Descoperirea Occidentului
articol aparut in Cultura, nr. 210 din 2009-02-12» cultura literară » în ariergarda avengardei
Autor: EUGEN SIMION
Doi redactori de la ziarul „Lumina“ ma întreaba ce cred despre dialogul Orient-Occident în spatiul culturii române si, în genere, vor sa stie cum vad eu, om de litere, procesul de sincronizare (globalizare) în care, vrând, nevrând, românii au intrat. Public, în cele ce urmeaza, câteva reflectii pe aceasta tema:
„Descoperirea Occidentului“ reprezinta pentru românii raspânditi în spatiul carpato-dunarean un fenomen esential pentru destinul lor. Un proces, dealtfel, care a început de doua secole în societatea româneasca. Românii si-au descoperit, atunci, radacinile latine si, odata cu ele, valorile lor morale si spirituale sau, mai exact, au descoperit o familie morala si spirituala europeana din care fac si ei parte. Ea se întinde, geografic, de la Atlantic la Gurile Dunarii si Arcul Carpatic... Spatiul romanitatii orientale „lucrat“ de o istorie complicata, adesea tragica... Secolul al XVIII-lea este important pentru ca, atunci, prelatii din Transilvania („scoala ardeleana“) au stabilit o relatie de tip ecleziastic cu Roma si, prin scrierile lor, au cultivat constiinta nationala. La începutul secolului al XIX-lea civilizatia româneasca a intrat într-o faza accelerata de occidentalizare. E. Lovinescu a reconstituit acest proces în: „Istoria civilizatiei române moderne“ (I-III, 1924-1926). O carte fundamentala pentru întelegerea acestui fenomen, desi i se pot aduce unele obiectii. Pe una dintre ele o împartasesc si eu: n-a pus suficient în valoare ceea ce Radulescu-Motru numea „traditionalismul spiritual“ românesc. Adept al sincronismului, criticul crede ca bezna rasariteana (asa-i spune el, daca îmi amintesc bine) n-a lasat nicio urma în cultura româneasca. O urma rodnica, pozitiva, se întelege. Este evident ca se înseala... Are dreptate însa când vorbeste de rolul stimulator al „formelor fara fond“ împotriva convingerilor lui Maiorescu si, în genere, al junimistilor. Legea imitatiei – împrumutata de la G. Tarde si Gustave le Bon – a miscat ceva în lumea româneasca plina, cu adevarat, de inertii. Ea a adus spiritul Occidentului în spatiul locuit de acesti latini care au stat timp de aproape doua milenii cu ochii la pânda. Un proces fragmentat, dramatic. El ne-a împiedicat sa construim în tihna, esential si durabil. Am construit, vorba cunoscuta, de azi pe mâine, din fuga cailor...
Revenind la ceea ce se petrece azi: asistam la o invazie de „forme“, am intrat cam nepregatiti în taifunul globalizarii, împrumutam aproape totul: de la ardei si mere la calculatoare, de la structurile economice la moravurile (deloc sublime) ale unui capitalism care se dovedeste ca nu-i deloc un sistem perfect. Vezi criza în care a intrat. Ramân, în ceea ce ma priveste, de partea sincronismului lovinescian, cu o nuanta: sa întarim filtrul „diferentierii“, sa aparam valorile noastre spirituale, sa nu distrugem orbeste totul, sa întarim spiritul critic si, sa respingem, cât putem, maladiile economiei de prada. Mijloacele media ar putea juca un rol esential în buna functionare a acestui proces. Spun si eu o vorba pe care o auziti zilnic dar care nu prea are o urmare practica pozitiva: nu trebuie sa ne pierdem identitatea în noile constructii politice europene si, în genere, universale în care am intrat. Identitatea începe cu limba româna si se încheie cu arta si modul nostru de a fi. Pe acestea nu trebuie sa le pierdem în procesul sincronizarii caci, daca le pierdem, devenim o populatie oarecare, fara cârma si fara istorie.
