Costumul militar în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)
articol aparut in Cultura, nr. 208 din 2009-01-29» cultura antropologică »
Autor: IRINA SPIRESCU
Dubla alegere a domnului Al.I.Cuza a avut loc la 17/24 ianuarie 1859. Una dintre urmarile acestui moment istoric a fost unificarea armatelor celor doua tari, conform deciziilor Conventiei de la Paris din 19 august 1858. Tratatul stipula dreptul celor doua Principate de a-si organiza armate nationale pentru paza interioara si apararea hotarelor, cu un singur comandant-sef (ce trebuia numit alternativ de cei doi domni) si „cu o organizatie identica spre a putea la nevoie sa se uneasca si sa formeze o singura armata“.
Unificarea armatei si modificarile impuse costumului militar dupa alegerea lui Cuza
Printr-un decret emis la 14 aprilie 1859 se hotara concentrarea trupelor la Floresti, Prahova, iar la 20 martie 1859 prin „Înaltul ordin de zi“ era instituita o comisie mixta de ofiteri moldoveni si munteni cu sediul la Focsani, care trebuia sa stabileasca regulile de uniformitate. Aceasta comisie s-a deplasat în tabara de la Floresti pentru a crea omogenitate între armate si a emite regulamente comune pentru mânuirea armelor si darea comenzilor.1 Toate diferentele de port si insigna existente în acel moment între militarii moldoveni si munteni erau eliminate. Cei dintâi care au primit o uniforma comuna au fost medicii militari, „ofiterii sanitari ostasesti ai armatei Principatelor Unite ale României“, cum erau numiti în regulamentul din 1859. Corp distinct stiintific la acea data, medicii militari, cu ierarhie separata, dar asimilata celei a ofiterilor de front, nu trebuiau sa poarte epoletii ce reprezentau semnul autoritatii, ci un semn distinctiv care sa le redea respectul cuvenit. Tunica din postav civit (bleu-marin), croita ca si cea a infanteriei, era închisa la un rând de 7 nasturi semibombati din alama aurita, timbrati în relief cu trei baghete împreunate si înfasurate de un sarpe, având în partea superioara „o oglinda de prudenta“, desen care se completa cu doua ramuri: una de stejar, si cealalta de laur.2
Preluând comanda armatelor în noiembrie 1859, domnul Al.I. Cuza era ajutat de Statul-major general (creat în acelasi an) si de doua ministere de razboi (în fiecare Principat exista câte unul) care s-au unit ulterior în 1860. Între 1860 si 1864, dorobantii si granicerii au fost încorporati în armata propriu-zisa, fiind trecuti sub autoritatea Ministerului de Razboi. Dorobantii erau organizati în escadroane calari sau pedestre, grupate în 8 divizii de câte 4–6 escadroane. La rândul lor, granicerii erau organizati în 38 de companii, reunite în10 batalioane a câte 3-4 companii.
Primele legi de organizare a armatei si modernizarea costumului
Primele legi militare privind organizarea armatei, recrutarea, pozitia ofiterilor si a starii de asediu au fost elaborate în 1864. Legea de organizare prevedea ca armata sa cuprinda doua elemente: armata permanenta, cu rezerva ei, si militiile compuse din graniceri, dorobanti, cu rezervele respective. Serviciul militar era obligatoriu între vârstele de 20 si 50 de ani, durata sa fiind de 4 ani în activitate si 2 ani în rezerva, atât în cazul armatei permanente, cât si la militii. Persoanele cu vârste între 27 si 50 de ani erau împartite în trei clase, care puteau fi chemate oricând, la nevoie. Recrutarea se facea prin tragere la sorti, dupa ce se încheiau tabelele de recensamânt.3
În modernizarea armatei române o contributie importanta a avut-o misiunea militara franceza, venita în tara în octombrie 1860, care a activat pâna în 1869, la început doar cu doi ofiteri de intendenta si administratie, apoi din 1861, amplificându-se si intrând sub comanda colonelului Eugene Lamy, a contribuit la redactarea regulamentelor militare si la constituirea unor noi corpuri specializate, precum cel al statului major al administratiei si intendentei, al trenului echipajelor si al serviciului sanitar.4
Influentele frantuzesti, prea putin evidente pâna la 1859, erau dupa aceasta data mult mai relevante, adoptându-se majoritatea principiilor de baza ale uniformelor celui de-al doilea imperiu. În locul mondirelor strâmte rusesti, cu „talie de viespe“, se adopta tunica lejera si comoda, mai putin cambrata pe trup si pantalonii foarte largi. Fireturile erau folosite excesiv în aceasta perioada. Forma epoletilor se schimba, modelele rusesti, cu scutul circular si corpul scurt, fara franjuri pentru ofiterii inferiori, cu franjuri subtiri si libere pentru cei superiori sau groase pentru generali, erau înlocuite cu modelul frantuzesc cu scutul elipsoidal si corpul cu solzi, cu franjuri subtiri, lungi si libere pentru ofiterii inferiori si cu franjuri scurte, groase si cusute pentru ofiterii superiori.
