Alege viata: „Vagabondul milionar“ de Danny Boyle
articol aparut in Cultura, nr. 215 din 2009-03-19» cultura cinema »
Autor: CATALIN OLARU
În anii '80, lumea muzicii rock, altfel cu precadere ermetica, a trecut printr-o reasezare radicala. Pe nesimtite, ceea ce la origini a fost un experiment a început sa prinda: bucurând-se de un succes nebanuit, orga si balada rock au ajuns sa faca parte din industrie la fel de mult ca podoaba capilara bogata, vopsita în culorile mai fistichii ale curcubeului, si chitara electrica. Efectul comercial a fost imediat: astfel îmblânzit, genul altadata de nisa a cucerit milioane de noi fani, încântati peste masura de faptul ca rock-ul devenise si tandru, nu numai rebel, conciliant, nu doar agresiv, popular si marginal în acelasi timp. Pe de alta parte, nucleul dur al fanilor a trait o decada neagra – din punctul lor de vedere, a cânta balade echivala cu suprema tradare. Pe fanii lui „Trainspotting“ care au facut greseala de a merge la „Slumdog Millionaire“ cu gândul ca vor avea parte de o experienta similara îi asteapta cam acelasi gust amar. Duse sunt stilul alert de altadata, nervul povestirii, umorul cinic, personajele dezabuzate, nici pozitive, nici negative, nici ratati, nici învingatori. Pentru acei spectatori, regizorul Danny Boyle e un „sellout“, un dezertor.
Asemeni lui Renton, Danny Boyle a ales viata. A ales o cariera...
Cowboy si indieni
Sa nu fi auzit traducatorii români ai lui „Slumdog Millionaire“ de „Vagabondul“, clasicul din 1951 cu Raj Kapoor? Putin probabil. Desi nu avem de-a face cu un sequel, titlul ales are totusi meritul sau incontestabil de a nu lasa loc de interpretari: avem de-a face într-adevar cu un vagabond (Jamal Malik, interpretat cu suflet de Azush Khedekar, Tanay Chedda si Dev Patel) care ajunge peste noapte milionar, raspunzând cumva, nu se stie cum, la toate întrebarile variantei indiene a lui „Vrei sa fii miliardar“.
Povestea tânarului din mahalale, atotstiutor în ciuda educatiei sale precare, începe prin a fascina. Cum de le stie pe toate, ne întrebam. Fara îndoiala trebuie sa fie vreun truc. Poate pustiul e varianta hindusa a lui Will Hunting, ori poate sufera de schizofrenie. Cine stie cum va fi capatat el cunostintele enciclopedice pe care le etaleaza în fata publicului din ce în ce mai entuziast, în orice caz coincidentele pe care le însira unor politisti incredibil de creduli sunt pura fabulatie, tindem sa credem.
Ei bine, chiar e vorba despre o serie de coincidente, aflam spre final. Jamal, un soi de Forrest Gump cu tenul masliniu, nu are absolut nici un merit, decât acela de a fi crezut în steaua lui norocoasa.
Suna cunoscut, nu? Si de ce credeti ca trece prin aceasta experienta, care îi putea pune în pericol libertatea si se putea dovedi cum nu se poate mai umilitoare? Ati ghicit:
Din dragoste.
Pe scurt, daca crezi în tine si faci totul pentru lucrurile pe care le iubesti, astrele vor face în asa fel încât sa-ti vezi visul cu ochii, cam asta e filosofia „Vagabondului milionar“.
Frumos, nu?
Si juriului de la Oscaruri i-a placut ideea. Cui sa nu-i placa? Poate doar celor care traiesc într-adevar în mahalalele Mumbaiului...
O mahala spoita
Ei s-ar putea sa aiba o usoara retinere, pentru ca ceea ce filmul lui Danny Boyle prezinta nu este saracie. În orice caz, nu e saracia tarii în care jumatate din copii sunt subnutriti si 85% din populatie traieste cu mai putin de doi dolari si jumatate pe zi. Ci e o saracie relativa, o spoiala – copiii se joaca întruna, astfel încât nu par sa resimta cine stie ce lipsurile, se bucura de sistemul
autohton, ce-i drept uneori punitiv, de învatamânt, pentru ca apoi sa gaseasca diferite cai, mai mult sau mai putin licite, de a-si face un trai. Una peste alta, mizeria nu e chiar atât de neagra.
Oscaruri made in Hollywood
Altfel, aceasta povestea cusuta cu ata alba a prins la fel de bine în India precum în restul lumii, multumita îndeobste calitatii sale bollywoodiene. Personajele negative sunt la fel de negative, de o prostie sau rautate absolute, care justifica orice rau s-ar abate asupra lor, în timp ce personajele pozitive, indiferent cât de îndoielnice ar fi actiunile lor, merita tot binele de pe lume; iar tensiunile etnice sau ideologice apar exact atât cât sa nu provoace dureri de cap cititorului mediu de „Reader's Digest“. Diferentele constau în faptul ca stilul de filmare aminteste pe alocuri de cel al lui Christopher Doyle, operatorul lui Wong Kar-Wai, si ca aici dansul sincron vine abia la final.
De ce a câstigat „Vagabondul milionar“ Oscarul pentru cel mai bun film?
Pentru ca e la fel de simplu ca „Cenusareasa“? Pentru ca exploateaza o tematica sociala, însa ramâne esentialmente un film de dragoste? Pentru ca abordeaza o cultura exotica? Sau pentru ca aminteste de „Hotii de biciclete“, dar si de „Titanic“?
În orice caz, cu siguranta nu pentru ca „asa i-a fost scris“.