Costumul militar din România în timpul domniei lui Carol I
articol aparut in Cultura, nr. 210 din 2009-02-12» cultura antropologică »
Autor: IRINA SPIRESCU
Partea a II-a
În România epocii moderne uniformele armatei au fost supuse influentelor venite din partea armatelor marilor puteri europene, preluându-se însa doar formele care se potriveau conditiilor locale si acelor momente istorice.În 1881 a aparut un nou tip de boneta – capela – dupa desfiintarea ciucurelui la capel, devenita traditionala în armata româna. Vechiul capel din postav civit era dotat cu un cozoroc de postav din aceeasi culoare, clapele laterale deveneau mai înguste în partea din fata, pentru a putea fi prinse într-un nasture, pe care era prins numarul regimentului, în culoarea distinctiva a corpului. Din 1882 s-a introdus pentru toata armata – atât la ofiteri, cât si la trupa – bluza de pânza, de forma si dimensiunile celei aprobate pentru dorobanti, dar petlitele de postav la guler se înlocuiesc cu culoarea distinctiva, iar nasturii vor fi de os. Caciula s-a pastrat în tinuta de parada pâna la primul razboi mondial, iar în iarna anului 1917 soldatii si ofiterii purtau în transee caciula de oaie, uneori chiar cu cocarda tricolora, dar fara pene sau egreta.
În 1893 a fost introdusa uniforma de cavalerie si cea de general aflat la comanda brigazilor, care întrebuinta în mica tinuta tunica dupa modelul calarasilor, cu brandemburguri de matase neagra, iar pentru marea tinuta din fir de aur, la fel ca si brâul, gaitanele de la pantalonii albi si galonul de la marginea superioara a carâmbului cizmelor de lac. În acelasi an Regimentul 4 de Rosiori, recent înfiintat, primea culoarea albastru deschis drept culoare distinctiva. Printesa Maria a fost numita onorific colonel al acestui regiment de cavalerie, conform obiceiului Curtilor regale europene.
Regulamentele uniformelor impuse
dupa legea de reorganizare a armatei din 1882
Odata cu legea de reorganizare a armatei din 1882 au intervenit si unele modificari: în ceea ce privea spenterul trupei, acesta s-a închis la doua rânduri de câte 6 nasturi, iar gulerul rasfrânt în fata cu colturile rotunjite era prevazut la spate cu doua capace drepte, fixate cu doi nasturi. Un galon de matase albastra era cusut deasupra semnului de grad în cazul gradelor inferioare de la masini si din compania ouvrierilor arsenalului. În tinuta de vara, caporalii aveau brodata pe mâneca dreapta o ancora de matase galbena, iar sublocotenentii o ancora din fir auriu. La ofiteri se modifica distinctia gradelor de pe mansete, ofiterii inferiori aveau de la 1 la 3 galoane, iar cei superiori aveau galonul lat, adoptat de toata armata, urmat de un galon îngust pentru maior, doua pentru locotenent-colonel si trei pentru colonel, grad nou introdus în marina militara. Aceeasi dispozitie a galoanelor se adopta si pentru sapca. La frac, broderiile gulerului si ale mansetelor ramâneau aceleasi pentru ofiterii inferiori, se modificau doar la cei superiori: maiorul avea doua ancore cu frunze de stejar, locotenent-colonelul trei, iar colonelul patru. Pentru comandamentul unei „reuniuni de bastimente“ si la comandamentul flotilei s-au introdus fulgi albi la bicorn, iar mantaua ofiterilor avea trefle ca toata armata.
În 1893 aparea un nou regulament pentru uniforma de infanterie, iar în 1895 un nou regulament pentru celelalte trupe de uscat (artilerie, cavalerie, geniu, vânatori pedestri, jandarmi pedestri, administratie, intendenta, corpul sanitar, pompieri, scoala de ofiteri). Modificarile nu interveneau în forma si culorile de baza ale uniformelor: forma chipiului si a caciulii erau usor modificate (fundul se mareste, fiind egal cu baza); la uniforma de vara s-au introdus pentru ofiteri tunici de dril sau de doc alb ori gri deschis, la doua rânduri, nepaspoalate, cu guler înalt de culoarea armei si doar cu trefle pe umar, fara însemne la mansete. Chipiul de pânza al tinutei era alb, fara cocarda si cifru regal în fata si fara trese. Soldatii de toate armele au
primit în locul bonetei de cazarma capela cu cozoroc si clape, din postav civit, care a devenit acoperamântul traditional al trupelor noastre pâna la cel de-al doilea razboi mondial.
