O bienala cu reflexe sigure
articol aparut in Cultura, nr. 218 din 2009-04-09» cultura spectacolului » adevărul bufonului
Autor: Cristina Rusiecki
De cinci ani, în presa si în diferitele cercuri teatrale, Teatrul „Tamási Áron“ din Sfântu Gheorghe, condus de regizorul Bocsárdi László, este tot mai des mentionat. Nominalizat de multe ori la Premiile UNITER din 2004 pâna în 2009, teatrul a avut o crestere valorica constanta. Anul acesta, pentru a-si sarbatori cei saizeci de ani de existenta, a organizat Bienala Internationala de Teatru „Reflex“. Un festival serios, cu spectacole straine solide estetic, fara nici un rabat de la calitate. Si cu bijuterii locale care mai de care: „Fragil“, în regia lui Goda Gábor, „Romeo si Julieta“, în regia lui Uray Péter, ambele de la Teatrul M-Studio, „Fragmente din povestea ratacirii“, în regia lui Fazakas Misi, de la Atelierul Teatral OSONÓ, despre care cititorii revistei „Cultura“ au aflat deja, „Lucia patineaza“, de la Teatrul „Andrei Muresanu“, în regia lui Radu Afrim, si spectacolul care tocmai a primit cinci nominalizari UNITER, „Ivona, principesa Burgundiei“, în regia lui Bocsárdi László, de la teatrul gazda, despre care va fi vorba în numarul viitor.
Dupa ultimul spectacol, „Orestia“, la întâlnirea actorilor cu publicul, directorul Teatrului si al Bienalei a declarat ca, daca Deutsches Theater din Berlin, în opinia sa cel mai valoros teatru la ora actuala din Europa, pe care îl urmareste de mai multi ani, nu ar fi putut veni, festivalul nu ar fi avut nici un rost. Fraza este reprezentativa pentru standardele de calitate pe care si le-a autoimpus. Daca la unele evenimente de acelasi gen publicul este sufocat cu câte trei-patru spectacole pe zi, toate mediocre, Bienala „Reflex“ i-a prilejuit în majoritatea cazurilor întâlnirea cu unul singur, dar de calitate. Criteriul de selectie a productiilor a fost imbatabil: doar montari premiate în tara lor. Asa se face ca „Orestia“ lui Eschil a fost reprezentata în doua productii diferite, cea de la Stary Teatr din Cracovia, în regia lui Jan Klata, spectaculoasa si socanta mai ales prin efecte si prin contururile personajului Casandra, si cea amintita, de la DT, în regia lui Michael Thalheimer, un spectacol de un dramatism in nuce, halucinant prin constructia simpla si austera, cu supapele pline de gravitate si cu o actorie în fata careia clasificarile si elogiile se dovedesc simple mizilicuri.
Nici unul dintre spectacolele invitate nu s-a bucurat de o receptare lina, asezata si fara dubii. Fiecare a stârnit controverse, dezbateri pasionale si nu mai putin pasionante, plus revarsari de energie în potop. Printre cele mai disputate a fost „Vizita batrânei doamne“ de Dürrenmatt, de la Teatrul „József Attila“ din Budapesta. Regizorul Zsótér Sándor a reusit sa spele complet unul dintre textele din istoria dramaturgiei universale cele mai generoase cu tensiunea dramatica chiar de ingredientul cu pricina. Construit suta la suta brechtian, spectacolul a avut mai degraba tuse de opereta. În decorul facut din forme geometrice colorate în nuantele party-urilor de la McDonald's, regizorul misca grupurile ca la muzicaluri, le pune sa danseze si sa cânte pe tot parcursul spectacolului, formeaza structuri piramidale din corpuri. Initial, spectacolul pare fara miza. Totusi, taietura profesionista a textului se lasa ghicita. Încet-încet, cu tot mai multe replici despre creditare, piesa lui Durrenmatt arata de parca ar fi scrisa la începutul lui 2009, de când s-a declansat criza. Actualizarea e deconcertanta: batrâna doamna cumpara cu picatura simtul moral al locuitorilor din micul orasel pe care avusese grija sa-l falimenteze, facându-i sa tânjeasca dupa bunuri de consum si, în consecinta, dupa un sistem de credite care sa-i îndatoreze pe veci.
Îmbracati sters, în costume alb cu crem - culmea anostului! -, actorii practica si ei un joc incolor. Unii dintre ei sunt lasati fara pantaloni în prima parte, ca sa dea seama fizic de saracie. Ironia e asumata de regizor. Însa surpriza vine de la protagonisti. Doamna e o dansatoare maghiara celebra în lume, Ladányi Andrea, aplaudata cu o seara înainte într-un duo dans-toba, extrem de decorativa, cu alura longilina, imperturbabila în taiorul sau mini. S-ar zice ca toata tensiunea - absenta în celelalte zone ale spectacolului -, s-a adunat în corpul ei teapan, ce domina permanent, degajând imperceptibil valuri de concentrare si atentie. Pentru acest rol, interpreta a luat Premiul pentru cea mai buna actrita într-un rol principal. Spectacolul a mai câstigat în 2008 Marele Premiu al Festivalului National de la Pecs si Premiul Criticii pentru cel mai bun regizor.
