catolica, savârseste un abuz, îsi apara excesiv autoritatea detinuta si stilul de conducere, are intentii bune sau e doar paranoica... Poate ca preotul Brendan Flynn (Philip Seymour Hoffman) e vinovat de acuzele grave care i se aduc sau poate ca e prins într-o neîntelegere pe care nu reuseste sa o lamureasca. E un joc de-a soarecele si pisica îmbibat cu tensiune, dar cine minte si cine spune adevarul pâna la capat e o enigma ce dinadins nu se clarifica. Toate raspunsurile se amesteca într-un taifun care te ia pe nepregatite si la final ramai cu presupuneri vagi. Multitudinea de nuante, principii morale si religioase aruncate în contexte diferite resping etichete banale de tip bun si rau. Depinde din ce unghi privesti si din perspectiva carui personaj – a lui Aloysius Beauvier sau a lui Brendan Flynn.
Shanley a fost înscris în anii '60 la scoala catolica din Bronx, de unde a fost dat afara, iar aceasta experienta este sursa majora de inspiratie pentru „Doubt“. Calugarita James a fost „modelata“ dupa profesoara pe care dramaturgul, scenaristul si regizorul a avut-o la gradinita. Rolul lui Amy Adams nu e atât de fascinant precum cel al lui Meryl Streep de pilda, dar actrita nominalizata la Oscar în 2006 pentru interpretarea din „Junebug“ intra perfect în hainele personajului inocent, dezinteresat, naiv si plin de bunatate.
Secrete dezvaluite partial
Linistea si ordinea scolii catolice St. Nicholas din Bronx, condusa de maica Aloysius Beauvier, este fracturata de o banuiala grava a calugaritei James (Amy Adams). Ea observa faptul ca noul elev de 12 ani Donald Miller – singurul afro-american din scoala -, are parte de un tratament preferential si suspect din partea parintelui Flynn. Dupa ce îi marturiseste directoarei Beauvier temerea sa nu mai exista cale de întoarcere. O dovada clara a abuzului de neiertat nu apare, primim doar indicii disparate ce pot fi usor demontate. Pâna la urma nu e vorba doar de Donald aici, e o înfruntare între vechi si nou, între metode pedagogice diferite, între discipiina stricta si dreptul la bucurii necenzurate.
În 1964 Donald nu-si putea permite sa fie dat afara de la o scoala pentru ca o decizie de acest tip echivala cu blocarea accesului sau la studii viitoare si la o cariera serioasa. Doamna Miller (Viola Davis) îsi doreste cu disperare ca fiul ei sa ramâna la scoala si sa aiba parte de sprijin si întelegere. Din perspectiva ei, parintele Flynn îi acorda lui Donald atentia si sprijinul care-i lipseau pe linie paterna. Tatal lui Donald îl batea si probabil copilul era fericit oriunde, mai putin în casa lui. Discutia din parc dintre calugarita Beauvier si doamna Miller este poate cea mai izbutita scena din „Doubt“. Viola Davis ne uimeste cu interpretarea ei emotionanta si devastatoare – o lectie pentru orice actrita cu aspiratii înalte.
Un alt moment interesant este confruntarea dintre Beauvier, Flynn si James din biroul directoarei, orchestrata inteligent de Shanley. Amenintarile directe sau subtile curg dintr-o parte si din alta si nimeni nu pare dispus sa cedeze sau sa faca un compromis. Dupa anumite sapaturi iese la iveala faptul ca Flynn mai fusese dat afara si de la alte scoli. Raportul de forte se modifica definitiv în favoarea calugaritei Beauvier. E greu sa separi fanteziile si prejudecatiile unei societati cu un orizont îngust, predispusa la discriminari, de acuzatiile de hartuire sexuala asupra unor minori care au în spate fapte reale sau doar inventate. Minciuni, secrete pe jumatate ascunse, greseli ce nu au fost expuse sau explicate fac imposibila trasarea unor concluzii de neclintit.
„Doubt“ pune în discutie teme precum religia, obsesia controlului, moralitate, vinovate, constiinta împacata, într-o maniera responsabila, puternic ancorata la realitate. Implicatiile si sensurile povestii te bântuie mult timp dupa ce ai iesit din sala de cinema. Din punct de vedere regizoral, John Patrick Shanley aduce în prim-plan jocul memorabil al actorilor si nu recurge la solutii complicate, le prefera pe cele simple si convingatoare. Un pariu câstigat fara îndoiala.