Modificarile costumului
militar efectuate în 1912
În 1912, la uniforma militara româneasca s-a observat o simplificare si în acelasi timp o aliniere la modelele partenerilor din alianta secreta a Regelui Carol: impunându-se adaptarea costumului la conditiile de lupta, s-a introdus uniforma de campanie verde-cenusiu (în 1909 Austro-Ungaria adopta uniforma de campanie simpla, culorile fiind greu sesizabile – gri-albastrui, Germania adopta o astfel de uniforma în 1910, iar în 1912 Franta reglementa o tinuta mignonette, verde pal).
Fondul vechilor tinute militare ramânea acelasi, dar se operau mici modificari: toate trupele de uscat purtau un veston la un singur rând de nasturi, cu buzunare aparente si gulerul rasfrânt pe care erau cusute petlite în forma de sageata, de culoarea specifica armei, pantalonii strânsi pe gamba cu patru nasturi laterali erau introdusi în bocanci înalti. Cavaleria si artileria purtau pantaloni negri si cizme. Pe cap se purta capela cu coarne în acelasi ton cu uniforma. Chipiul cilindric al ofiterilor era prevazut cu o singura tresa din matase verde-cenusiu pentru toate gradele, numai generalii purtau cocarda tricolora si soarele cu stea ca semn distinctiv. În distinctia gradelor s-a introdus un sistem nou: pentru ofiterii inferiori tresele metalice erau plasate transversal pe contra-epolet, în numar de la una la trei, iar pentru cei superiori se adauga un galon de fir cusut longitudinal pe contra-epolet, peste care se suprapuneau tresele; generalii aveau întregul contra-epolet din galonul lat de fir, cu frunze de stejar în textura. Cu exceptia artileriei, toate armele purtau cingatoare de fir din galon ripsat, cu o dunga rosie si una albastra, încheiata în fata cu o banda de galon, cusut perpendicular pe centiron. Ofiterii necombatanti purtau centironul din fir argintiu sau auriu, încheiat cu doua paftale ce aveau reprezentate capete de leu. În uniforma revine dragonul format din panglica din piele lacuita, pe care sunt tesute din matase dunga rosie si albastra, cea din mijloc fiind din fir auriu. Ciucurele dragonului era din fir canetil-auriu, cu franjuri strânse. Atârnatorile la sabie erau dupa modelul vechi pentru trupele calari si egale pentru cele pedestre. Ofiterii purtau ghete, având pulpanele strânse în jambiere de piele.
Pe fondul tinutei de campanie se compune si tinuta de ceremonie. În campanie se purta casca sau chipiul cu tresa din matase, veston cu petlite si epoleti de culoarea fondului, cusuti în mâneca, atasându-se centura de piele cu diagonala; în tinuta de ceremonie se purta chipiu cu trese, veston cu guler, doi epoleti tari, de culoare distinctiva, iar la cavalerie tunica cu brandenburguri. Centura de fir, decretata în 1912, se purta doar în tinuta de ceremonie, cavaleria folosind brâul. Artileria, cavaleria si regimentul de escorta purtau ledunca, iar vechea coafura speciala de ceremonie se mai întâlnea în rândurile cavaleriei, artileriei, regimentului de escorta, jandarmilor, granicerilor si pompierilor.
În 1912 s-a înfiintat Corpul Voluntar de Automobilisti. Acestia purtau o uniforma asemanatoare cu cea a armatei, având în loc de chipiu o sapca din postav gri-albastrui. Tot în acelasi an se stabilea tinuta biciclistilor corpurilor de trupa (în 1891 se formase un grup de biciclisti în cadrul geniului si al infanteriei, cu câte 7 militari dotati cu biciclete în fiecare regiment) care purtau uniforma caracteristica armei din care faceau parte, manta si pelerina de postav, dar si bocanci cu pulpare de pânza de culoarea pantalonului.
Note: 1 Ibidem, 2 Înalt Decret no.1860/8mai 1893, în „Monitorul Oastei“, no.23/15 Mai 1893, p.602-603 3 Cristian M.Vlãdescu, op. cit, p.99 4 Înalt decret no.3690/1 Noiembrie 1893, în „Monitorul Oastei“, no.54/9noiembrie 1893, p.1225-1250 5 „Monitorul Oastei“, no.33/22 iulie 1895, p.218-311 6 Adrian-Silvan Ionescu, Modã si societate urbanã, op.cit., p.345-346 7 Ibidem, p.347 8 Cristian M.Vlãdescu, op. cit, p.112-122 9 Ibidem 10 Adrian-Silvan Ionescu, Modã si societate urbana, op.cit.p.348