O intrebare pentru Kjell Espmark
articol aparut in Cultura, nr. 210 din 2009-02-12» cultura politică » accent
Autor: Angela Martin , Kjell Espmark
8 Kjell Espmark, poet, eseist, prozator, dramaturg este membru al Academiei Suedeze si al Comitetului Nobel pentru Literatura. Intre 1998 si 2005 – presedinte al Comitetului Nobel pentru Literatura. Din octombrie 2006, este prezent cu regularitate \n paginile Culturii pentru a raspunde \ntrebarilor noastre \n cadrul rubricii „Accent“.
Angela Martin: In octombrie, anul trecut, revista franceza Magazine littéraire a publicat un numar cu tema „Marx, les raisons d´une renaissance“. Articole cu acelasi continut au aparut si in alte tari. Chiar si dumneavoastra ati scris recent o piesa de teatru cu titlul „Marx la Londra“. Credeti ca putem vorbi, in conditiile prabusirii sistemului comunist mondial, de o renastere a gandirii lui Marx in actualitate? Are vreo legatura criza actuala cu aceasta „renastere“? Ce vi se pare, dumneavoastra personal, inca valabil in gandirea lui Marx?
Kjell Espmark: Atunci cand, odata cu prabusirea zidului, au fost doborate si statuile corifeilor comunismului, nimeni nu putea banui ca sistemul lui Marx va fi din nou la moda in mai putin de doua decenii. Criza economica internationala prin care trecem in momentul de fata a pus sub semnul intrebarii competenta pietelor financiare, dand totodata un aer de credibilitate previziunilor lui Marx privind colapsul capitalismului. Nu se poate vorbi insa de o revenire generala a ideilor lui: teza despre „valoarea muncii“ este la fel de depasita ca si ideea ca lupta de clasa este motorul oricaror schimbari sociale. Materialismul istoric n-a avut nicicand nevoie de vreo renastere, intrucat a colorat, cu oarecare variatii, intreaga gandire istorica a secolului trecut. Iar o retrezire la viata a Capitalului, in cheie sovietica, e greu de imaginat.
Ceea ce a trezit din nou admiratie este acuitatea, amploarea si documentarea temeinica a analizei fenomenului socio-economic, un studiu magistral, realizat la un nivel pe care niciunul dintre premiantii Nobel in economie din zilele noastre nu reuseste sa-l atinga. Suntem tentati sa identificam conceptia lui Marx despre viitor cu economia globalizata a timpului nostru – imaginea modului in care sistemul capitalist ajunge la maturitate in urma unui sir de recesiuni din ce in ce mai profunde, avand o nevoie din ce in ce mai mare de tehnologie, dand astfel nastere unor gigantice companii oligopole care, in goana dupa noi piete de desfacere, isi intind tentaculele cleioase peste intreaga lume. Profetia potrivit careia bogatii lumii vor deveni din ce in ce mai bogati, iar saracii din ce in ce mai saraci, nu s-a implinit in ceea ce-i priveste pe muncitorii din fabrici – caci lor li s-a dat pana la urma o bucatica din tort –, dar s-a dovedit fara indoiala indreptatita in privinta asa-zisului lumpenproletariat, a celor respinsi de istorie, a marginalizatilor, a maselor crescande de refugiati, de care nimeni nu vrea sa stie. Intr-o lume a oamenilor fara adapost si a instrainarii, alienarea de care ne prevenea tanarul Marx este din nou in actualitate, chiar daca argumentul reificarii muncii si-a pierdut din forta.
Dar daca analiza facuta de Marx sistemului capitalist trezeste din nou respect, nu se poate spune ca punerea in aplicare a acestor idei de catre comunistii din blocul estic se poate astepta la vreo renastere. Chiar contemporanul si dusmanul lui Marx, anarhistul Bakunin, a avertizat ca orice societate organizata dupa teoriile lui Marx va aluneca inevitabil spre despotism, sub masca socialismului. Tragedia lui Marx este aceea ca nu a intuit ca solutia pe care a dat-o va putea fi exploatata de niste cinici infometati de putere. Povestea lui este o tragedie si in sensul clasic, in care catastrofa este provocata de o fisura in caracterul eroului, fiindca Marx intelegea suferintele oamenilor, dar nu si natura umana; ii lipsea sensibilitatea psihologica care i-ar fi putut spune ce vor face urmasii cu invatamintele lui.
In piesa mea Marx la Londra, credulul autor al Capitalului primeste vizite din viitor, intai in persoana lui Trotki, purtand pe frunte urma securii cu care a fost ucis, apoi a unui ofiter rus, martor al executiilor anului 1937, si in cele din urma a lui Dubcek, care il taraste la propriu in luptele de strada din 1968. Abia in lumina acestor revelatii zguduitoare intelege Marx limitarile retetei sale. In incercarea de a-si opri „bastarzii“, isi revizuieste teoriile, dar in van, caci este prizonierul necesitatii istorice formulate de el insusi.
Dupa cum se stie, Marx era de parere ca istoria se joaca de doua ori, prima oara ca tragedie, a doua oara ca farsa. Biografiile zilelor noastre au tendinta de a-l zugravi pe Marx in culori ridicole, cu furuncule in locuri sensibile si o monumentala egocentricitate.
Eu insa prefer sa vad viata lui ca pe o tragedie – povestea unui sociolog profetic, care a creat o utopie mareata, menita sa ajute umanitatea, dar care, in realitate, a pus bazele uneia dintre cele mai mari catastrofe sociale ale istoriei.
Viata lui a fost tragica si la nivel concret, alunecand de la proiectul grandios la umilintele saraciei si ale datoriilor. Revenirea lui in atentia lumii ne da ocazia unei examinari mai profunde a omului si a creatiei sale.