Distinctia gradelor militare era remarcata prin existenta stelutelor, acestea mentinându-se si în limba franceza pâna în 1861: sublocotenentul si locotenentul aveau un epolet cu franjuri, iar celalalt fara, capitanul avea franjuri la ambii epoleti. Gradul de locotenent-colonel, inexistent în armata rusa, a fost introdus tot în aceasta perioada.5
Printr-un decret emis la 7 martie 1859 bicornul lua locul castilor.6 Bicornul a fost, de asemenea, modificat: vechea forma ruseasca, înalta, cu penaj de cocos ce cadea peste el, acoperindu-l aproape integral, a fost înlocuita cu o forma mai scunda, cu pereti inegali, cu puf de pene de strut pe margini, pe lânga galonul lat, de aur, pentru generali. În dotarea generalilor, a adjutantilor domnesti si a statului major au intrat pantalonii rosii, cu dublu lampas. Formele castilor cu tepusa au fost înlocuite cu ceacoul tronconic, cu baza mica sus si tesit la spate. Chipiul moale, usor înclinat spre fata s-a generalizat începând cu anul 1864.7
Într-o calatorie în Moldova în primavara anului 1859, medicul Eugéne Léger era impresionat de aparitia domnului Cuza care-si vizita trupele, purtând bicorn de general în locul gugiumanului domnesc, decorat cu surguci, nestemate si egreta alba. Desi uniforma de inspiratie europeana fusese adoptata, nu se renuntase înca la însemnele demnitatii primite de la sultan: „Printul Cuza a trecut astazi trupele în revista cu capul acoperit cu bicorn à la française. (...) – Asta este revolutie! Este primul domn moldovean care a cutezat sa se arate în public fara pelerina si panasul national.“
Uniforma lancerilor
Uniforma lancerilor ramânea aceeasi, asa cum fusese instituita prin Înalta porunca de zi nr. 3 din 7 ianuarie 1843 în Moldova. Introdusa în rândul cavaleriei, uniforma de lanceri fusese realizata dupa modelul printului polonez Joseph Poniatowski din timpul primului imperiu francez, adoptat ulterior în toate armatele europene. Aceasta era formata din kurtka (frac cu coada scurta) din postav civit cu plastron rosu, închis la doua rânduri cu câte 7 nasturi de metal alb, pantaloni din postav gri-bleu cu vipusca, iar pe cap „chivara ulaneasca“ (o calota din piele cu cozoroc, surmontata de un trunchi de piramida cu baza mica jos ai carei pereti din carton erau acoperiti din postav rosu, iar baza mare – numita imperiala – cu postav civit, totul având pe margini un snur de lâna alba pentru trupa sau de fir de argint pentru ofiteri). Un pampon rotund din lâna alba, de care era prins un penaj din par de cal alb, se afla în coltul din stânga.8
Modificarea substantiala adusa acestei uniforme privea numai nuanta plastronului, a gulerului, mansetelor si a imperialei care se generalizeaza, rosie, pentru regimentele din cele doua principate, în timp ce stemele specifice de pe sapca, bourul si acvila cruciata, au fost înlocuite cu un soare rasarind, din alama, pe care era trecut numarul regimentului. Noi unitati de cavalerie teritoriala au fost create, acestea purtând uniforme de inspiratie austriaca: „jandarmii calari cu tunici si pantaloni albastru deschis, cu brandemburguri si gaitane tricolore (pentru ofiteri de fir auriu în amestec cu matase rosie si albastra) si caciula mare de blana de urs cu egreta tricolora; dorobantii calari cu tunici de postav civit cu brandemburguri rosii, pantaloni albi si gaitane rosii (ofiterii aveau brandemburgurile si gaitanele din fir auriu) si caciula de miel negru, relativ scunda, cu o flama de postav rosu pe partea dreapta si egreta rosie (pentru ofiteri alba)9. La cei dintâi, distinctia gradelor se facea dupa stelutele asezate pe tresele de pe umeri, în timp ce la cei din urma stelutele erau înlocuite cu niste butoni; la manseta sub ornamentul împletit în ghirlanda („nod unguresc“) pe mâneca, ofiterii superiori mai aveau un galon lat de fir“.10
În 1863 Carol Szathmary îi facea o poza oficiala domnului Al.I.Cuza, fiind îmbracat în aceasta uniforma. În mica tinuta, ofiterii purtau chipiu si pantaloni gri, lungi, fara gaitane (jandarmii foloseau basani – pantaloni întariti cu piele de la genunchi în jos). Iarna, în locul mantalei purtau un dolman matlasat, cu marginile, mansetele si gulerul din astrahan negru, având în rest aceleasi brandemburguri si aceleasi noduri unguresti ca uniforma.
