Dezacordul cu FMI-ul si piata de tepe
articol aparut in Cultura, nr. 208 din 2009-01-29» cultura politică » Psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
În România banii se împutineaza pe zi ce trece. somajul este în expansiune, economiile populatiei încep sa se erodeze. Cabinetul Boc face adevarate exercitii de fachirism bugetar pentru a putea drege busuiocul astfel încât el sa corespunda unor gusturi diferite si contradictorii, care si-l disputa feroce: 1. fomistii din PDL si PSD, care se cuvin îndestulati, ca de aceea s-au înghesuit la guvernare, în suveran dispret fata cu doctrina si electoratul proprii, dar si cu promisiunile de dinaintea electiunii; 2. cât de pauper o fi bugetul, el trebuie sa includa o minima axa rationala, compatibila cu asteptarile si recomandarile comisiilor de la Bruxelles, ca altfel ne arunca aia ca pe o masea stricata ce suntem; 3. o fi saracia mare, dar pentru ca-i an electoral si presedintele în exercitiu este musai sa fie reales, populatiei i se cuvin câteva firimituri (ba majorarea punctului de pensie, ba un procent-doua la salar, ba vreo câtiva lei în cazul alocatiilor pentru copii etc.).
Ca urmare, si capra, si varza trebuie împacate, cu toate ca bugetul nu e facut din gumilastic. De aici si infinitele discutii si ajustari în cadrul coalitiei de guvernamânt. Ce-o iesi, vom vedea cu totii. Cert este ca ne putem astepta la o sumedenie de legi care sa ne provoace un legitim ulcer pecuniar, o apasatoare plasa de impozite si suprataxe ce ne vor face sa uitam definitiv de duioasa urare de-acum patru ani: „Sa traiti bine!“.
Unii specialisti bastinasi afirma de ceva vreme necesitatea urgenta de a cadea la pace cu FMI-ul. Ei spun ca ajutorul care ne poate fi acordat de bancile europene este unul total insuficient. Ca România nu va putea accesa într-o proportie îndestulatoare si într-un interval salutar programele finantate de UE. Ca investitiile directe scad si ca vor coborî în continuare dincolo de limita de avarie.
Ca pomana capsunarilor italo-iberici a secat, dânsii întorcându-se pe capete acasa din raiul defunct unde facusera mai antart banuti pe care sa-i expedieze în Românica, sustinându-i acesteia „cresterea“ economica. Acum, e pe bune.
A venit momentul adevarului. Prin urmare, fara FMI ne scufundam cu brio.
Dinspre guvernanti bântuie o tacere suspecta. Sau, mai rau, proteste viguroase si silabe guturale, mai toate plesnind de optimism. De fapt, de ce s-ar teme cabinetul Boc, prefectii, primarii si pletora de înalti bugetari ai coalitiei feseniste (scuzati termenul, n-am gasit altul!) de un acord cu Fondul Monetar International? Din patriotism ardent? Din pricina unor amintiri care provoaca indigestie, coborând România într-un trecut anteunional deloc placut? Sau poate dintr-un interes mult mai prozaic si mai banal: cine împarte parte-si face? Tare ma tem ca motivul din urma este cel real. Într-adevar, nu se poate volatiliza, dosi si redirectiona mai nimic atunci când ai pe cap comisiile de experti FMI, cerberi mai rai decât frontieristii Hadesului. Ai batut palma cu dânsii, nu mai hotarasti de capul tau, ci aplici cu sfintenie ce-ti dicteaza specialistii la care te-ai îndatorat. Or, în aceste conditii, e de la sine înteles ca un nou acord de împrumut ar slabi revoltator de mult pârghiile economice la care actualii guvernanti râvnesc imens.
Ce ramâne de facut? În chip fatal, publicului i se va fredona acelasi rasuflat refren al independentei financiare, plus o hora portocalie, plus o manea patriotica, plus o baie de multime, plus o lacrima în Piata Universitatii, plus un articolas delirant scris de un mare intelectual nepartizan, plus un mic scandal scos din palarie de cel mai gamblerist sef de stat din Balcani. La noi ca la nimeni.
Pai si noi, astia, platitorii de impozite, votantii de mai ieri si de mai mâine, amenintatii cu saracia si somajul, cu noi cum ramâne? „Ha, ha, ha, sa traim bine, baieti - si la tepe în Piata Victoriei!“. Sau pe Dealul Cotrocenilor? De fapt, e acelasi lucru: doua palate al caror simbolism recent s-ar cuveni ars din temelie si din memorie...