Un posibil ghid politic: alegeti persoana, si nu turma
articol aparut in Cultura, nr. 215 din 2009-03-19» cultura politică »
Autor: Bogdan Duca
Am spus-o si o repet: nici una dintre formatiunile politice din România nu ma reprezinta. Cu toate acestea, am mers si voi mai merge la vot, asa cum ar trebui sa faca fiecare cetatean responsabil. Optiunile mele electorale au fost si vor fi orientate fie spre persoane (indiferent de partidul în care aceste persoane au avut proasta inspiratie de a intra), fie spre idei punctuale, fie se vor constitui în alegerea de a-mi anula votul ca forma de protest civic fata de actualul sistem politic românesc.
Ceapa degerata a dreptei
Eu ma consider un om de dreapta, un conservator, adept al valorilor capitaliste. Ca urmare, nu as putea vota cu nici un partid politic de stânga. Dar nici „dreapta“ politica româneasca nu ma reprezinta. Ultimii 5 ani de guvernare „de dreapta“ au fost o tradare succesiva si sistematica a tuturor valorilor culturale, politice si economice ale Dreptei, culminând cu actualul regim Basescu, în timpul caruia Partidul Democrat-Liberal si-a aratat adevaratul chip: de partid social-democrat, incapabil sa înfrunte altfel decât cu masuri socialiste criza economica mondiala.
De fapt, ar trebui sa multumim crizei economice mondiale dintr-un singur punct de vedere: a separat apele nu numai în România, ci în întreaga lume. Abia acum stim ce si cât sa cerem politicienilor autodeclarati de dreapta. Abia acum stim cât valoreaza principiile dreptei: cât o ceapa degerata, însa o ceapa destul de prezentabila din punct de vedere electoral.
Uniunea Europeana, desi este dominata politic de PPE, formatiune politica intitulata ca fiind „de centru-dreapta“, a trecut cu arme si bagaje la... socialism. Cu exceptia Slovaciei, regimurile „de dreapta“ europene au adoptat masuri protectioniste în tandem cu masuri populiste, descurajând initiativa, descurajând munca si subordonând economicul politicului. Dreapta politica europeana a esuat lamentabil, iar orice victorie a sa la alegerile pentru Parlamentul european din iunie va fi doar una de fatada: o victorie a dreptei care nu mai este... de dreapta.
Câteva simpatii politice
Cu toate acestea, nu îmi ascund simpatia si solidarizarea (fie si punctual) fata de diferiti politicieni din întregul arc politic de la noi. Daca partidele românesti nu pot fi de dreapta, unii dintre membrii lor pot avea astfel de convingeri ferme. Nu sunt fan al Partidului Democrat-Liberal, dar îmi doresc sa îl vad pe domnul Traian Ungureanu ca europarlamentar, deoarece viziunea domniei sale asupra Europei coincide cu viziunea mea. La fel, vreau sa îl vad europarlamentar pe domnul Cristian Preda, unul dintre putinii intelectuali care chiar au habar cu ce „se manânca“ liberalismul. Fie si (doar) teoretic.
Un alt om pentru care am tot respectul ar fi domnul Valeriu Stoica: omul care crede sincer în valorile dreptei politice, dar (din pacate) continua sa creada si în cupletul fesenist Basescu-Stolojan.
În Partidul Social-Democrat nu prea am simpatii. Dar în schimb sunt personalitati pe care nu se poate sa nu le respect. Mai întâi e vorba despre domnul Ion Iliescu. Domnia sa a fost si a ramas un om de stânga. Este constant în crezul sau politic, are niste valori pe care si le asuma si în care crede sincer. Daca dreapta politica ar avea macar un Iliescu, poate ca ar arata altfel.
Al doilea subiect al respectului meu este domnul Adrian Nastase. Domnia sa este (ca sa îl parafrazez pe Adam Michnik) la extrema dreapta a stângii. Un gentleman, un om cu bungust si rafinament, un intelectual cu un foarte bine dezvoltat simt al ironiei. S-a dovedit a fi nu atât de rau pe cât îl prezentase mitologia politica a dreptei si mult mai democrat decât opozantul sau din alegerile din 2004.
Adrian Nastase m-a cucerit prin pragmatismul cu care se apropie de teme politice (precum cea a drepturilor omului sau alte teme sociale) care nu sunt „la moda“ pentru noi, românii, dar care constituie, cel putin din punctul meu de vedere, agenda reala de care ar trebui toti sa ne ocupam.
Din Partidul National Liberal simpatia merge spre Calin Popescu-Tariceanu, un politician puternic, un om de afaceri de succes si o prezenta placuta: întruchiparea liberalismului, daca este sa vulgarizam un pic. Dar nu va grabiti sa ma catalogati ca fiind pro-Tariceanu. Daca as fi penelist, l-as sustine, ca viitor presedinte al partidului, pe Crin Antonescu!
Iar dintre personalitatile neînregimentate partinic, dar implicate în demersul politic de la noi, lista simpatiilor mele îi contine pe: Vladimir Tismaneanu (director al Institutului de Studii Populare), Ion Stanomir (se pare, viitorul „parinte al Constitutiei“ – sper sa aprecieze ironia mea amicala), Catalin Avramescu si Horia-Roman Patapievici (ultimul pe lista din pricina povestii ICR).
Ah! si, da! Respect si admir pe Dinu Patriciu. Comit pacatul de a fi om de dreapta si de a respecta succesul în afaceri, spiritul antreprenorial, capacitatea de a naviga printre nenumaratele guvernari postdecembriste care au variat toate pe aceeasi tema: a socialismului.
Iar pentru patriotismul sau sincer si pentru ca a depus eforturi reale de a oferi României o politica demna, domnul Traian Basescu primeste din partea mea nota 10! Ca nu promoveaza celelalte „examene“ si se dovedeste a fi un pericol pentru democratie, aceasta este o cu totul alta poveste.
Persoana, si nu turma
De ce am spus toate astea? Pentru ca, de nevoie, sunt obligat sa particip la viata noastra politica fara sa ma pot încredinta nici unui partid. Si pentru ca stiu ca sunt multi asemenea mie. Spunând care sunt simpatiile mele politice nu fac altceva decât sa încerc sa îi invit pe ceilalti spectatori angajati din viata noastra politica sa încerce sa depaseasca sectarismele si maniheismele.
Haideti sa fim onesti: partidele politice din România sunt niste creaturi fara personalitate, niste handicapati ideologic! Hai sa încercam sa salvam tara asta mizând pe persoana si nu pe... turma! Chiar daca acea turma se numeste „partid“!