Pe legea mea!
articol aparut in Cultura, nr. 210 din 2009-02-12» cultura politică » psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
4 decembrie 2004. O masina cu numar de CD condusa de puscasul marin Robert Christopher VanGoethem face praf în Bucuresti taxiul în care se afla basistul trupei Compact, Teo Peter, a carui viata nu mai poate fi salvata. Din punctul de vedere al legislatiei rutiere românesti si internationale, americanul este 100% vinovat. Dar VanGoethem nu compare în fata unei instante din România, caci beneficiaza de imunitate diplomatica. Acasa, un tribunal iancheu îl absolva, interpretând în buna traditie a justitiei americane probele prezentate de partea româna. Memento: tipul este recidivist.
27 marie 2008. Pe o trecere de pietoni de pe soseaua Kisseleff, o masina condusa de femeia de afaceri Anamaria Straus trece în viteza, ucigând-o pe Tatiana Duplei, studenta la Bucuresti din Republica Moldova, care traversa regulamentar.
31 ianuarie 2009. Pe aceeasi trecere pietonala de pe aceeasi sosea Kisseleff o studenta din Calarasi este aruncata douazeci de metri în aer de Skoda Octavia condusa cu 120 de km la ora de un diplomat austriac. Fata traversa regulamentar, dar acest gest se pare ca nu este suficient. Oricum, nu pentru a trai în România zilelor noastre.
O prietena de familie, femeie onorabila, bine educata si platitoare onesta a impozitelor catre stat, sarita de saizeci de ani si avocat de succes, traversa acum cinci ani pe o trecere de pietoni bucuresteana în zona rezidentiala în care locuia. O masina venita în viteza o loveste. Fracturi multiple, spitalizare o luna, refacere de aproape sase luni. Politistul investigator muta cu trei metri locul impactului, caci agresorul este fiul unui stab. Cum sa-i fie distrusa viata copilului, nu-i asa? Procesul e pe rol si astazi.
La 31 decembrie 2008, pe o trecere de pietoni din Pitesti o femeie de saizeci de ani este ucisa de un tînar de douazeci si unu de ani care, depasind prin dreapta o masina oprita la zebra, nu a mai apucat sa frâneze. Femeia, o prietena de familie, moare pe loc. Agresorul poate primi trei ani de închisoare cu suspendare, caci nu are antecedente. Comisarul care se ocupa de caz explica fiicei victimei, o onorabila doctorita oncoloaga, faptul ca inculpatul se bucura de circumstante atenuante deoarece nu a fugit de la locul faptei. Insul, la câteva zile dupa eveniment, continua sa sofeze de parca nimic nu s-ar fi întâmplat.
23 martie 2008. Eu însumi, Valentin Protopopescu, traversez pe trecerea de pietoni de pe Calea Victoriei, cea din dreptul Librariei Kretulescu-Humanitas. Desi aflat la jumatatea zebrei, un conducator auto ma depaseste în viteza pe suprafata care mi-a mai ramas de traversat, trecând la un metru de mine. Siderat, privesc si observ ca insul se opreste cu zgomot de frâne întinse la maximum la proximul semafor, cel din dreptul B1 TV, care are foc rosu. Pentru o avansare de cincizeci de metri tipul riscase sa ma loveasca. Primul impuls este sa alerg si sa-i sparg parbrizul si sa-i car pumni în cap, caci nemernicul asteapta la semafor. Sunt însa prea tulburat ca s-o fac. Ma opresc pe trotuar si-mi trag sufletul. Am scapat cu viata. De data asta...
Acestea sunt fapte. Am citat doar câteva, comunicate de presa si aflate de public sau cunoscute de mine, din experienta personala. Altele, sute sau mii, ar putea fi invocate la fel de legitim. Fundalul lor – tara numita România, stat membru al Uniunii Europene si al NATO. O tara cu legislatie europeana si teoretic civilizata, un stat democratic, cu regim parlamentar si aparenta a domniei legii.
Anomia româneasca are ca model de functionare reflectarea comportamentelor de la vârful societatii în straturile de jos ale vietii sociale. Legea, lipsita de forta de impunere, este batjocorita întâi de legiuitor si de administratorul ei, puterea executiva si judecatoreasca, pentru a fi desfiintata cu totul de catre cel mai de rând cetatean. Nici macar presa, puterea care are drept nobil tel sa monitorizeze puterile statale, nu scapa anomiei. Jurnalisti de notorietate sunt si ei surprinsi accidentând oameni pe trecerile de pietoni. De ce? Pentru ca, la rându-le, nici ei nu dau doi bani pe lege. Legea e pentru ceilalti, nu pentru mine – gândesc acestia. Si lucrurile se generalizeaza, caci toate registrele existentei românesti sunt guvernate de anomie, de la Presedintie pâna la Guvern, de la Parlament pîna la Curtea Suprema, din mediul universitar si pâna în cel de afaceri, din spitale si pâna în zona agriculturii, din biserica si pâna în lumea intelectuala. O apa si un pamânt, iar rarele exceptii marturisesc insi dezadaptati, bine-crescuti si corecti, în tot cazul români care nu reprezinta media mentalitatii nationale.
Exista vreo solutie? Una legala, în nici un caz! Legile sunt pentru prosti, nu pentru oamenii politici, afaceristi si stabi interlopi. si totusi, ce poti sa faci daca un membru al familiei tale este ucis cu sânge rece pe trecerea de pietoni, iar agresorul, situat evident pe deasupra legii, scapa? Dinte pentru dinte. În fond, o viata ai si daca conducatorii tai au alte treburi decât sa vegheze la buna desfasurare a vietii nationale, atunci îti faci singur dreptate. Si cu cât vor gândi ca mine mai multi concetateni, cu atât coruptul/incompetentul legiuitor va fi supus unei presiuni mai mari spre a modifica si functionaliza textul juridic. O epidemie de vendete justitiare private si zebrele din România vor redeveni sigure, asa cum erau pe vremea Ceausescului. Na, ca era si asta bun la ceva!