Uniforma vânatorilor si alte specialitati din infanterie
În infanterie s-a creat o noua specialitate, cea a vânatorilor pedestri, unitate de elita ce purta o uniforma de inspiratie italieneasca, de la berdaglieri (acoperamânt de cap); tunica scurta la doua rânduri, din postav cafeniu, cu guler rasfrânt, de postav verde, ca si mansetele, paspoalele si captusala reverelor (pe care ofiterii le purtau deschise), pantaloni largi, gri, strânsi pe pulpe în jambiere de piele alba; palarie gri, cu borul drept ridicat, sub care era prins penajul negru cu irizari verzi, din pene de cocos, ce atârna la spate.
Existau specialitati în infanterie care aveau uniforme impunatoare, datorita caciulii de urs: tamburii majori din 1863 si sapeurii, introdusi în 1865.
Cei dintâi defilau în fata muzicii, dirijând-o cu buzduganul cu maciulie argintie si având la brâu un „palos“ cu teaca si mânerul cizelate, ceilalti (sapeurii) mergeau înaintea infanteriei cu sortul de piele alba si manusile albe, lungi pâna la cot, tinând pe umar un târnacop mai mult decorativ.11
În preajma anului 1864 intentia domnului Alexandru Ioan Cuza era sa formeze în cadrul infanteriei un batalion de zuavi, dupa modelul trupelor de elita franceze, victorioase în razboiul Crimeii, asa cum arata ciorna unui decret nepromulgat din iunie acelasi an, pentru înfiintarea unei astfel de unitati.12
Uniforma vivandierelor
Adoptata în 1865, costumul vivandierelor era o uniforma mixta ce îmbina elemente civile si militare, barbatesti si femeiesti, fiind considerata de-a dreptul avangardista într-o societate atât de conservatoare. Într-o tara traditionalista ca România, costumul pionierei miscarii feministe din America, Amelia Bloomer, ajungea sa fie legiferat prin ordonanta domneasca; dar conform decretului emis la 9 februarie 1865 s-a utilizat însa modelul din armata franceza.13Vivandierele aveau atributia de a comercializa bauturi si alimente în unitatile militare. Costumul lor era format din tunica, fusta scurta pâna la genunchi pe sub care se purta pantaloni lungi si largi, cu lampasuri duble; la artilerie, geniu si lanceri, fustele erau rosii cu benzi civit la margine, iar pantalonii, din postav civit; la infanterie si pompieri, fusta era civit cu benzi rosii, la fel ca pantalonii; iar vivandierele care deserveau vânatorii pedestri aveau fuste si pantaloni gri, cu benzi verzi si jampiere albe. Peste fusta se prindea un sort alb. De centironul de piele neagra atârna un tesac, iar ledunca strabatea diagonal trupul de care era prinsa giberna cu însemnele armatei la care erau afiliate. Pe cap purtau palarie neagra, cu borul drept ridicat si prins cu o cocarda tricolora de calota scunda, cu egreta sau penajul caracteristic armei; numai vivandierele de la lanceri aveau pe cap sapca specifica acestora cu penajul alb sau negru.14
Stabilirea celor patru tinute oficiale
Ordinea importantei efectelor de îmbracaminte si ocazia când trebuiau purtate s-a stabilit printr-un Înalt ordin de zi din mai 1864: „Sunt 4 feluri de tinute pentru ofiteri în genere: a) marea tinuta de ceremonie; b) marea tinuta de serviciu sau marea tinuta; c) mica tinuta de serviciu sau tinuta de companie; d) mica tinuta de toate zilele. Marea tinuta de ceremonie se va purta la toate solemnitatile, ceremoniile, în întâia si a doua zi a Pastilor, în întâia zi a Craciunului, în ziua de 24 ianuarie, în aniversarea zilei onomastice a Mariilor lor Domnitorul si Doamna si în genere de câte ori se va prescrie printr-un ordin special (...).