Formele neogoticului în amenajarile interioare ale Palatului de la Ruginoasa
articol aparut in Cultura, nr. 215 din 2009-03-19» cultura antropologică »
Autor: IRINA SPIRESCU
Alegerea stilului neogotic pentru refacerea si amenajarea resedintei domnesti de la Ruginoasa, într-un moment când în cultura apuseana era la moda neorenasterea, poate fi motivata prin nevoia de valorificare a neogoticului în arhitectura moldoveneasca.
Palatul de la Ruginoasa, a carui restaurare contemporana (1975) în stil neogotic i-a prelungit existenta, a fost reconstruit pe fundatia unei vechi case boieresti, fiind pentru o scurta perioada resedinta domnului Alexandru Ioan Cuza. În timpul domniei lui Mihail Sturdza (aprilie 1834 – iunie 1849), vechea casa a boierului Sandulache Sturza (ce fusese renovata în 1814 în stil neoclasic de arhitectul Johan Freinwald) a fost transformata din nou în perioada 1847-1855, dupa planul arhitectului german Johan Brandel care a fost însarcinat „a reface casa… de la Ruginoasa, dupa arhitectura stilului gotic si pentru facerea altor planuri în detail si zugravelile si încheieri de contracturi cu lucratori trebuitori“.
Elementele stilistice care domina atmosfera exterioara a constructiei accentueaza în acelasi timp functiile interioare. Piroanele în trepte indica amplele culoare de circulatie prezente la interior, turelele-burduf efilate, prelungesc muchiile volumelor alaturi de compartimentari sever ritmate, acompaniind si friza cu arce frânte de la cornisa. Expresivitatea aparentelor arhitecturale se observa si în detaliile interioare sau în picturile executate de P. A. Flan.
Interiorul palatului
Devenit proprietatea domnului Al.I.Cuza în 1862, acesta a recurs la unele modificari în amenajarea interioara; dupa dorinta doamnei Elena Cuza, mobilierul a fost transformat dupa acesta data în maniera neogotica. Parcurgând devizul fabricantului francez Mazaroz Ribaillet din Paris, intitulat Commande de Son Altesse, la Princesse Alexandre Couza, pour être expediée a sa Résidence de Roujinossa pr?s Tzutzora sur le Pruth, par Galatz, se observa preferintele familiei Cuza în privinta mobilierului, dar si simtul artistic al acesteia. De exemplu, decoratia interioara a sufrageriei era realizata în stil neogotic, comanditarul dorind sa sublinieze prin aranjamentul camerei si functia acesteia.
Domnul Al. I. Cuza utiliza acelasi stil în decoratia interioara a sufrageriei, atât în cazul Palatului de la Ruginoasa, cât si la resedinta domneasca din Bucuresti. Din garnitura de sufragerie faceau parte „48 de scaune forma gotica“, coerenta ansamblului fiind ceruta de normele vremii.
Sufrageria a devenit o camera specifica, conceputa ca spatiu de primire abia în secolul al XIX-lea, când în Europa Occidentala impunerea modului de viata burghez se caracteriza prin sociabilitate. În codul societatii mondene sufrageria a dobândit treptat o dubla utilitate : sala pentru servirea mesei si mare salon. În fapt, imaginea sufrageriei era cea a marelui salon de oaspeti, cadrul care punea cel mai bine în valoare simtul artistic al doamnei, în ceea ce priveste decoratia interioara : „la pièce d'apparat, le temple ou chacun de nous rend au monde le culte qu'il exige de ses fidèles. Cette pièce généralement vaste s'accommode fort bien des meubles Louis XIV ou Empires, aux formes majestueuses – les détracteurs diraient lourdes et raides. Leur aspect solennel se prête peu ou se prête mal aux réceptions intimes, mai il convient à merveille aux visites de cérémonie „. Masa capata acum un loc fix, amplasamentul privilegiat în economia casei este o dovada a noii sale însemnatati : „la table quitte le milieu de la pièce, si c'est possible. Il n'est pas ridicule de la laisser au milieu, mais il est mieux en angle. Le tapis qui la couvre est en drap ou en pelouche, révélé au centre et autour d'appliques de fleurs étrangers ou d'animaux bizarres. Ce tapis est juste à la mesure de la table, ou tombe de quelques centimètres“.
