„Instrumentul principal al actorului este sufletul“
articol aparut in Cultura, nr. 213 din 2009-03-05» cultura interogaţiei »
Autor:
Adrian Andone în dialog cu Lia-Elena Boangiu
Lia-Elena Boangiu: Domnule Adrian Andone, sunteti absolvent al Academiei de Arta Teatrala din Târgu-Mures. Dupa absolvire, imediat, unde ati jucat? Cât a fost optiune ferma si cât hazard în venirea la TNC?
Adrian Andone: Imediat dupa absolvire am sustinut concursul la T.N.C. si am avut noroc, am reusit. Nu e vorba deloc de hazard, e vorba de o dorinta care mi s-a si împlinit. Eu mi-am dorit foarte mult sa vin la Craiova.
L-E.B.: Ati hotarât sa veniti la Craiova în perioada în care despre TNC se vorbea mult în tara si în strainatate?
A. A.: Nu! Nu are nici o legatura perioada minunata pe care a traversat-o acest teatru cu venirea mea. Eu am venit în 1992, iar perioada la care faceti referire tocmai începea, mai precis începuse în 1991. Hotarârea de a veni la Craiova am luat-o în 1990, când eram student în anul trei, în urma unor discutii cu regretatul Valentin Silvestru. Jucam rolul principal într-un spectacol la T.N. Tg-Mures iar în seara premierei am avut ocazia sa-l cunosc pe V. Silvestru care povestea de spectacolele din România din ultimii ani, toate spectacolele importante; aveam senzatia ca sunt doar la Craiova, poate nu era chiar asa, dar asta a fost impresia mea, astfel ca la finele anului trei eu eram doar cu gândul la Craiova.
L-E.B.: Cum vi se parea TNC atunci si cum îl vedeti acum?
A. A.: Evident ca au aparut schimbari mari de atunci si pâna acum, e si normal, nu teatrul s-a schimbat, societatea s-a schimbat foarte mult iar arta trebuie sa fie în pas cu societatea, daca se poate chiar cu un pas înaintea ei. La Craiova, trupa de actori este mult schimbata fata de ceea ce era când am venit. Sunt multi actori tineri, deci este un suflu nou, iar daca schimbarile sunt bune sau nu, asta publicul hotaraste. Daca ma uit la numarul mare de spectatori pe care îi avem într-o stagiune, atunci schimbarea e benefica. Optica repertoriala este în continua schimbare, programele culturale evolueaza, dramaturgia la fel, deci schimbarile sunt permanente.
L-E.B.: Va mai amintiti primul rol ca actor profesionist la TNC?
A. A.: Primul meu rol ca actor profesionist coincide cu primul meu rol la T.N.C., pentru ca dupa absolvire am venit direct la Craiova. Da, primul meu ROL a fost o experienta minunata pentru ca eram cei cinci actori tineri care am venit în acelasi timp în teatru, iar regizorul era în ultimul an la regie, spectacolul constituia examenul lui de diploma. E vorba de piesa ,,Mai încearca odata, Sam“ de Woody Allen, în regia lui Ilir Bokshi. Jucam rolul principal, iar seara de seara aveam impresia ca toata lumea e a mea.
L-E.B.: Cum va pregatiti pentru un rol? Aveti o metoda personala, dincolo de colaborarea cu regizorul?
A. A.: Eu sunt adeptul ideii ca trebuie mers pe încrederea în regizor. Daca actorul nu are încredere în regizor iar regizorul în actor, nu exista nici cea mai mica sansa ca spectacolul sa reuseasca. Eu încerc sa-l înteleg pe regizor, sa-i accept neconditionat ideile iar apoi, în spiritul lui, sa construiesc relatiile care definesc personajul meu. Asta nu înseamna ca împreuna cu colegii mei nu am schimbat radical ideile unor regizori. Filtrul personal al fiecarui actor este cea mai buna sita pentru un regizor. Instrumentul principal al actorului este sufletul, iar daca în sufletul unui actor indicatiile regizorale nu reusesc sa aiba ecou, atunci cu siguranta varianta pe care actorul o propune, uneori total diferita de cea a regizorului, este varianta potrivita în acel moment.
L-E.B.: Când simte un actor ca devine cu adevarat profesionist? La dumneavoastra cum s-a întâmplat asta?
