Milk – Pretul tolerantei
articol aparut in Cultura, nr. 210 din 2009-02-12» cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
În româna titlul celui mai recent film al lui Gus Van Sant a fost adaptat, prin „Pretul curajului“, la fel de prost cum sunt adaptate si celelalte titluri în general. În „Milk“ nu e vorba despre pretul curajului, ci despre consecintele unor actiuni firesti pe care un om a decis sa si le asume pentru a obtine un statut (binemeritat) în societate, atât pentru el, cât si pentru altii ca el.
Despre Milk
La începutul anilor '70, hippiotul Harvey Milk (Sean Penn), împreuna cu iubitul sau, îsi deschid un magazin de accesorii si developare foto în cartierul Castro din San Francisco si reusesc sa atraga o multime de clienti, ba chiar influenteaza cursul celorlalte mici afaceri din jur – pe scurt, cei care nu accepta homosexualii ajung sa dea faliment.
Aflat în continuu razboi cu politia si dorind mai multe drepturi si beneficii, Harvey Milk intra în cursa pentru postul de consilier al sectorului („area“) 5 din oras si acesta este începutul revolutiei gay din San Francisco.
Harvey îsi schimba total înfatisarea, îsi ia consilieri priceputi si îsi începe discursurile cu fraza devenita celebra: „Sunt Harvey Milk si am venit sa va recrutez“.
Este nevoit sa candideze de mai multe ori pâna obtine simpatia americanilor, sacrificându-si tot ceea ce însemna „viata personala“, dar determinarea si optimismul lui îi impulsioneaza si îi ajuta pe toti tinerii homosexuali sa îsi accepte identitatea sexuala si sa nu se simta vinovati pentru ceea ce sunt. Harvey Milk devine un exemplu, un erou în ochii celorlalti.
Campaniile sale politice sunt contraatacate de Anita Bryant, un soi de activista crestina care militeaza pentru reproducerea umana si se crede vocea „majoritatii normale“ – bineînteles ca filmul a stârnit controverse în rândul aceleiasi „majoritati normale“, de data aceasta din anul 2008/9.
Devenind asadar primul gay declarat ales într-o functie politica, Milk nu e lasat sa se bucure de victorie, pentru ca, nu-i asa, în viata nu prea suntem martorii unor happy-end-uri remarcabile.
Ca urmare a asasinarii lui Harvey Milk si a principalului sau sustinator, primarul din San Francisco, de catre unul dintre rivalii sai politici, mii de oameni au marsaluit prin oras, în memoria celui ce a încercat sa schimbe mentalitati si sa introduca în vocabularul „majoritatii normale“ cuvântul „acceptare“.
The brilliant Sean Penn
A fost Sam, barbatul-copil cu minte înceata si inima cât un continent. A fost durul din „Mystic River“, ciudatul de sub bagheta lui Woody Allen, „Traducatorul“, sau politistul, sau drogatul, sau fanaticul… si în fine, e Harvey Milk.
Este Sean Penn si nici într-o mie de ani nu mi l-as fi imaginat sarutându-se cu un barbat. Parea prea „masculin“ ca sa interpreteze un gay, dar iata ca a reusit si nu a facut-o doar conventional sau respectabil, ci, fara doar si poate, într-un mod genial. Sean Penn merita de cincizeci de ori Oscarul pentru acest rol, în care am fost martori la o schimbare a vocii, a mersului, a înfatisarii.
Iar dupa ce am vazut filmul, nu pot sa-mi imaginez pe altcineva în locul lui. Am trait unul dintre acele momente când ti se certifica irevocabil valoarea unui actor si pentru un critic de film aceasta echivaleaza cu bucuria suprema. În film au mai jucat Emilie Hirsch, Josh Brolin, Diego Luna, James Franco, iar scenariul poarta semnatura lui Dustin Lance Black.
Nerecomandat copiilor sub 15 ani
„Milk“ este un film scandalos. „Milk“ nu este un film recomandat copiilor sub 15 ani, dupa normele CNA-ului. Un sfert dintre adultii aflati în sala de cinema, când vizionam filmul, au abandonat, la rândul lor: era prea mult. În „Milk“ apare un om spânzurat si o scena de sex oral (uau, sex oral!), în „Milk“ se saruta doi barbati.
Cam asa este perceput filmul de unele minti înguste care trec usor peste profunzimea si priceperea absoluta cu care a tratat Gus Van Sant subiectul. De fapt „Milk“ este o pelicula despre un om care „a lucrat cu speranta“, câti dintre noi ne putem mândri cu asa ceva?
Si daca oamenii intra în cinematogaf atrasi de figura gingasa a lui Sean Penn de pe afis, ei bine, filmul nu e deloc gingas, asa cum s-a mai scris. Homosexualii nu sunt niste „dulceturi“ decât în ochii ipocritilor care se cred toleranti si îi trateaza ca pe niste marionete din plus aterizate de pe Marte.
Homosexualii sunt oameni, mai mult sau mai putin buni, mai mult sau mai putin iubitori, mai mult sau mai putin talentati. Daca sunt normali? Ce e normalitatea? Daca ar trebui sau nu sa se reproduca? Harvey Milk a avut un raspuns genial: „Dumnezeu stie ca încercam sa o facem!“
Evident ca acum devine deranjant modul în care minoritatea încearca sa se impuna în fata majoritatii si în care cere chair privilegii, dar toate acestea au pornit de la lipsa de acceptare si de la violenta cu care initial raspundea majoritatea.
Asa ca „Milk“ nu este doar o biografie emotionanta, despre un homosexual „dulce“, nu este nici „propaganda pentru homosexualitate“, asa cum s-a auzit din partea CNA-ului, este un film artistic atât de bine realizat încât te darâma de pe piedestalul pe care ti l-ai ridicat si te aduce cu picioarele pe pamânt, unde profesorii se întâmpla sa fie homosexuali, parintii îsi izgonesc copiii de acasa, baietii se prostitueaza, barbatii fac dragoste cu barbati si, da, se pare ca si ei sunt tot oameni.
Prezentarea acestor fapte, prin prisma unui eveniment real, nu se numeste „propaganda“, se numeste „realitate“. Întrebarea e daca îi putem face fata.