Sincronizarea însemna azi globalizare, vrem nu vrem. Proces, înca o data, inevitabil, proces cu doua efecte: unul pozitiv (ne racordam la spiritul veacului, intram în circuitul economic mondial, modernizam structurile societatii, circulam liber în lume, adoptam legislatia europeana într-un cuvânt: ne civilizam), altul negativ (migratia „creierilor“ tinere si, în genere, migratia fortei de munca, marginalizarea valorilor spirituale traditionale, explozia prostului gust, dictatura mediatica, cultura inculturii si diminuarea sentimentului national etc). Ce-i de facut? De facut este ceea ce spuneam mai înainte: sincronizarea inteligenta, lucida, folositoare cu „formele“ avansate, respingerea imitatiei servile, perfectionarea filtrului diferentei, încurajarea initiativei nationale în domeniile industriei, renasterea agriculturii românesti care este aproape în coma, investitia masiva în cercetare... Agricultura româneasca nu mai produce aproape nimic, iar ceea ce produce nu aduce niciun venit producatorului. Ciobanii români arunca lâna pe câmp, iar un litru de tuica de prune costa mai putin decât o sticla de pepsi... Nu stiu ce gândesc economistii nostri, dar modernizarea agriculturii mi se pare un factor esential pentru ca românii sa iasa din marasmul economic în care au intrat. E, desigur, parerea unui om care se pricepe la literatura, nu la economie...
Dialogul Orient-Occident a început, cum ziceam, demult si nu se va încheia curând. Mai întâi: care Orient, de ce Occident e vorba? Orientul si Occidentul european sau, în genere, Orientul si Occidentul de care vorbeste Eliade? Daca avem în vedere pe cele din urma, atunci nu sunt în masura sa raspund pentru ca dialogul dintre cele doua lumi se pierde în istorie si va tine, probabil, pâna la sfârsitul istoriei, fiind vorba de religii, civilizatii si culturi diferite. Se confrunta azi cele trei mari religii (crestinismul, cultul mozaic si islamismul), cu civilizatiile si culturile aferente. Aferente înseamna, în acest caz, culturile nationale care prezinta mari diferente în interiorul aceleiasi religii. Musulmanii indieni seamana, dar mai mult nu seamana cu musulmanii din Orientul Mijlociu... Rational ar fi ca dialogul Orient-Occident, în aceasta acceptie, sa se bizuie pe ideea de toleranta si cooperare, pe respectul alteritatii si armonizarea culturilor nationale. Dar, vedeti si Dvs., se întâmpla altfel. si ceea ce se întâmpla este foarte primejdios... Pare ca de curând a început razboiul de o mie de ani al umanitatii...
Revin la Orientul si Occidentul european. Aici lucrurile par mai simple. Dar nu sunt nici aici asa de simple. Iau cazul literaturii. În primii ani dupa 1990 credeam ca Estul (Orientul european), având o experienta mai dramatica, îsi va impune modelele si valorile. N-a fost asa. Au navalit peste noi filmele porno, operele kitsch, cultura inculturii de care vorbeam mai înainte, a aparut un nou tip de ciocoism (snobism, dispret pentru valorile nationale, „romgleza“, ideea ca banul este esential, discreditul valorilor intelectuale, marginalizarea elitelor si aparitia unui scârbos si provincial „elitism“ care nu-i, în fapt, decât mahalaua intelighentiei etc.) si au revenit în forta vechile maladii ale politicianismului. Maladii vechi sau creatii noi, sincronice? Nuanta nu are importanta. Fondul este acelasi. Au aparut si noi modele politice. Analistul politic polonez Adam Michnik zice ca la moda în Orientul si Occidentul european este azi „putinismul“. Un fel de noua dictatura bazata pe dictatura mediatica si, bineînteles, bazata pe puterea banilor. O dictatura, zice vechiul consilier al „Solidaritatii“, în care nu violenta fizica este esentiala, ci violenta morala bazata pe manipulare mediatica. Sper ca Adam Michnik sa fie un profet mincinos, desi sunt câteva semne care ne sugereaza ca previziunile lui sunt corecte...
Ce putem sa facem noi, oamenii de cultura (oamenii de stiinta, de litere si de arta) în fata acestor noi provocari? Nimic altceva decât ceea ce spunea cu 130 de ani în urma Maiorescu: „sa fim nationali cu fata spre universalitate“. Cu alte cuvinte: sa sustinem cât mai inteligent si mai folositor procesul de sincronizare – adica tehnologie moderna, înnoirea structurilor economice, legislatie democratica, institutii performante, circulatia indivizilor – dar: respect pentru limba si, în genere, pentru valorile spirituale traditionale, scoala buna, respect pentru adevarul istoric, formarea elitelor în toate domeniile, sanse egale pentru toti copiii acestei natii, respect pentru altul, drepturi egale pentru toti cetatenii, sprijinul statului pentru cultura nationala etc. Numai în acest caz dialogul de care vorbiti poate sa nu ramâna în stadiul unei retorici bocitoare sau, dimpotriva, în stadiul retoricii sforaitoare...
(Va urma)