A. A.: Nu stiu. Criteriile mele în ceea ce priveste actorul profesionist sunt nu foarte complicate, dar certitudinea profesionalismului ti-o da viata iar concluzia nu poti sa o tragi decât la sfârsit. În rest, nu cred ca un actor se gândeste la aspectul acesta.
L-E.B.: Cum e sa fii casatorit cu cineva din aceeasi breasla, mai ales, cu cineva cu care sa te întâlnesti în fiecare zi la lucru? Spectacolele ,,respirate“ împreuna cu actrita Geni Macsim sunt aparte?
A. A.: Eu sunt casatorit cu o persoana minunata al carei atu principal în relatia noastra nu a fost meseria, desi ne-am cunoscut în facultate. Evident ca relatia scenica e deosebita în comparatie cu celelalte colege ale mele, ne cunoastem foarte bine în viata asa ca în scena avem avantajul de a trece foarte repede peste anumite etape de lucru. Nu stiu daca spectacolele în care am jucat împreuna sunt altfel, pentru ca fiecare dintre noi era atât de preocupat de ce avea de facut încât relatia personala nu a primat în fata spectacolului. Întâlnirile noastre scenice au darul de a ne pune fata în fata în ipostaze pe care în viata nu le traim, iar atunci e minunat.
L-E.B.: Cum vedeti dumneavoastra relatia dintre actor si regizor? Exista o diferenta între ce ar trebui sa fie aceasta si ceea ce este de fapt?
A. A.: Cum o vad? Am sa va spun cum o prefer, cu riscul de a ma repeta: daca nu se bazeaza pe încredere reciproca nu are sorti de izbânda. Am avut sansa sa lucrez cu multi regizori – unii inspirati, altii mai putin inspirati. De ce, nu stiu, dar toti cei inspirati au fost deschisi la ideile actorilor, pe când cei mai putin inspirati, nu prea. Eu cred ca regizorii ar trebui sa stie ca orice actor îsi doreste foarte mult sa joace, iar implicarea lui într-un proiect este totala. Un spectacol mai putin reusit este mai dureros pentru un actor decât pentru un regizor, pentru ca el, Actorul, apare în fata spectatorilor si, în general, el este judecat. Marea majoritate a publicului, atunci când a iesit de la o piesa, nu spune ca regizorul nu a fost inspirat, ci ca nu i-a placut Andone sau alt actor. Publicul îl judeca pe cel pe care-l vede si are dreptate, asta ar trebui sa nu uite regizorii.
L-E.B.: V-ar interesa pe viitor sa regizati dumneavoastra însiva?
A. A.: Da. Eu am facut un spectacol cu absolventii Departamentului de Teatru al Universitatii din Craiova, spectacol de licenta si chiar ma gândesc sa mai încerc. Pentru asta îti trebuie curaj si actori care sa te sustina, sa aiba încredere în tine. Sper sa reusesc sa-i gasesc.
L-E.B.: Dintre directorii de scena cu care ati lucrat, a cui metoda de lucru v-a placut mai mult si de ce? Cu ce regizor strain v-ar placea, de pilda, sa lucrati?
A. A.: E complicat de raspuns, pentru ca regizorii nu mai au o metoda de lucru unitara, metodele difera de la spectacol la spectacol. Am lucrat cu domnul Silviu Purcarete la spectacolul ,,Phaedra“. Pregatirea spectacolului a durat, cred, o luna, iar repetitiile trei saptamâni. Perioada de pregatire a fost cea mai frumoasa. Un regizor cu care am lucrat foarte bine si cu care sper sa mai lucrez este Claudiu Goga. Metode! Daca regizorul îmi capteaza toata atentia prin propunerile lui, aceea e cea mai buna metoda pentru mine. În privinta regizorului strain mi-e foarte greu sa optez, pentru ca nu vreau sa ma amagesc. Regizorii pe care poate majoritatea actorilor români si i-ar dori sunt aproape imposibil de adus în România, din alte cauze decât cele artistice.
L-E.B.: Ce înseamna pentru dumneavoastra spectacolul ,,Dom Juan“ si ce reprezinta pentru cariera dumneavoastra acest recent rol principal?
A. A.: O etapa în viata. Contributie importanta pe drumul întelegerii mai aprofundate a muncii mele de zi cu zi pe altarul Thaliei. Prefer sa vorbeasca spectatorii.