Într-un document gasit în colectia Muzeului Unirii din Iasi, intitulat Inventaire de toutes les meubles et autres objets se trouvant dans le Palais de Roudzinoassa, s-au gasit date referitoare la amenajarea interioara a palatului domnesc. Conform inventarului s-a observat modalitatea de împartire a interioarelor si amenajarea specifica fiecaruia.
La primul etaj – camera de dormit a Printului; camera de toaleta a Printului; coridor între camera de toaleta a printului si camera oaspetilor; coridorul de la intrarea mica a etajului; coridorul cabinetelor de la primul etaj; cabinetele de la primul etaj – cabinetul de stânga si cabinetul de dreapta; camera de oaspeti, biblioteca, marele salon, salonul mic al printesei; camera de dormit a printesei; camera de toaleta a printesei; camera de oaspeti; intrarea mare;
La etajul parterului – camera copiilor, camera servitorilor; coridorul între camera servitorilor si bufet; coridorul intrarii mici de la parter; coridorul cabinetelor de la parter; bufetul; camara; sala de mâncare; noua argintarie continuta în una din cinci cutii; vechea argintarie continuta în una din cinci cutii, diverse piese de argintarie, diverse alte obiecte, portelanuri, cristaluri; camera biliardului; camera de oaspeti, coridor între doua camere de oaspeti nr.14 si 15; camera de oaspeti nr. 16, marea intrare, mic budoir. Destinatia încaperilor palatului respecta normele si diviziunile locuintei traditionale: apartamentul printului, apartamentul printesei, camerele pentru oaspeti, camera copiilor, camera servitorilor.
Decoratia interioara de la Palatul de la Ruginoasa este una specifica stilului gotic: în sufragerie si în cabinetul de lucru al domnului se observa piese structurate pe trei niveluri (etajera sau bufetul din sufragerie, dulapul de arhiva din cabinetul de lucru): baza se detaseaza de partea mediana, dar nu depaseste în largime suprafata dezvoltata a antablamentului. Piesele sunt împodobite cu diverse decoratii figurative: scene de vânatoare, arme, personaje. La toate nivelele palatului se observa numeroase elemente ale vocabularului neogotic – pilastri cu inele, „servetele pliate“, arcade frânte trilobate, galerii de creneluri si fleuroane – care îmbogatesc decoratia sculpturala.
Alegerea stilului neogotic, pentru redarea exterioara a ansamlului de la Ruginoasa, cât si pentru exprimarea sugestiva a unor decoruri interioare, s-a realizat într-un moment, când în cultura apuseana, în special în Franta, acest stil nu mai era la moda pentru sufragerii si cabinetele de lucru, unde era preferat stilul neorenasterii. Desi familia domnitoare era la curent cu noile tendinte în privinta mobilierului si a decoratiunilor interioare (în momentul când redacta comanda catre Casa Mazaroz Ribailliet, Elena Cuza se afla la Paris), alegerea neogoticului pentru sufragerie si cabinet poate fi asociata cu ideea, ca la acea data, în arta moldoveneasca arhitectura ogivala (gotica) nu fusese valorificata ca stil specific culturii nationale.
Cât priveste marele salon si dormitorul familiei Cuza, acestea au fost decorate dupa moda contemporana de la Paris: toate particularitatile stilului Louis XV puteau fi admirate în salon – scaune, mese, gheridoane, jarginiere, mobile de colt, fotolii confortabile, divanul din mijloc, dar si decorul adecvat al deschiderilor se înscriu în tipologia Napoleon III. Garnitura domnului, în stilul Renasterii, se remarca prin diversitatea si abundenta tapiteriilor si a textilor utilizate. Pentru tapiterie si draperiile galeriilor s-a folosit pânza de Jouy cu desene orientale, în timp ce mobilierul era îmbracat cu lâna si matase albastra de Franta, fular alb, rips popelina.
Ultimii proprietari ai palatului au fost principesa Maria Moruzzi (fosta nora a domnului Al. I. Cuza) si fiul ei, istoricul Gh. I. Bratianu. Distrus în timpul celui de-al doilea razboi mondial, palatul si-a recapatat stralucirea arhitecturala dupa restaurarea din 1979, iar din 1982 functioneaza ca muzeu de istorie si etnografie, adapostind piese de mobilier ce au apartinut familiei Cuza: tacâmuri, cristale de Baccara, portelan de Sevres, piese de îmbracaminte si obiecte personale ale familiilor Cuza, Kogalniceanu, Negri, Sadoveanu, tablouri si statuete apartinând pictorilor români si straini din secolul al XIX-lea (Nicolae Grigorescu, Constantin Lecca, Giuseppe de Nitis, Canova, Barias).
