Ia baletu’, neamule!
articol aparut in Cultura, nr. 213 din 2009-03-05» cultura dansului »
Autor: VIVIA SANDULESCU
Am tot avut parte în ultimii ani de spectacole de dans si de balet, pentru toate gusturile! Sa ne întelegem, însa, vorbim despre spectacole „aduse cu mari sacrificii din tarile calde“ de catre impresari care si-au rupt de la gura ca sa culturalizeze poporul, la preturi de multe ori prohibitive. Cam de fiecare data leopardul nu rima cu gardul vopsit, iar în final publicul fluiera a paguba, directorii de teatre din provincie se scarpinau în cap cu parere de rau iar profesionistii bombaneau în barba. Bolsoiul se dovedea a fi Chisinau, decorurile erau cârpite din împrumuturi la fata locului, spectacolele integrale erau de fapt fragmente însailate si totul se termina cu un (dez)gust din ce în ce mai amar.
Istoria dovedeste ca, în ultimele decenii, cei care castiga mai mult nu sunt creatorii sau interpretii, ci aceia care le exploateaza opera. si cum banii nu au miros, impresarii nostri au descoperit ca baletul poate fi o afacere extrem de profitabila, cam ca fotbalul: 12 dansatori care sa umple o sala de 2.000 de locuri, fara decoruri sau orchestra, la preturi între 100-300 lei biletul – nu e rau deloc ca raport costuri-eficienta! Poti vinde deci orice, cârnati sau opera, bani sa iasa.
Cam asa se vor fi gândit, frecându-si mâinile, si organizatorii galei de balet de la Sala Palatului, „Stelele secolului 21“ (DMB Music Records si Asociatia Culturala Best Art, împreuna cu Solomon Tencer Production), pornind la asaltul publicului cu un marketing pe cât de agresiv pe atât de deplasat. Articole într-o sumedenie de ziare care mentionau VIP-urile ce urmau sa asiste la spectacol (!) si afise cu titulatura teatrelor la care danseaza în mod curent solistii invitati în chip de carte de vizita, pentru a acoperi totala necunoastere a numelor acestora de catre public. Cum sa convingi ca aceia aveau sa fie „cei mai mari balerini din lume“ fara o publicitate desantata, în contrast flagrant cu tacerea totala a teatrelor cu compartimente de balet despre interpretii de-acasa?
Ca Opera bucuresteana îsi pune panourile de publicitate stradala la dispozitia unei gale private, în conditiile în care nu sufla o vorba si nu afiseaza nicio fotografie de la premiera recenta cu baletul „Alba ca Zapada“ si nici despre cea programata peste câteva zile cu baletul „Femei“, în coregrafia lui Gheorghe Iancu, dar vinde bilete pentru Sala Palatului, nu ne îndoim ca este o simpla coincidenta. Cu siguranta tot o întâmplare este ca nimeni nu aminteste ca prim-solistii nostri Corina Dumitrescu si Ovidiu Matei Iancu au participat la gala „Stelele secolului 21“ de la Paris, în 2004, unde au repurtat un succes exceptional.
Dintre cei doisprezece balerini pe care i-am urmarit la Sala Palatului, vreo trei-patru erau într-adevar de mare clasa, în timp ce altii erau obisnuiti. Rusii Polina Semionova, Anastasia si Denis Matvienko, dar si frantuzoaica Dorothée Gilbert, proaspata étoile a Operei din Paris, ne-au uns la inima, chiar daca lucrarile alese de Semionova nu o puneau suficient în valoare sau daca ne-am amintit, cu o preferinta nostalgica, versiunea piesei „Alles Walz“ (dansata de Gilbert) în interpretarea Simonei Noja. (De altfel, lucrarea a fost creata special pentru românca prim-solista a Operei din Viena de pe-atunci-sotul ei, coregraful Renato Zanella.) I-am mai aplaudat din toata inima pe spaniolii de la Compania Nacional de Danza de Madrid, Ana Maria Lopez si Francisco Lorenzo, datorita în buna parte superbei coregrafii a piesei „Cor pierdut“, apartinând lui Nacho Duato. Am oftat vâzând înca o data cum tehnica, talentul si versatilitatea nu suplinesc dotarea fizica nativa, dansatorii – în special baietii – neavând sansa unei prezente „nobile“ daca sunt mici de statura (Herman Cornejo). Si am avut ocazia sa admiram coregrafii inedite (Uwe Scholtz, Ronald Savkovic sau Edward Clug, tânarul coregraf român de la Maribor, Slovenia, complet necunoscut acasa), dar si unele „de arhiva“ (Lavrovski, Béjart, Petipa, Balanchine) interpretate de „nemtoaica“ Shoko Nakamura, „britanicul“ David Makhateli, „francezul“ Alessio Carbone sau „iberica“ Adyaris Almeida. Bref, o gala normala, cu bune si comune.
Evident, nu au existat decoruri, o singura piesa beneficiind de o proiectie de fundal, iar unele înregistrari audio au fost remarcabil de slabe calitativ. În schimb, a existat un prezentator – Octavian Ursulescu – care ar fi facut deliciul salii prin pronuntia stâlcita a unor nume si totala incultura coregrafica, daca n-ar fi tras de timp, încercând totodata sa ne convinga sa ne manifestam precum fanii unor trupe rock, pe stadion.
O senzatie de inconfort ne-au creat constant bodyguarzii plasati lânga scena, stând în picioare, cu fata catre public, într-o atitudine de voita intimidare, pe care n-am reusit sa mi-o explic: se asteptau sa tragem în balerini sau sa aruncam cu rosii în organizatori? Din câte îmi amintesc, la spectacolele cu prezenta simandicoasa paza exista, dar nu se face simtita, nici vorba sa fie ostentativa. (Aflu dintr-un site monden ca „printre vedetele care au tinut sa asiste la acest spectacol s-au num&a259;rat Monica Columbeanu, Maria Dragomiroiu, grupul Autentic, Mihaela Tatu, Romica Tociu si Cornel Palade, Florentina Opris etc.“ Poate ca ei aveau nevoie de supraprotectie?!)
Dupa un final apoteotic con tutti, vizibil încropit cu balerinii aflati între doua avioane, am avut ocazia sa aplaudam inclusiv organizatorii, minute în sir, într-o atmosfera de Carnaval brazilian. Cine-a spus ca din arta nu se câstiga bine? Ce mai conteaza daca o faci în dauna artistilor autohtoni sau chiar a propriilor angajati?