Stânga si criza economica
articol aparut in Cultura, nr. 210 din 2009-02-12» cultura politică »
Autor: Bogdan Duca
De fiecare data când sistemul socialist dadea rateuri, liderii partidelor comuniste se grabeau sa dea explicatii: imperialismul capitalist (sau, dupa caz, contrarevolutionarii sau spionajul occidental) este responsabil de acest rateu. Scenariul se repeta. Marxistii gramscieni si Noua Stânga nu au nici un motiv sa se departeze de strategia inventata de „corifeii“ comunismului.
Avem o criza economica. Vinovatul este, striga în cor prietenii nostri de la stânga, „conspiratia neoconservator-neoliberala“. Capitalismul, asociat cu politicile imperialiste ale SUA si Israelului, a dus la aruncarea lumii în cea mai mare criza economica din istorie. Ideologii stângaci pun la zid pe un Mises sau Hayek, aplaudând renasterea lui Marx si învierea lui Keynes.
Criza economica este o mana cereasca pentru ei. Este dezastrul perfect menit sa sublinieze „contradictiile interne ale capitalismului“, este sansa propulsarii la guvernare a partidelor politice de stânga, este momentul ideal pentru justificarea dezordinii stradale (decretata „filosofic“ ca fiind „lupta de clasa“), este prilejul perfect pentru distrugerea imaginii economiei de piata. Si, daca se poate, nu strica sa fie lovite si valorile traditionale, chiar daca ele, saracele, nu prea au mare treaba cu tribulatiile de pe Wall Street.
Dar oare cine este adevaratul responsabil pentru tot ceea ce se întâmpla? Nu cumva chiar aceasta stânga galagioasa?
Ani de-a rândul, activistii de stânga au presat guvernele si sistemul bancar din Occident sa nu mai fie... discriminatorii (cum altfel?). Ani de-a rândul lumpenul american (alcatuit din negri si hispanici someri) a fost încurajat sa îsi faca credite la banca pentru a se facilita egalitatea întru bunastare a tuturor cetatenilor. Administratia Clinton (incontestabil de stânga), laburistii lui Blair, comunistii lui Zappatero, social-democratii lui Schroeder si socialistii lui Prodi au limitat libera initiativa economica, au încurajat interventionismul statului si au emis cu inconstienta ineptii corecte politic ce, în numele egalitatii, au sugrumat prosperitatea.
Au impus ideologiile lor „umaniste“ si „progresiste“ în mediul capitalist, construind acele monstruoase kibbutzuri corporatiste. Au diluat conceptul de proprietate, au facut ca un întreg angrenaj economic sa se plece în fata unor idoli ideologici (ecologism, progres, egalitarism) sau sa tremure în fata perspectivei de a fi considerat „fascist“, „imperialist“ etc.
De-a lungul timpului, în America si pretutindeni în Occident, stânga a generat birocratie, balauri de hârtie meniti sa înghita libera initiativa. Au inventat hatisuri legislative, conditionând munca cinstita prin marote ideologice precum „discriminarea pozitiva“.
Economia capitalista a fost strangulata constant în ultimele doua decenii. Mult hulitul regim neoconservator si neoliberal al administratiei Bush a fost silit sa se confrunte cu probleme mai urgente decât eliberarea economiei de piata din capcana ideologica socialista. 11 septembrie si cele doua razboaie contra terorii, din Afganistan si din Irak, au fost bugetofage, împiedicându-i pe neoliberali sa fie liberali.
Mass-media trec cu vederea faptul ca regimul Bush a fost supus unei critici continue din partea dreptei economice americane, nemultumite de aservirea ideologica a capitalului, aservire începuta din timpul administratiei Clinton. Numai ca, spre deosebire de actualul locatar de la Casa Alba, George Bush era doar un om si nu un soi de semizeu. Si nici nu se bucura de sustinerea neconditionata a „intelighentiei“ americane. Nu putea sa se ocupe în acelasi timp de securizarea Occidentului, de salvarea Americii profunde si de protejarea economiei asaltate de catre socialisti.
