Abandonati plutitul, iarmarocul, bâlciul si talciocul!
articol aparut in Cultura, nr. 213 din 2009-03-05» cultura sportului » venind din iarbă
Autor: CORNEL DINU
Chiar daca s-au clatinat mai demult, echipele noastre nu recunosc ca au facut mari greseli în ultimii ani prin felul în care au cheltuit. Am mai dezbatut acest subiect, categorisit si interpretat simplu prin învatatura nationala: „S-au întins mai mult decât le-a fost plapuma“ – învatatura pe care o stim de mici, dar pe care arareori o punem în aplicare din prima zi în care ne stabilim un buget.
A fost halimai mare si cu ultimul buget national, deci nu putem deduce, la fotbal, decât o cazuistica asemanatoare. Îmi povesteau, în acest sens, tineri si noi parlamentari ca n-au crezut ca-i un asemenea circ în forurile noastre legislative supreme. Numai ca circul pare o institutie acum mult mai serioasa, în care se pastreaza si se cultiva râsul, dar si suspansul de bun gust. Pe când dincolo, adica în marea cladire ce gazduieste camerele noastre diriguitoare, totul aduce cu iarmaroc, talcioc si bâlci, într-o târguiala ce are la baza doar interesul alesilor si al gâstelor numite partide, în care majoritatea s-au aciuit oportunist.
Dar sa lasam necazul acesta care pare sa se accentueze si sa ne întoarcem la asa-zisa hibernare a fotbalului. Într-o iarna curioasa de ani buni. Cu zapada si frig la Nord de Carpati si spre stepa rusa, ca în copilaria noastra, si cu accente mediteraneene în Sud. Îti pui firesc îmtrebarea daca nu s-ar putea juca si la noi doar cu o întrerupere de la sarbatori, pâna la sfârsitul lui ianuarie. Ca în Germania de exemplu, unde clima este asemanatoare cu aceea din Transilvania noastra. Da, stiu, este vorba de calitatea administrarii tarii, domeniu în care intra si dotarea stadioanelor si a drumurilor. Iar noi, în aceste privinte, suntem tare înapoiati.
Oricum, chiar si fara fluieraturile oficiale date de cavalerii arbitrajului, fotbalul nostru si-a continuat prezenta pe toate canalele mass media obisnuite si, desigur, în tonul balacarelii inevitabile. Astfel, este meritoriu efortul celor de la „GSP“ care au transmis în direct mai toate partidele de pregatire ale principalelor noastre echipe. Cu polemicile de rigoare, în care am constatat din nou, stând mai mult pe lânga calorifere, cât de obositor este (altfel simpatic în particular!) comentariul care parca nu se întrerupe niciodata al lui Bogdan Cosmescu...
Peste toate acestea, surprinzator, pentru ca este prima data când ni s-a oferit asa ceva, au fost date publicitatii o serie de stenograme ale unor personaje importante din fotbalul nostru. Frumos este ca lumea fotbalului se stia „ascultata“, dar tot s-a dat (putin spus) în stamba. Dar, ca de obicei, a fost vorba de prea mult subiectivism si chiar de razbunare: s-au prezentat numai înregistrari ale fantasmagoriilor verbale ale lui Gigi Becali. Ceilalti parca ar fi fost niste sfinti. Sa fim seriosi! &a350;i sa ne explicam aceasta ciudatenie asa cum a încercat ea sa fie justificata: fiind vorba de un dosar aflat pe rol la instanta din Cluj, din arhiva respectiva, cu buna stiinta si din interes s-au aruncat pe piata publicarii stenogramele respective! În fond, poate ca nu-i rau ca celui mai zbuciumat dintre patronii fotbalului i s-a aratat, într-un fel, pisica. Daca s-ar merge mai departe, cum mi se pare normal nu numai mie, adica la toate dosarele ce privesc fotbalul, cu siguranta Domn' Mitica Dragomir si alti câtiva nu si-ar mai arata atâta muschii. Nici nu vreau sa ma gândesc la o eventuala comparatie între ce era prin anii a80, atât de huliti mereu aiurea, si datele oculte de acum ale fotbalului nostru. Atunci, „ambât si hatâr“ erau doar la nivel foarte înalt. Astazi sunt peste tot. Tot atunci aveam doua, chiar trei echipe care jucau de la egal la egal cu marile cluburi ale Europei. Acum... mai bine sa nu mai calculam. Ultimele prezente, cu sansa oferita de regulamentele U.E.F.A., în prima competitie a cluburilor europene, spun totul de la sine. Va mai curge multa apa pe Dâmbovita si Somes (mai nou) pentru a reusi sa trecem macar de grupele acestei scene supreme a continentului.
În prezent, desi nu recunosc, mai toate cluburile noastre au mari probleme financiare. Tot dupa cum ne este obiceiul, stam si în aceasta privinta cu coada jumulita si murdara mereu în sus. S-a cheltuit de ani buni mult mai mult decât s-a produs în realitate. Iar ca veselia inconstienta sa n-aiba margini, de câteva sezoane au fost adusi tot felul de straini costisitori sa ocupe, în locul tinerilor nostri, ieftini si mai talentati, mai toate vestiarele primei divizii. Soarta si starea Rapiduletului din aceste ultime luni este realitatea cea mai cutremuratoare. Nici acum nu-mi vine sa cred ca am citit cu adevarat ca, pentru a asigura hrana jucatorilor în zilele de pregatire, câtiva oficiali ai Rapidului cersesc pur si simplu alimente pe unde apuca. În frunte cu exponentiala imagine care ramâne pentru legenda de lânga podul mângâiat de fum, Rica Raducanu. Pai, în timpurile noastre, „Nasul“ lui Ricuta, macelar cu pravalie în toata regula, aducea lunea la prânz scaricica, soricul si maruntaiele pentru gustarea de la Berlin cu artistii si scriitorii. Doar atât, dar echipa n-avea nici în visele cele mai urâte soarta de acum.
Si vor mai fi colapsuri, chiar daca râia noastra îmbogatita prin furtisaguri nu le anunta. Nu vreau sa pronunt nume pentru ca nu am dorit un astfel de rau niciodata nimanui. La fel de adevarat este ca nici sperietoarea criza nu va dura cât aceea din anii '30. America, se pare, s-a cam reasezat. La noi, la amarâti, mereu chinul este si mai dur si mai lung. Om vedea! Sunt precautii normale pe care le traim sau chiar ni le impunem. O si luasem tare rau razna, facând din bietul nostru pamânt un „El Dorado“ de zerouri...
În fotbal, vrem nu vrem, restructurarea competitiilor este obligatorie. Mai ales în ceea ce priveste esaloanele inferioare, unde nu exista nici macar mecenatul primariilor, fiindca rasfatatii Mecena s-au dovedit doar un fel de baloane americane, chipurile salvatoare (?!), din anii '50. Se impune un singur imperativ – pentru toate personajele din fotbal: abandonati plutitul fara aripi si motoare reale si... înapoi, cu picioarele pe pamântul chinuit al realitatii românesti.