În aceasta „Vizita a batrânei doamne“, unde regia renunta cu draga inima la orice proces interior, singurul la care se presimte o evolutie afectiva e victima razbunarii multimiliardarei. Discret, retinut în toate reactiile, abia spre final se citeste pe fata actorului o demna îngrijorare provocata de indiferenta cordiala a celorlalti fata de uciderea sa. Tusele actualizarii propuse de regizor se citesc si în ireversibila pervertire a intelectualilor si umanistilor. Al nu stiu câtelea sot al multimiliardarei e laureat al Premiului Nobel. Se plictiseste sub papucul ei, dar e BOGAT! Profesorul scolii, constient de crima surda la care si-a dat mâna tot orasul, încearca din rasputerile sale umaniste sa-i împiedice pe concitadini sa devina ucigasi. Va sfârsi prin a vota el însusi moartea celui ce constituia ultima piedica în calea consumismului fara limite. Retezând din capul locului empatia, prin toate mijloacele brechtiene cunoscute, spectacolul nu produce nici placere, nici emotie, ci doar reflectie lucida si recunoasterea sarcastica a paradigmei din organizarea societatii de azi. Regizorii cu „feeling“ pentru Brecht l-au apreciat; ceilalti
l-au dezavuat.
Controversele au fost la fel de aprinse si în cazul unei alte montari, cu acelasi procent ridicat de actualizare: „Procesul“, dramatizare dupa romanul lui Kafka, de la Divadlo Komedie în regia lui Dusan D. Parizek. Cu cincisprezece actori, trupa din Praga a vrut sa câstige piata spectatorilor tineri la toate festivalurile internationale si, prin jocul minimalist si insertiile abundente de umor, a reusit. Tensiunea spectacolului creste mocnit, fara nici un semn în exterior. Daca „Vizita batrânei doamne“ se focaliza pe consumism, sistem de creditare, criza si relatiile sociale pe care toate acestea le implica, „Procesul“ de la Divadlo Komedie din Praga pare o imersiune în dominatia de netagaduit a avocatilor cu nada lacoma si permanent întinsa spre toti cei pierduti printre chichitele legii. Sistemul legislativ haotic nu poate decât sa dezvolte sacali juridici. Martin Hinger îl construieste pe Josef K. în nuantele insignifiante ale unui angajat la banca de azi, cu un joc cinematografic, lipsit de exteriorizari, asa cum nu era obisnuit în cei cinci ani de actorie petrecuti la Teatrul National din Praga (dupa cum singur marturiseste). Pentru acest rol actorul a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal în 2007. Spectacolul, câstigator si la Premiul pentru cel mai bun regizor, a ramas unul dintre cele mai notabile ale Bienalei „Reflex“.
În „Fragil“, în regia lui Goda Gábor, de la Teatrul M-Studio din Sfântu Gheorghe, un baiat îi spune fetei (iubita, sora?) ca nu o poate privi în ochi. Uitatul drept în fata îi produce spaima. Fata îl dojeneste blând: a crescut acum, e mare, nu mai e copilul de pe vremuri care traia într-o lume fara adversitati. În societatea adultilor e si concurenta, sunt si înfruntari. Totusi, îl leaga apoi încetisor la ochi ca sa-l protejeze.
Spectacolul de teatru-dans „Fragil“ traseaza harta unei enorme vulnerabilitati. Dintre steguletele de pe ea fac parte si senzatia de catapulta în lumea scârboasa, murdara si distructiva a adultilor, si victimizarea, si înghetul deliberat în infantilism. Pentru cei nemulati pe tipare grobiene totul doare. Carapace peste carapace, strat peste strat, îsi astern de jur împrejur ca sa se baricadeze în fata asperitatilor si a dizarmoniei cu ceilalti. Putinul text e bine dozat si rostit pe voce joasa: calm, rar si concludent. Teatral, fragilitatea fiintei pe cale de a colapsa la fiecare bumbaceala din exterior, la întâmpinarile ostile si spaima la întâlnirea cu ceilalti se încarneaza în diferitele pericole de a se sparge. Vulnerabilitatea personajelor se traduce în actorii lasati dezgoliti în fata publicului, în înclestarile lor coregrafice tensionate, în constructia pe verticala cu mai multe scaune unul peste altul, pe punctul permanent de a cadea. Tusa casanta a relatiilor interumane se citeste în tangoul pe care îl danseaza doua perechi cu fiecare picior cocotat pe câte un pahar de sticla. Dar climaxul fragilitatii va fi atins când toata lumea se urca si înainteaza încetisor si prudent pe o mare de pahare. Un spectacol extrem de sugestiv, de o gravitate retinuta, dar cu atât mai alarmanta, în care toate relatiile sunt macinate de frica, iar fragilitatea si angoasa dospesc la radacina fiintei.
Si totusi cel mai complex spectacol din punct de vedere teatral prezentat de Sf. Gheorghe în cadrul Bienalei „Reflex“ ramâne „Ivona, principesa Burgundiei“, productia teatrului gazda. Despre aceasta va fi vorba data viitoare.