Salonul Printesei
O canapea cu lac negru, cu tapiteria de matase rosie.
Patru fotolii de culoare negru-auriu, cu tapiteria de matase rosie.
Doua scaune lacuite negru-auriu, cu tapiteria de matase rosie.
Un scaun pentru pian negru-auriu, cu tapiteria de matase rosie.
Un birou stil Ludovic XV.
O masa de lucru în acelasi stil.
Doua jardiniere stil Boule.
O masa mare stil Boule.
O comoda Boule.
Un pian Boule.
O masa pentru carti
de vizita de portelan si bronz aurit.
Doua statui de bronz negre, ce sustin lampile
cu gaz.
Un obiect de metal argintat cu perle pentru batut clopotelul.
Un covor mare de culoare rosie, având imprimate buchete de trandafiri.
Un covor pentru masa.
Doua statuete de portelan albe.
Un vas oval de portelan albastru si auriu.
Un cos de lemn auriu, lacuit cu rosu si negru.
Doua pene de paun.
O carte de Poesi, manuscrisul lui Vasile Alecsandri.
Doua albume.
O pendula de marmura neagra, cu statuete de bronz aurit (verzi).
Doua candelabre mici, de bronz auriu si marmura alba (neagra).
O calimara de marmura alba.
Un suport de chibrituri de bronz.
Un pumnal de otel, gravat cu aur.
O perna ce servea drept taburet, de velura rosie cu fata brodata cu fir de aur.
O lampa de gaz de portelan albastru.
Un gratar de fier cu cleste, lopata si vatrai.
Doua draperii de matase rosie, cu bordura de velura neagra si snururi aurii, având galeriile si agatatoarele de lemn, negru, lacuit cu franjuri de matase, snururi si ciucuri de matase rosie.
Trei perdele de muselina alba, cu galerii si agatatoare, snururi cu ciucuri de bumbac alb.
Trei storuri de pânza pictata cu tot necesarul.
Trei busturi de alabastru.
Camera de dormit a Printesei
Un pat din lemn de par, sculptat, cu somiera, doua saltele acoperite cu pânza si o traversa rotunda ce acopera pânza albastra argintie, un alcov de matase albastra, amvon ornat cu snururi si dublat de matase alba, cu galerie si agatatoare de lemn de par, snururi cu ciucuri alb-albastru si galbeni.
Doua mese de noapte din lemn de nuc sculptat, cu placa de marmura.
Un pat de odihna din lemn de nuc sculptat, cu tapiterie de matase albastra.
Doua fotolii din lemn de nuc, cu tapiterie de matase albastra.
Doua scaune din lemn de nuc, cu tapiterie de matase albastra.
Un loc de rugaciune în stil gotic, din lemn de stejar sculptat.
Un sifonier stil Boule.
O toaleta de lemn auriu placata cu marmura si oglinda ovala.
Doua oglinzi mici, ovale, de portelan.
Doua perdele si trei draperii din rips de matase albastra cu galerii si agatatoare din lemn de nuc, cu snururi cu ciucuri de matase – albastra, alba si galbena.
Un covor mare pe fond auriu cu buchete de flori.
Doua covorase de coborât din pat, de blana.
Doua blanuri de vulpe, ce servesc drept covor în fata toaletei, una patrata, cealalta de forma semi-rotunda.
Un vas de apa de cristal portocaliu, cu medalioane, compus din 6 piese.
O pendula mica.
O catuie de bronz aurita.
Doua sfesnice de argint.
O cutie pentru
chibrituri din lemn de stejar sculptat.
9 imagini montate în argint, 5 mari si 4 mici.
Doua cruciulite, una de cornalina, alta de aur.
Portretul Printului, aflat într-o rama de lemn aurit.
O veioza suspendata de plafon cu sticla de culoare galbena si albastra.
Un grilaj de bronz cu tot necesarul, cleste, lopata si vatrai.
Trei huse lucrate cu croseta.
Un stingator de lumânari din pana de paun.
Un obiect de metal argintat cu perle pentru batut clopotelul.
Doua vaze pentru flori de cristal, aflate pe suporturi de otel.
Doua vaze mici de portelan, montate în bronz aurit.
Un cosulet de bronz auriu.
