O capodopera în pericol: Vila Noailles de la Hy&a269;res
articol aparut in Cultura, nr. 213 din 2009-03-05» cultura internaţională » afiş internaţional
Autor: Frédéric Canovas
Într-o carte de convorbiri intitulata Ingratitudinea (Gallimard, 1999), filozoful Alain Finkielkraut deplângea faptul ca „omul contemporan nu se mai concepe pe sine în ipostaza de mostenitor“. Epoca noastra e plina de exemple de nepasare fata de trecut, fata de oamenii si de artistii care ne-au precedat si fata de operele lor, ca si cum trecutul nu ar fi existat, ca si cum noi, contemporanii, am fi inventat totul si nu am datora nimic nimanui.
Actualitatea ne ofera constant exemple de acest fel si excelentul site de pe internet al lui Didier Rykner (www.latribunedelart.com) prezinta adesea astfel de situatii si efectele se fac uneori simtite. O calatorie recenta în orasul mediteranean Hy&a269;res si o vizita la Vila Noailles au fost un nou prilej de a constata în ce masura artistii contemporani, în acord de aceasta data cu autoritatile municipale, dau dovada de nepasare. Vila Noailles e o capodopera a arhitectului Robert Mallet Stevens. Comandata în 1923 de Charles &a351;i Marie-Laure de Noailles – amatori de arta moderna si mecena ai suprarealistilor – si construita pe un teren aflat pe înaltimile vechiului oras, vila cubista cu piscina, cu sala de sport si de squash, a fost vizitata între cele doua razboaie de cei mai mari artisti si scriitori ai epocii, printre care André Gide, Jean Cocteau, Georges Auric, Man Ray, Luis Bunuel, aristii Baletului Rus etc. A fost apoi abandonata, dupa divortul proprietarilor si moartea lui Marie-Laure în 1970, pentru a cadea prada drogatilor si vagabonzilor rau intentionati, care au despuiat-o, pâna nu a mai ramas din ea decât o cochilie goala, subrezita de trecerea timpului.
Cumparata de muncipalitatea orasului Hy&a269;res în 1973, înscrisa în Inventarul Suplimentar al Monumentelor Istorice în 1975 si 1987, vila a facut obiectul mai multor etape de consolidare si aducere la starea initiala. În 1996, municipalitatea Hy&a269;res decide sa transforme vila în centru de arta, ca omagiu închinat memoriei primilor ei ocupanti, care au facut atât de mult pentru arta moderna si pentru artistii contemporani cu ei. Totul ar fi pe drumul bun, daca actualii responsabili ai vilei nu ar fi omis în mod voit orice referinta la originea si la primii cincizeci de ani ai vilei, la cariera lui Mallet Stevens, creatorul ei, si la actiunea lui Noailles în favoarea artei.
În zadar va cauta vizitatorul un panou, în zadar ar vrea sa vada câteva fotografii vechi, care sa-i permita sa înteleaga mai bine istoria vilei si a locului pe care ea l-a detinut în viata culturala dintre razboaie. Nu documentatia lipseste. Exista din plin si ar fi foarte usor si deloc scump sa se amenajeze, din cuvinte si imagini, puncte de reper esentiale pentru buna întelegere a locurilor, în masura în care contemporanii nostri se mai intereseaza înca de predecesori. Degeaba. Libraria din centru nu are nici macar un volum, nici macar o brosura despre Noailles, despre Mallet Stevens si istoria vilei. Responsabilii centrului de arta au ales alta cale, aceea de a nega trecutul, de a se debarasa de el cu orice pret, de
a-l îngropa, asa cum au facut de pilda cu piscina vilei acoperita cu o sapa, veritabila lespede de mormânt în mod regulat profanata de asa-zisele instalatii ale creatorilor care se cred artisti, dar care, cel mai adesea, doar poarta numele de artisti.
Daca acesta este reflexul a ceea ce are de oferit epoca noastra, în complicitate cu instantele culturii oficiale, putem paria ca nimic nu va mai ramâne din tot în câtiva ani. Va supravietui vila Noailles?
Traducere de C&a259;t&a259;lin D. Constantin