L-E.B.: Sunteti si profesor la Departamentul de Teatru al Universitatii din Craiova. De ce ati vrut sa predati? Aveti nostalgia studentiei, va place rolul de pedagog?
A. A.: Nu e vorba de nostalgii, desi perioada facultatii e de neuitat. Îmi place sa lucrez cu cei tineri, nu ca as fi batrân, dar întâlnirile cu ei ma obliga sa caut tot timpul variante noi, sa tin pasul cu ei, e minunat sa ai în preajma tineri deschisi sufleteste ale caror provocari sunt foarte mari. Acum, Departamentul de Teatru de la Craiova este un loc plin de tineri talentati si, poate o sa va mire, dar suntem scoala cu cel mai mare procent de studenti integrati în trupele profesioniste de teatru din tara. Avem conditii de desfasurare a activitatii foarte bune, ceea ce ofera liniste si o mare siguranta. E o scoala deja cu traditie, au iesit multe promotii, iar de acum, an de an, alti studenti vor bate la portile teatrelor. &a350;i sunt mândru ca pot sa fac parte dintre cei care pun umarul la cresterea viitorilor mei colegi.
L-E.B.: Ce s-a schimbat din perioda în care erati dumneavoastra student si cea de azi? Daca ati fi student ce i-ati spune unui profesor care nu ,,da“ totul?
A. A.: Schimbari sunt, provocate de diferentele de mentalitate dintre noi si studentii din ziua de azi. Generatiile tinere de acum sunt venite dintr-un mediu liber, iar dreptul lor la exprimare este ceva normal, în comparatie cu noi. Marea noastra calitate era tocmai posibilitatea extraordinara a unei exprimari libere într-o perioada în care lumea zâmbea si spunea ,,De, actori!“. Totusi, arta teatrala are o dezvoltare continua, iar vârsta nu prea conteaza; baza artei interpretative este pâna în ziua de azi aceeasi. Anume, sufletul actorului si puterea lui de transmitere a sentimentelor. În ceea ce priveste profesorul care ,,nu da tot“ raspunsul meu e o întrebare: „daca nu da tot, ce cauta în acest domeniu?“
L-E.B.: Ati fost cu spectacolele de la TNC la numeroase festivaluri de teatru internationale. Exista diferente de tonalitate, de scoala, între actorii români si cei straini? Dar între regizorii lor si ai nostri sau, mai bine spus, între teatrul lor si teatrul nostru, exceptând, bineînteles, diferentele aduse de bagajul cultural?
A. A.: Exista diferente între formele de teatru de la noi si cele din alte tari, în special cele occidentale, dar nu exista diferente de fond. si ei, ca si noi, încearca acelasi lucru, ca sa ma exprim cumva simplist, surprinderea placuta a publicului. Totusi, în Occident – si acest lucru a fost preluat si în România -, s-a dezvoltat foarte mult spectacolul de autor, regizorul este pe primul loc, iar actorii slujesc imaginea lui. Este o experienta foarte interesanta, însa eu ramân adeptul întâietatii actorului. Diferentele de formare a actorilor, prin formele de învatamânt, pot fi si sunt specifice, dar nu hotarâtoare, pentru ca formarea unui actor este strâns legata de cultura lui. Meseria are unicitatea ei pretutindeni.
L-E.B.: Care sunt actorii dumneavoastra preferati? Asta însemnând, fireste, cei de la care ati „ furat“ meserie, dar si cei care pur si simplu va inspira.
A. A.: Actori preferati? Am multi, pentru ca pe mine ma impresioneaza modul lor de a interpreta anumite roluri, asa ca de la rol la rol multi actori m-au impresionat. Am chiar un idol, Al Pacino, dar omul care continua sa ma surprinda este profesorul meu, Constantin Doljan, ale carui învataturi pe care, cel putin teoretic, le-am deprins sunt usor adaptabile la orice regizor. Poate din cauza lui ma atrage scoala? Eu nu am ,,furat“ niciodata constient, dar sunt sigur ca am luat multe de la cei cu care am avut relatii scenice. Orice relatie scenica reusita te inspira. sansa mea de a juca cu actori de valoare ai scenei craiovene, cu actori importanti din România, evident ca si-a pus amprenta asupra mea (sper). Dar cel pe care sper sa nu-l dezamagesc niciodata este publicul.