Cum sunt astazi librariile?
articol aparut in Cultura, nr. 208 din 2009-01-29» cultura cotidianului » starea de spirit
Autor: ANGELA MARTIN
Pe timp de razboi, când frontul înainteaza iar tirurile încrucisate ale combatantilor produc panica în rândul populatiei civile, oamenii se retrag din calea dezastrului, punându-se la adapost. Haos si dezastru în viata unei societati poate genera însa la fel de bine si un razboi politic. Unul intraguvernamental, de exemplu, precum acesta, în plina desfasurare la noi, cu batalii crâncene pentru putere, cu delatori, cu generali, cu hartuieli, cu amenintari si santaj în culise, cu teribile si penibile explozii verbale. Fireste, fara ca vreunul dintre aprigii razboinici sa aiba prea mult de suferit. De oricare parte vor fi sa fie sortii izbânzii, absolut toti vor avea de câstigat. Victime suntem doar noi, cetatenii. Îti vine sa fugi, sa te ascunzi si sa-ti vâri degetele în urechi sa nu-i mai auzi si sa nu-i mai vezi pe nici unii. Un bun loc de refugiu ar putea fi la nevoie librariile.
În toate orasele care se respecta – Praga este un astfel de exemplu de la care Bucurestiul ar mai avea de învatat –, asemenea magazine sunt amplasate în centru. Nu se lasa prea mult cautate, ne ies singure în întâmpinare. Dar daca drumul pâna la ele e scurt, destinatiile pe care ni le rezerva, odata ce vom fi patruns în incinta lor, sunt imprevizibile. Pentru ca fiecare carte pe care o rasfoim ne plaseaza într-un nou orizont.
Ca spatiu public, libraria este un loc privilegiat, poate cel mai intim si deschis totodata. Aceeasi noblete pe care mai avem înca naivitatea sa credem ca o iradiaza doar cartile îi atrage pe devoti, chiar daca acum ei se numesc „clienti“. Pelerinajul lor exclude shopping-ul de plicitiseala. Curiozitatea intelectuala – nu banul îi tine aproape de acest comert. Lectura la raft în vederea alegerii, „degustarea“, pipaitul cartii, regasirea sau descoperirea unui autor, anticiparea unei împrieteniri si a unei satisfactii durabile presupun un ritual inspirat si întretinut de educatie si de sensibilitatea, la rândul ei educata, a cumparatorului. Mecanismul „fericirii“ viitorului cititor este foarte simplu. El se pune în miscare de îndata ce acesta trece pragul librariei si îsi lasa masca sociala la usa, asa cum în zilele ploioase îti lasi umbrela siroind de apa. Nici nu te poti apropia de carti altfel decât cu modestie si sinceritate: întelegerea si placerea sunt incompatibile cu orice artificiu. Este un lucru pe care pasionatii de lectura îl rezolva instinctiv.
Dar e posibil sa ma las furata de o imagine idealizata, recompusa fragmentar din memorie si din imaginatie si amestecata pe alocuri cu atmosfera de veche civilizatie din bibliotecile prin care am trecut si m-au impresionat; pentru ca oricât m-as stradui, amintirile refuza sa-mi livreze adresa reala a librariei mele preferate – în trecut sau în prezent. Optând pentru studii de spaniola – optiune mai curând nesabuita si extravaganta, în anii 70 –, aveam sa alerg toata viata dupa carti. În studentie, pe clasicii spanioli mai ales, cuprinsi în bibliografia obligatorie, îi gaseam la biblioteca „de Romanice“ a Facultatii, în celebra colectie AUSTRAL editata de Espasa-Calpe; dat fiindca nu existau suficiente exemplare, îi citeam de obicei în sala de lectura, unde un loc la masa se rezerva din timp prin întelegere cu colegii de grupa. Ce îndemn mai convingator la lectura decât acela pe care îl purta fiecare exemplar pe clapeta copertei I: în „COLECTIA AUSTRAL sunt publicate cartile despre care se vorbeste; cartile de succes permanent; cartile pe care doreati sa le cititi; cartile pe care înca nu
le-ati citit fiindca erau scumpe sau circulau în editii proaste si fara sa prezinte garantie; cartile de a caror cunoastere nicio persoana culta nu se poate dispensa; cartile care marcheaza o data capitala în istoria literaturii si a gândirii; cartile clasice – de ieri, de azi si dintotdeauna“.
Dar poate ca trebuia sa traiesti în acele vremuri pentru ca un simplu anunt publicitar sa-ti sune si sa te patrunda ca o incantatie sau ca o mantra. Mai rar, si cu putin noroc, puteam lua cu împrumut anumite carti si acasa. Când au început sa apara la Bucuresti – sporadic, desigur – , primele volume în limba spaniola, venite din... Cuba, am încropit si primele rafturi ale unei biblioteci personale. Depozitul cu adevarat valoros – din care, bineînteles, aveau sa nu lipseasca titluri din colectia AUSTRAL –, a sporit însa treptat: cu carti aduse din Occident de diferiti prieteni care ieseau din când în când din tara sau de altii, din strainatate, care ani la rând au avut generozitatea de a ma alimenta cu aparitii noi. Asa stând lucrurile, eu însami ma surprindeam uneori manifestând atasament pentru un scriitor sau altul în mod aleatoriu, atasament direct proportional cu dificultatea procurarii cartii sau cu recunostinta pe care i-o datoram expeditorului. Si, desigur, cu riscurile pe care le putea comporta, în acei ani, o asemenea întreprindere, mai mult sau mai putin secreta. Oricum, gândindu-ma acum la toate aceste experiente pe care le vor fi facut si alti filologi, specializati, la fel ca mine, într-o limba mai „rara“, prezenta în capitala a librariei englezesti „Anthony Frost“ nu poate sa nu ma înduioseze. Astazi se gasesc cu oarecare usurinta la noi si carti în limbi straine, nu stiu cât de esentiale si indispensabile, iar oferta, în general, s-a îmbogatit si diversificat.
