Lantul remake-urilor: „Jocuri, poturi si focuri de arma 4“ / „Rocknrolla“
articol aparut in Cultura, nr. 218 din 2009-04-09» cultura cinema »
Autor: CATALIN OLARU
Primele cinci minute ale noului film al lui Guy Ritchie au ceva dintr-un trailer: cu tot cu generic, contin cam tot atâta actiune cât un film de sine statator. Imaginile se succed într-un ritm atât de alert încât transforma vizionarea într-un travaliu.
Cum sa nu faci un britsploitation
Discursul din off nu numai ca prezinta evenimente si personaje câte sa populeze o telenovela, dar mai e si împanat cu poante nesarate în dialect, genul consacrat de Ritchie însusi ca fiind „de gangsteri“, ceea ce creste si mai mult nivelul de dificultate al galopului logic necesar pentru a întelege fie si un pic din aceasta introducere abrupta a intrigii. Demersul nu e singular: unii au încercat, de pilda, sa sintetizeze toate piesele lui Shakespeare într-o unica reprezentatie de aproximativ doua ore. Aventura colportata în România de teatrul Nottara era însa lipsita de riscuri: toata lumea stie cine ce învârte în „Hamlet“. Spectatorul lui Rocknrolla, pe de alta parte, îsi petrece urmatoarea ora si trei sferturi încercând sa recupereze handicapul seceventelor din debut.
Abordarea nu numai ca este sortita esecului, dar e falimentara si prin aceea ca farmecul genului britsploitation provine nu din rezolvarile pe care protagonistii le gasesc unor situatii presante, ci mai ales din carisma acestora, din comicul de situatii si din replicile savuroase. Faptul ca intriga e complicata peste masura irita, dar n-ar fi un obstacol insurmontabil daca filmul ar contine din belsug trademark-urile genului.
Ei bine, nu le contine. Sau atunci când acestea apar, nu ele conving.
În „Jocuri, poturi si focuri de arma“ sau în „Snatch“/“Unde dai si unde crapa“, folosirea ingenioasa a exprimarilor argotice moderne ale limbii engleze amuza. Acum, replicile sunt vulgare si atât. Vulgar e si personajul afaceristului veros din patria lui Lenin, o caricatura atât de groasa a lui Roman Abramovici încât potentialul sau ilariant e aproape nul. Menirea personajului pare a fi aceea de a da satisfactie insularilor verzi, dintr-o bucata. Uri Omovici (interpretat de Karel Roden) primeste o lectie dureroasa de mândrie locala din partea supusilor Reginei, dovada ca patriotismul exista si în locurile în care te-ai astepta mai putin.
Obedienta obligatorie a minoritarilor
Nu numai rusii, ci si alte aparitii negative ies sifonate din confruntarea cu „baietii buni“ cu accent Cockney. Bertie (David Bark-Jones), avocatul încornorat, este homosexualul rau al filmului, în timp ce Handsome Bob (Tom Hardy) este homosexualul bun. Prin ce se deosebeste un homosexual bun de unul rau? Homosexualul rau e efeminat, cel bun, nu. În plus, cel bun îsi pune pederastia în sluja binelui. În chip similar, în „Rocknrolla“ exista drogati buni si drogati rai. Cei rai sunt vesnic pusi pe furtisaguri si nu au alt gând decât sa puna mâna pe bani pentru a-si putea procura stupefiantele preferate dupa pofta inimii. Cei buni se drogheaza la rândul lor în exces, dar domneste, ca niste lorzi. Viciul altora pe ei îi înnobileaza, îi face sa para bântuiti de nelinisti launtrice.
Tom Wilkinson nu îsi face siesi un serviciu alegând sa joace negativul spân neiubitor de Clash care îl priveaza pe viitorul Rocknrolla de dragoste paterna, iar Thandie Newton ne aminteste ca e o actrita deloc versatila. Mai exact, are, cu totul, doua masti: cea cu gropite, rânjetul ambivalent de fata rea în asteptare care stie mai multe decât vrea sa spuna, „combinatoarea“, asadar, si cea de victima, de caprioara ranita. În general, e plata în amândoua. În capodopera kitch „Misiune imposibila 2“, John Woo a stiut s-o puna în valoare. În „Rocknrolla“, e o fufa pentru care Tom Cruise n-ar merge nici pret de o statie de tramvai pentru a o salva.
Get Rocknrolla
Slabiciunea fundamentala a lui „Rocknrolla“ sta în faptul ca filmele clasice cu gangsteri din Albion se bazau pe puterea de seductie a unor interpreti principali masculini de o brutalitate adesea gratuita, în tot cazul mai generosi cu pumnii si cutitele în coaste decât cu replicile. Gerard Butler, interpretul lui One Two, are farmecul unui urs în hibernare, iar Johnny Quid, personajul care da titlul filmului, vrea sa treaca drept cool, dar nu face nimic în aceasta privinta. Interpretul lui Quid, Toby Kebbell, nu numai ca nu are nimic din Michael Caine în „Get Carter“: nu e masculin, nu are nici un soi de raport cât de cât sexual cu nimeni, barbat sau femeie; cu exceptia unor episoade isterice, e mai degraba apatic. Si, în ciuda faptului ca îndeletnicirea sa de baza este de vocalist rock, Johhny nu cânta nici o nota. Ce mai Rocknroller!
Misterul va fi probabil elucidat în urmatorul film al lui Ritchie, anuntat pompos în stilul seriei James Bond – „Rocknrolla will return“. La alta masa însa...