Atitudinea pacifista a stângii în timpul razboiului împotriva terorii a contribuit la sporirea tragediei presupuse de acest razboi si la nefructificarea victoriilor. Sunt responsabili pentru accentuarea unui nejustificat sentiment de vina, sentiment ce bântuie Occidentul.
Mai interesati de protejarea dreptului huliganilor de a incendia suburbiile Parisului sau cartierele Atenei, decât de protejarea civilizatiei în care traiesc, stângistii sunt principalii vinovati pentru subminarea economiei de piata si a democratiei. Ei si nu altii! Ei sunt purtatorii de stindard ai antisemitismului, fiind aliatii occidentali ai terorismului palestinian si ai fundamentalismului islamic. Prin campanii de denigrare (înzecirea numarului „victimelor“ palestiniene, solidarizarea cu Hamas în „lupta sfânta“ a acestora pentru lichidarea poporului evreu), prin condamnarea actiunii militare (în ultima instanta) defensive a armatei israeliene, aceasta stânga galagioasa se asaza de partea celor ce pregatesc un nou Soah pentru poporul evreu.
Ei bine, acesti oameni, incapabili sa îsi asume macar greselile si crimele înaintasilor lor bolsevici, îsi permit acum cu aroganta sa profite de pe urma dezastrului pe care ei l-au creat. O fac de la „înaltimea“ titlurilor academice obtinute la universitati si cu burse platite de „criminalii“ neoliberali si neoconservatori. Si ce daca? Scopul scuza mijloacele – acesta e unul dintre principiile constitutive ale mentalitatii lor revolutionare. Si, daca „fascistii“ si capitalistii sunt atât de fraieri încât sa îi sponsorizeze pe propriii lor asasini, cu atât mai rau pentru ei, nu?
Se apropie noua etapa a luptei lor revolutionare. Au câstigat prima batalie: au hegemonia culturala. Acum vor începe sa o dobândeasca pe cea politica. Au un „mesia“ la Casa Alba, însarcinat sa scape lumea de criza. Si, cum criza este „felul de a fi al capitalismului“, cum spune teoria marxista, nu e un sofism presupunerea ca domnul Obama (ajutat de amicii sai europeni si sud-americani) va scapa lumea definitiv de capitalism, foarte probabil prin triumful socialismului corporatist.
Iar aceasta victorie politica a stângii va fi facilitata de lipsa de curaj a oamenilor de dreapta, ce prea au renuntat sa mai fie reactionari.
Sa ne referim la România. Am fost nu la putine conferinte, forumuri si dezbateri organizate de persoane afiliate partidului „de dreapta“ care ne guverneaza. Desi nu creditam nici cu o para chioara persoanele ce vorbeau, am visat si eu la o Românie în care valorile liberalismului clasic si ale conservatorismului sa se întâlneasca.
Ce am primit în schimb? Un guvern socialist, condus de unul dintre politicienii ce doar acum câteva luni risca sa îsi fractureze coastele batându-se cu pumnii în piept ca sa ne arate cât este el de dreapta...
Un guvern penibil, alcatuit din politicieni care, desi se laudau acum nici trei luni cât Hayek si cât Mises au citit, sunt incapabili sa propuna macar o politica de iesire din criza care sa nu miroasa a socialism.
Si cazul românesc pare sa îsi gaseasca echivalent si în Franta lui Sarkozy, si în Italia lui Berlusconi.
Dreapta politica si-a tradat valorile, plecându-se în fata intelighentiei neocomuniste. Dar si pentru aceasta tradare va sosi nota de plata. Pentru ca ceea ce noi, cei din Est, am trait, iar cei din Vest ar trebui sa cunoasca citind un pic de istorie ne arata ca, exceptând totalitarismul, saracia si foametea, economia socialista nu poate produce nimic. Ba da!
Uitasem: poate produce creveti vietnamezi, „eugenii“ românesti, ciocolata chinezeasca si pâine cartelizata.... Dar, daca uitam repede istoria, suntem condamnati sa o retraim.