Sunt destui cei care vorbesc sau scriu cu oroare despre fostele noastre librarii „comuniste“ – care erau urâte, reci, conformiste. Da, erau si asa, dar nu mai mult decât magazinele alimentare, fiind, în plus, incomparabil mai bine aprovizionate – cu literatura autohtona si cu traduceri. Personal, nu vad cum as putea sa le reneg vreodata. Chiar daca lacunare, iar lacunare sunt si astazi, în special la capitolul literatura stiintifica, programele editoriale românesti
le-au furnizat continuu editii si titluri de calitate în tiraje ultrageneroase. Dovada ca editorii nostri, aproape fara exceptie, le-au republicat tale quale: fara sa schimbe o virgula. Pe autorii boom-ului latino-american, de exemplu, i-am cumparat din acele librarii, asa „comuniste“ cum erau si, daca bine îmi amintesc, i-am citit pe toti aproape „la zi“ în traducerea colegilor mei hispanisti. Si a fost într-adevar nevoie, într-o epoca atât de apasata de ideologie si de conformism, de toate aceste carti care au trecut prin fostele noastre librarii. Fara ele nu ne-am fi format caracterul si nu ne-am fi putut trai fiecare, în singuratate, aproape subversiv, propria viata. În orice caz, nu cred ca gresesc spunând ca tinerele generatii de atunci erau cu certitudine mai citite si aveau o mai buna pregatire generala.
Cum sunt astazi librariile? În unele orase, în mod evident, mai mari, mai bine decorate, mai atragatoare, cu sectoare de birotica si papetarie, cu altele destinate produselor (cu preturi usturatoare) pentru copii, cu spatii de lectura si de agrement. Sunt animate, luminoase, prospere, chiar opulente. Îsi etaleaza cu superbie oferta amestecata: albume frumoase, editii de lux sau populare, CD-uri si DVD-uri, dictionare (prea putin fiabile), apoi literatura erotica, esoterica, psihologica si sociologica, dar si carti de bucate, de sanatate, de dieta, ori si manuale si ghiduri practice atât de competente si de eficiente încât, în numai câteva zeci de pagini, însotite sau nu de suport audio, te învata în timp record o limba straina, fie si mai „rara“, te consiliaza cum sa dai randament, cum sa dai „lovituri de imagine“, cum
sa ai succes în business, în politica sau la femei, cum sa-ti întelegi mai bine sotul/sotia, cum sa fii fericit. Asemenea unor firme de consultanta îti ofera pe loc solutii de viata pentru ca viata însasi sa se cheme ca e, într-adevar, o afacere.
În toate librariile însa – exceptând, mai nou, lantul Diverta – cartile continua sa fie expuse pe edituri si nu tematic, pe domenii. Aceasta sa fie, oare, strategia noastra culturala? Politica nationala de fidelizare a „clientilor“ fata de câtiva (aceiasi) editori? Cât despre librar, el a disparut complet din peisaj. Se vede cât colo ca atitudinea fata de carte a celor care o difuzeaza s-a racit, s-a înasprit. Si ca ea, cartea, a decazut. A devenit, în fine, ceea ce trebuia sa fie în societatea de piata: o marfa. Întrebarea care se pune, însa, este cum circula ea? Un sistem national de difuzare nu mai avem demult. Exista macar o librarie în care sa putem gasi orice carte publicata în România? Adica, de la orice editura? Dar un centru de documentare si informare, care sa ne dea posibilitatea sa urmarim un titlu din faza iminentei aparitii si, mai departe, dupa disparitia lui din comert? Detine vreuna din institutiile noastre culturale o situatie a productiei românesti de carte? Dincolo de Listele Bibliotecii Nationale, oare cât de complete? Exista vreun control al calitatii cartii? Dar al traducerilor ? Si, apoi, în actuala situatie, de criza, când puterea de cumparare a consumatorului de carte scade parca de la zi la zi, avem veun proiect national pentru a preîntâmpina fireasca lui demobilizare? O ordonanta de urgenta privind reducerea pretului cartii macar pentru elevi si studenti?; si, în contrapondere, sprijinirea editorilor care ar acorda aceste reduceri? Daca nu, librariile noastre, pe care ni le dorim dintotdeauna înfloritoare si cât mai asemanatoare celor din Occident, risca sa devina curând – chiar daca hiper, mega si super – niste simple bazaruri. În care îsi vor gasi refugiu tot mai rari si tristi vizitatori.