Întoarcerea lui Mickey
articol aparut in Cultura, nr. 215 din 2009-03-19» cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Dupa ce ani de-a rândul a fost în dizgratia celor din lumea filmului, luptându-se cu dependenta de droguri si de alcool si traind din mila prietenilor, Mickey Rourke a reusit o revenire cu adevarat impresionanta pe ecran, sub îndrumarea regizorului american Darren Aronofsky.
Un campion decazut
„The Wrestler“/“Luptatorul“ e povestea unui fost campion de wrestling, Randy „The Ram“ / „Berbecul“ (Mickey Rourke), acum decazut, care, pe lânga intrarile în ring, e nevoit sa lucreze într-un supermarket (carând cutii) pentru a se întretine.
Un infarct l-a facut sa reconsidere viata si sa încerce sa repare greselile din trecut, cea mai importanta fiind aceea ca îsi abandonase fiica, pe Stephanie (Evan Rachel Wood).
Asadar, pentru un timp Randy se lasa de lupte si îsi ia o slujba permanenta la departamentul de mezeluri din supermarket, reuseste sa-si înduioseze fiica si începe o relatie cu o stripteuza Cassidy/Pam (Marisa Tomei) pe care o vizita constant în barul de noapte în care aceasta lucra. Doar ca un om fara noroc ramâne asa toata viata si Randy pierde din nou afectiunea fiicei, printr-un joc stupid de circumstante. Se hotaraste sa reînceapa lupta – de data aceasta urmeaza sa fie o confruntare cu el însusi.
Rebelul cu stil
Mickey Rourke este sublim în acest rol, dând dovada de un profesionalism remarcabil si, mai ales, de dedicare.
Clar este o bucata din el aici, deci nu se poate spune ca întruchipându-l pe „Randy“ face rolul vietii lui, ci e chiar viata lui, pe care a trait-o în mare parte singur; sper însa ca acest rol sa fie primul din multe altele ce vor urma.
Mickey a jucat „curat“, fara patetisme, fara exagerari. A fost „acolo“ tot timpul, îl simteai ca parte din decor, din atmosfera, din poveste. Acest film nu ar fi iesit niciodata asa fara el.
Ca s-a îngrasat, a facut exercitii ca sa capete muschi, s-a bronzat la solar si si-a vopsit parul blond platinat nu-i mare lucru pentru un actor, dar felul în care s-a identificat cu rolul conteaza.
A câstigat pe merit Globul de Aur si premiul BAFTA pentru cel mai bun actor. Pacat ca americanii, dorind sa fie politically correct, l-au ignorat în favoarea lui Sean Penn (nu spun ca Penn nu a fost remarcabil – absolut remarcabil! –. dar as fi preferat ca „Milk“ sa ia un Oscar pentru Cel mai bun film, nu pentru Cel mai bun actor într-un rol principal).
De asemenea, aparitiile lui la evenimente au fost foarte placute, Mickey Rourke luând o înfatisare de rebel cu stil, à la Jack Nicholson în vremurile bune.
Una peste alta, este minunat ca la aproape 60 de ani Mickey s-a descurcat cu un rol asa solicitant atât din punct de vedere psihic si, nu în ultimul rând, din punct de vedere fizic.
La rândul ei, Marisa Tomei a fost delicioasa în rol de stripteuza (lucru confirmat de Mickey când i-a multumit pe scena la BAFTA pentru ca s-a dezbracat în fata lui si i-a spus ca a fost o placere sa o priveasca).
Ea s-a integrat perfect în rolul de femeie de vârsta mijlocie, care are un copil de întretinut si se dezbraca pentru bani. Machiata arata mult mai batrâna decât în realitate, dar e la fel de frumoasa si e de admirat pentru felul în care si-a purtat pierce-urile (sper ca doar lipite) aflate în diverse locuri sensibile ale corpului…
De la „The Fountin“ la „The Wrestler“
Darren Aronofsky („Pi“, „Recviem pentru un vis“, „Fântâna“) a regizat cu o maiestrie extraordinara scenariul, destul de neobisnuit pentru el, al lui Robert D. Siegel.
Filmul prezinta scene socante si greu de suportat si induce spectatorului o stare de tristete, facându-l sa empatizeze cu personajul.
„The Wrestler“ nu este un film cu pretentii filozofice sau cu prea multe nuante psihologice si nici nu pretinde sa ofere o noua viziune asupra vietii, ci sa o arate în toata mizeria ei. Regizorul nu ofera speranta, nu se joaca de-a Dumnezeu, dar spune o poveste atât de emotionanta, încât îti doresti sa nu faca parte din realitate.
„The Wrestler“ este opusul superbei sale creatii din 2006, „The Fountain“/“Fântâna“, însa asta nu înseamna ca e cu ceva mai prejos.
Poate ca îti vei dori sa nu-l mai vezi a doua oara si oricum nu exista sanse sa-l uiti, dar o data-n viata „The Wrestler“ tot trebuie vazut!