O sticluta în filigran de argint.
Doua suporturi pentru buchete de cristal albe, cu picior din bronz emailat.
Doua vaze de sticla albastra si bronz aurit.
O cutie de fildes sculptata.
Doua vase cu capac de portelan, cu bronz aurit.
Un cenusar de portelan, sustinut de un trepied de bronz aurit.
Sala de mâncare
4 bufete mari din lemn de stejar sculptat, doua dintre ele sunt cu panouri si contin armele Printului, celelalte doua formeaza etajere si contin o pendula, cealalta un barometru.
O masa mare de mâncat din lemn de stejar sculptat, cu 6 scânduri.
O masuta din lemn de stejar, sculptat cu 6 scânduri.
12 scaune din lemn de stejar sculptat, tapitate cu marochin rosu.
12 scaune din lemn împletit de stejar.
5 perdele si 5 draperii de postav rosu, garnisite cu postav negru, având galeriile de lemn de stejar sculptat si agatatori care poarta cifra Altetei sale, snururi de lâna rosie si neagra cu un ciucure.
4 storuri din pânza pictata cu tot necesarul.
Doua cordoane de sonerie de metal, cu perle.
Un candelabru suspendat de plafon cu 12 sfesnice si o lampa de bronz aurit.
Doua candelabre cu cinci lumânari, de bronz negru.
Doua gratare de fier date cu bronz cu cleste, lopata si vatrai.
Cinci cutii cu argintarii, îmbracate în piele.
Un covor mare pentru masa din mijlocul camerei.
Doua scuipatori de fier aurit.
6 taburete de fier pictat.
Un scaun de stejar sculptat.
Doua evantaie din pene de paun.
Un cos de fructe de cristal cu piedestal de bronz aurit.
Doua vaze de flori de cristal cu piedestale de bronz aurit.
Doua taburele de lemn de stejar sculptat.
Un bufet mic de lemn de stejar sculptat.
Camera este tapetata cu o pânza lucioasa.
Noua argintarie continuta într-una din cele 5 cutii
24 linguri de supa, 24 de cutite, 24 de furculite, 24 de lingurite mici, 48 de cutite mici, 24 de furculite mici, 12 linguri pentru cafea, 12 linguri aurite pentru cafea, 12 ajutatoare pentru cutite, 6 linguri aurite pentru înghetata, 1 lingura pentru mustar, 6 linguri pentru sare, 6 linguri pentru platouri, 2 furculite pentru platouri, 1 lingura mare pentru servit supa, 2 linguri pentru platouri, 3 linguri pentru platouri, 1 lingura pentru peste, 1 cleste pentru sparanghel, un cutit mare pentru taiat, 1 furculita mare pentru taiat, un suport pentru friptura, o lingura pentru zahar, o strecuratoare, un cleste pentru zahar, o furculita pentru gheata, o lingura pentru gheata, o lingura pentru lapte.
Vechea argintarie contine una din cele 5 cutii.
12 linguri de supa, 12 lingurite, 12 linguri pentru cafea, 12 cutite mari, 12 cutite mici, 12 furculite mari, 12 furculite mici, 2 solnite cu lingurite mici, 1 lingura mare pentru servit supa, 1 lingura pentru platouri, 1 lingura pentru lapte, 1 lingura pentru peste, 12 ajutoare de cutite.
Note: 1 Adrian Macovei, Unele precizãri privitoare la Palatul de la Ruginoasa, în Anuarul Institutuluil de istorie si arheologie, A.D.Xenopol, XI, 1974 2 Virgil Cândea, Un interior din vremea Unirii Principatelor, SCIA, X, 1963, 1 3 B.A.R., cabinetul de manuscrise, documentul A 124. 4 A.N.I.C., Fond M.A.D.S.B., dosar 1513/1864, f.59 5 Henri de Naussanne, Le gout dans l'ameublement, Paris, Librairie de Firmine-Didot, 1896, p.150 6 Ibidem, p.162-167 7 Muzeul Unirii Iasi, manuscris cu 36 de file în limba francezã, ce dateazã din perioada urmãtoare anului 1864, când palatul era deja mobilat si locuit de familia domnitoare. 8 Marian Constantin, Palate si colibe regale din România, Bucuresti, Ed.Compania, 2007, p.48 9 Arhiva A.I.Cuza, Biblioteca Academiei, mapa LIX, varia 9, ff.45-56.