“15 În mica tinuta, ofiterii înlocuiau centironul de fir cu unul de piele, iar pe umeri se purtau doar tinte-epoletii de fir. În timpul lui Cuza investitiile armatei în îmbracaminte, echipament si armament erau foarte mari, depasind posibilitatile reale ale tarii. Criticând aspru guvernul lui Kogalniceanu, care risipea bugetul tarii prin dese modificari ale tinutelor militare, economistul Nicolae Sutu compara situatia cu economia politica a Italiei: „în vreme ce guvernul italian, expus înca pericolului uneltirilor mazziniene si ranchiunei Austriei, recomanda o economie de 32 de milioane la bugetele armatei si ale marinei, noi, care nu eram amenintati de nicaieri, noi faceam în fiecare an adaosuri la chetuielile militare, creând noi corpuri de armata si operând transformari frecvente în uniforma lor (...).“16 Un ofiter de lanceri platea la 1866 pentru uniforma sa 740 de lei, trei ani mai târziu efectele necesare ale unui sergent de dorobanti costau 117 lei si 58 de bani, iar ale unui sergent major 128 lei si 72 bani.17 Astfel se explica faptul de ce militarii de cariera erau obligati prin lege sa-si ia o nevasta cu avere.
Dupa abdicarea domnului Al.I. Cuza în februarie 1866, a fost înfiintata Garda Cetateneasca. Ea stabilea cheltuielile de echipare pe seama gardistilor. Din aceasta cauza au aparut mari diferente în croiala, textura materialelor, lungime, finisarea uniformelor. În Garda functionau doar cetatenii cu o pozitie sociala buna, cu un venit material care sa le permita achitarea spezelor de uniformizare.18Prin excelenta nationala, uniforma Garzii se baza pe combinatia tricorului – fondul civit, paspoale galbene, cravata si penajul rosii. Identica cu cea de infanterie, tunica era lunga pâna deasupra genunchiului si încheiata la un rând de 7 nasturi bombati, de alama, fara alte însemne.
Gulerul era rasfrânt, pe sub el se prindea o cravata de matase rosie, înnodata în fata, deasupra primului nasture. Pantalonii erau gri cu paspoale galbene, iar pe cap o palarie de fetru negru, cu calota mult mai înalta decât cea a vânatorilor pedestri, cu borul drept ridicat, prins cu o cocarda tricolora din tabla, sub care se înfigea penajul de cocos rosu. Panglica din lac avea în fata numarul legiunii din care facea parte purtatorul. Centironul tot din lac se închidea cu o pafta dreptunghiulara, din alama, pe care era stantata o reprezentare alegorica a Libertatii sub forma unui geniu togat, cu deviza „Onoare, Patrie, Libertate“ si data „11 Februariu 1866“. Pentru marea tinuta ofiterii purtau centiron de fir, în rest uniforma fiind identica. Însemnele de grad erau plasate pe mâneca, dupa modelul general, în unghi, deasupra mansetei: pentru subofiteri din lâna rosie, iar pentru ofiteri în ghirlanda din tresa de fir. Pentru ofiterii inferiori penajul era tot rosu, pentru maior si locotenent-colonel, acesta era tricolor, iar pentru colonel era alb. Epoletii nu erau prevazuti în regulament. Alte elemente similare cu acelea ale oastei permanente s-au adaugat la uniforma cetatenilor soldati: de exemplu ofiterilor de Stat Major le-au fost acordati pantalonii rosii din paspoal galben si eghileti la umarul drept; medicilor, contraepoleti de catifea bombati cu fir, ledunca, penaj negru la palarie si spada de necombatant la brâu. Inspectorul general al Gardei avea pe umeri si la mansete galonul lat, de aur al generalilor, iar pe cap bicornul cu puf de strut pe margine, specific acestora; la mijloc se încingeau cu o esarfa din matase tricolora cu mari ciucuri de fir la capete.19 Numeroase fotografii din aceasta perioada înfatiseaza civili îmbracati în uniforma de ofiteri, mândri ca aceasta le conferea un alt statut social. Legiferata de Locotenenta Domneasca înainte de sosirea în tara a principelui Carol I de Hohenzollern, uniforma Gardei Civice apartinea epocii lui Cuza, fiind un amestec de elemente italo-franco-americane: palaria de bersaglieri, tunica frantuzeasca ce amintea de cea a Confederatiei sudiste din Razboiul Civil American recent încheiat.20 Ca o ideea generala, se poate spune ca perioada domniei lui Cuza (1859-1866) a constituit nu numai uniformizarea costumelor militare ale armatei, ci si conturarea unei uniforme nationale, înlaturând partial influenta modei straine.
