Normalizarea actului de injustitie
articol aparut in Cultura, nr. 215 din 2009-03-19» cultura politică »
Autor: AURELIAN GIUGAL
Functionarea corecta a justitiei a fost unul dintre punctele sensibile în România din ultimii 20 de ani (si nu numai). Încrederea cetatenilor în aceasta institutie fundamentala pentru un sistem democratic viabil s-a erodat continuu pe parcursul ultimelor doua decenii, în prezent aceasta mentinându-se la un nivel jalnic. Într-o tara în care transformarea supusilor în cetateni s-a produs lent si discontinuu, perpetuarea unei justitii incapabile sa trateze toti oamenii ca fiind egali în fata legii (articolul 16 alin. 1 din Constitutia României) consolideaza perceptia majoritatii populatiei conform careia cetatenii românii se subîmpart în cei privilegiati, imuni în fata legii, si altii obisnuiti, adeseori discriminati.
Politicienii
De-a lungul timpului, presa, fie ea scrisa sau vorbita, ne-a prezentat (continuând sa o faca cu acribie) abisurile Justitiei românesti. Multa vreme s-a insistat pe dualitatea politicieni vs restul cetatenilor: pe de o parte, o pleiada de oameni politici, inexpugnabili în fata legii, ca niste redute (întrucât ei au foarte multe drepturi si, pe deasupra, sunt protejati de imunitatea parlamentara, ceea ce-i face invulnerabili), iar pe de alta, o masa de cetateni nu la fel de norocosi ca politicienii nostri, pe care se exerseaza ceea ce se doreste a fi un sistem juridic atins de aripa normalitatii. Ulterior, acest cerc al privilegiatilor s-a extins, pe lânga categoria reprezentantilor poporului strecurându-se si cei cu resurse multiple (acei CSP+, ceea ce înseamna categorii socio-profesionale superioare, dupa expresia statisticienilor occidentali), capabili sa denatureze un sistem si asa extrem de viciat.
Învinuiti în dosare de coruptie, politicienii, fie ca a fost vorba despre cei de la stânga spectrului politic sau despre cei de la dreapta, au format, în tot acest interval, care pare fara sfârsit, o voce comuna, ca într-un cor al napastuitilor, invocând pâna la obsesie ca este vorba de procese politice, orchestrate de puterea instalata cu ocazia diverselor alegeri. Exemplele au fost si sunt numeroase si au devenit nesemnificative într-o tara dresata pâna la a considera banalitate aceste excese ale unei clase (clan) situate mai presus de lege, care a perpetuat acest sistem juridic de nuanta orientala. Este o noutate spusa unui politician, presedinte al unui partid cu vocatie parlamentara în tot intervalul scurs din 1989, care ne vorbea noua, cetatenilor aflati de cealalta partea a baricadei, de o asa-zisa „justitie tentata sa asculte la telefoanele date de conducatorii zilei“? Nu ati auzit de zeci de ori spusa altui politician, fost candidat prezidential, anchetat pentru fapte de coruptie, ce nu a contenit sa se considere o victima politica, hartuita de „procurori aflati cu pistolul la tâmpla“? În aceasta logica a grobianismului declarativ deducem realitatea conform careia politicienii niciodata nu pot face obiectul unui demers juridic, întrucât tot ce li se întâmpla lor vine dintr-o comanda politica.
Interlopii
Ne-a fost dat sa vedem si alta fata hidoasa a acestui sistem bolnav, cangrenat, ce pare iremediabil compromis. Imuna în fata legii a devenit, încet, încet, o alta casta intangibila, cea a interlopilor. Cei mai multi dintre ei sunt cercetati, în caz ca sunt supusi anchetei, în stare de libertate, întrucât, ati ghicit, nu reprezinta un pericol pentru societate. Deja despre clanuri si interlopi se vorbeste cu o asemenea naturalete, ca si cum acestia ar forma o categorie dinamica de care societatea noastra contemporana nu se poate lipsi (lucru evident, în conditiile în care un interlop craiovean, sustinut asiduu de Radu Berceanu, s-a impus în PDL-ul doljean si a fost propus apoi sa-si probeze capacitatile în chip de director la Agentia Nationala pentru Îmbunatatiri Funciare).
Ceea ce a rezultat din aceasta încrengatura malefica a fost o caricatura a justitiei. Precum în salbaticia amazoniana, unde totul, inclusiv florile, poate infesta si aduce moartea, tot asa Justitia româneasca se arata nemiloasa cu batrâneii arestati si bagati la puscarie pentru ca si-au permis sa scoata doi tarusi dintr-un teren (deci au sfidat justitia), pentru ca mai apoi sa implore mila prezidentiala criminali lasati în libertate pentru a-si trata bolile de care sufera, interlopi propusi secretari de stat (dati jos de acolo datorita încapatânarii unei prese romantice), o mafia economica ce actioneaza nestingherit, politicieni care nu au de dat (penal) socoteala nimanui si alti asemenea monstri crescuti sub privirea oarba a justitiei românesti.
În 2004, Alianta Dreptate si Adevar (slogan dovedit ridicol în toata profunzimea lui) si-a ademenit alegatorii sa voteze schimbarea, tema coruptiei fiind argumentul suprem. Mai mult, candidatul aliantei la presedintia tarii invita ceremonios toti politicienii corupti la tepe în Piata Victoriei. Ce a urmat se stie. Sistemul a continuat sa functioneze la parametrii normali, sloganurile au fost abandonate si date uitarii, totul pe fondul unei stari de amnezie nationala. Uitând de perioada în care se credea un justitiar în lupta cu marea coruptie, presedintele tarii, Traian Basescu, atrage atentia presei care, vezi Doamne, se face vinovata de prezentarea distorsionata a actului de justitie în fata cetatenilor, mai mult, în fata forurilor europene, ceea ce inevitabil va duce la un nou raport negativ din partea Comisiei Europene.
Realizarile celebritatii prezidentiale
În viziunea prezidentiala, interlopii si alte asemenea grupuri situate în afara legii nu sunt ceea ce sunt, adica niste infractori periculosi, ci asa, niste batausi ordinari, care nu merita atentia jurnalistilor întrucât riscam sa fim monitorizati pe Justitie multa vreme de acum încolo. Urmând imboldul sefului statului, ar trebui sa credem ca sanatatea justitiei românesti nu tine de o aplicare a ei corecta, ci mai degraba de ascunderea lacunelor evidente si de perpetuarea eternei autoamagiri (Traian Basescu peroreaza despre avantajele ce decurg din faptul de a minti la infinit, iar o presa nationala trebuie sa simta avântul prezidential). În completarea acestui demers, la o sedinta a CSM, presa nu avut acces la discutii, pentru ca, a sustinut cu nonsalanta Traian Basescu, jurnalistii nu se pricep foarte bine sa desluseasca dezbaterile savante pe care le va purta domnia cu magistratii.
Aroganta unui astfel de discurs nu face decât sa întaresca dimensiunea pesimista a cetatenilor fata de sistemul juridic autohton, sondajele de opinie aratându-ne o masa de cetateni dezamagiti de aceasta evolutie si gata sa sustina un presedinte cu puteri mai mari decât în prezent, ceea ce presedintelui, desigur, nu-i displace. Andy Warhol a facut o profetie, spunând ca în vremurile noastre fiecare va fi celebru timp de cinsprezece minute. Expresia pare lovita de nulitate în cazul presedintelui Traian Basescu, care se vrea celebru macar cinsprezece minute zilnic, timp suficient pentru a arata presei cum trebuie prezentate „realizarile“ Justitiei din mandatul prezidentiabil al domniei sale.