1. Constantin Toderascu, „Tabara militara de la Focsani din vara anului 1859, începutul contopirii ostilor Principatelor Unite Române“, în „File din istoria militara a poporului român“, Ed. Militara, Bucuresti, 1973, vol.I, p.63-65 2. Cristian M. Vladescu, „Uniformele armatei române de la începutul secolului al XIX-lea pâna la victoria din mai 1945“, Bucuresti, Ed. Meridiane, 1977, p.58 3. Ibidem, p.678-679 4. Marcel Emerit, „Le dossier de la première mission militaire française en Roumanie“, „Revue Roumaine d'Histoire“, no. 4/1966, p.575-586; Lucia Tafta, „Principele Carol de Hohenzollern si organizarea armatei române. Misiunea militara Lamy si asa-zisa prusianizare“, „Muzeul National“, XIII/2001, p.89 5. Adrian-Silvan Ionescu, „Moda si societate urbana în România epocii moderne“, p. 327 6. Monitorul Oficial al Moldovii, „Supliment 2 la nr.38 Yassi“, 7 martie 1859. 7. Ibidem 8. Adrian-Silvan Ionescu, op.cit., p.322-323 9. Horia Vladimir Serbanescu, Adrian-Silvan Ionescu, Un corp habillé «à la Hussarde»: les Gendarmes à cheval de Moldavie, 1860-1864 „Vivat Hussar“, Revue de l'Association des Amis du Musée International des Hussards“, „Trabes“, no.24/1989, p.121-126; idem, Les Dorobantzes à cheval 1856-1872, „Vivat Hussar, Revue de l'Association des Amis du Musée International des Hussards“, „Trabes“, no.25/1990, p.121-123 10. Adrian Silvan Ionescu, „Moda si societate urbana“, op. cit., p.328 11. Adrian-Silvan Ionescu, „Moda si societatea urbana“, op.cit., p.328-329 12. Arhiva „Al.I.Cuza“, B.A.R., Cabinetul de Manuscrise, mapa X, f 508 („Art.1. Se va forma un batalion de zuavi. Art.2. Acest batalion va face un corp în parte si va fi compus: de un stat-major, de un pluton afara de rânduri si de opt companii. Art.3. Cadrele marelui si micului stat-major, acelea ale plutonului afara de rânduri si a companiilor, vor fi întocmai ca acelea corespunzatoare în batalionul Vânatorilor pedestri. Efectivul numarului soldatilor în fiecare companie va fi de una suta. Art.4. Batalionul de zuavi va fi recrutat obisnuit ca si celelalte corpuri ale armatei: prin angajamente voluntarii, prin sorti si prin reangajari. Art.5. Pentru formarea imediata a cadrelor acestui batalion, ofiterii batalionului de Vânatori si a celorlalte corpuri de infanterie vor putea trece cu gradul lor în acest batalion. Subofiterii si caporalii tuturor corpurilor vor putea fi admisi asemenea, cu gradul lor în acest batalion. Art.6. O noua ordonanta va hotarî uniforma acestui nou corp. (…)“ 13. „La Voix de la Roumanie“, no.16/9Mars 1865 14. Adrian-Silvan Ionescu, op.cit. p.330 15. Înalt Ordin de zi no.562/11 Maiu 1864, „Monitorul Oastei“, no.11/15 Mai 1864, p.182-184 16. „Memoriile Principelului Nicolae Sutu“, mare logofat al Moldovei 1789-1871, Bucuresti, Ed. Fundatiei Culturale Române, 1997, p.360 17. ANIC, Ministerul Afacerilor Interne, diviziunea rurala contengios, dosar 1229/1862, f. 1-2; diviziunea conumala, dosar 207/1870, f.18-19 18. Adrian-Silvan Ionescu, op.cit., p. 333-334 19. Ibidem, p.334-335 20. Ibidem