Existenta „structurala“
articol aparut in Cultura, nr. 33 din 2006-08-03» cultura evul media »
Autor: BOGDAN GHIU
Nu întâmplator culorile dominante ale postului de televiziune Realitatea TV au, pentru cine mai poate si mai are de unde sa-si aminteasca asa ceva, culoarea indecisa, stravezie, subtire si lunga a peltelei. În marea lor majoritate, programele acestei televiziuni chiar sunt concepute ca o peltea: curg indecis, straveziu, subtire si lung asemeni acelui soi de dulceata. Si – sugerând rumegarea, digestia infinit amânata, ocolita, specifica placidelor animale domestice de pasune, industrial cultivate pentru a produce lapte si a fi, tot industrial, sacrificate – perpetuu în bucla: o realitate care se închide neîncetat asupra ei însesi, transformându-se ineluctabil doar în ea însasi, negasindu-si nici capatul, nici iesirea, fara trepte, praguri si salturi: magma subtire. Realitatea TV transforma realitatea româneasca într-o peltea, în simplu nutret pre- si prea mestecat, sugerându-ne sa ne transformam noi însine în pasnice vite dominate de onirism intestinal.
Mult mai sobra, mai rece si mai transanta, începând chiar de la culori, mi se pare alta televiziune de stiri, Antena 3. În ultima vreme, noaptea, mi-am facut un obicei – bun, zic eu, curativ, pe care vi-l recomand cu toata „canicula“ si dumneavoastra, daca nu-l veti fi contractat deja – din a ma uita la doua emisiuni ale acestei televiziuni: „Sinteza zilei“, de Mihai Gâdea, cu Ion Cristoiu si (pe sarite) Octavian Paler, si „În gura presei“, monolog al irezistibilului circar-spadasin Mircea Badea.
Tonul si modul de abordare a realitatii practicate de aceste doua emisiuni diferite ca format mi se pare a fi cele mai potrivite, în momentul de fata, pentru ceea ce (ni se da, ne dam noi însine sa) traim: dezamagirea nefatalista ci, dimpotriva, „operationalizata“ critic, disperarea transformata în certitudine „racita“ analitic, scoasa tinereste la atac ca unic mod adecvat de întelegere (caci cum întelegem realitatea, asa o si facem; creatia este interpretare, spontanul este posibil tocmai pentru ca e pre-decriptat si „înteles“), vorbirea pe sleau, documentata, dar fara fasoane si circumspectii pioase, despre falsele „realiteme“, despre realitatea factice, fabricata (cel putin în intentie) înca de la sursa, care ni se ofera, tocmai pentru ca noi, dupa modelul ruminant al Realitatii TV de pilda, sa avem ce rumega, transformându-ne, ca bestiar social, în biete animale domestice, de ocol.
Caci nu de manipulabilitate, deci de iluzia unei interventii, pe cât de brutale, pe atât de insidioase, din afara asupra unei realitati tari, gata constituite, e vorba în cazul nostru, ci de plasticitatea, de moliciunea imanenta, „structurala“ a viului larvar care suntem. Suntem „moi“ (ceea ce nu înseamna neaparat slabi) la istorie. Traind în continuare pe pragul care mai mult uneste decât desparte neantul de fiinta, viul, ca sa spun asa, imediat de viul „protezat“ (deci protejat, prelungit) social, într-o continua incipienta si „auroralitate“, „manipulabilitatea“ ne „manipuleaza“ din interior, traim si supravietuim „manipulându-ne“, modulându-ne istoric si social printr-o continua distorsionare de „semnal“.
Românii exemplifica mai crud, poate, ca multe alte popoare fenomenele de neotenie si de pedomorfism istoric: nascuti prematur, scosi cu forcepsul în lumina stresanta a modernitatii prin gesturile câtorva geniali barbati de stat-„scamatori“, care ne-au fortat nasterea, suntem sortiti, iata, sa ne traim gestatia întrerupta în afara, la vedere, asa incompleti si neterminati cum suntem. Dupa violul originilor, care ne face sa ne tot cautam „tatii“ (adica autoritatea, puterea) aiurea, prin lume, a urmat o nastere prematura, pe care noi nu putem s-o traim altfel decât ca pe un avort. Avortul originilor!
La noi, forta, energia (atît de laudata, simpla potentialitate netrecuta la act însa sau consumata în pure acte de substitutie) nu se face putere. De aceea nu avem si nici nu vom putea avea prea curând stat. De aceea, chiar si atunci când nu vin alte state sa ne ocupe (ca sa avem apoi de ce ne plânge), bântuim prin lume cautându-ne stat (adica asezare si închegare, sedentarizare istorica si constituire „organica“). Evrei fara Israel, urmând un exod care nu a fost precedat de nicio expulzare, bântuim „pe la usile, pe la ferestile“ celor mari, cu istorie în constitutie, cautând deja epuizati, deja din simplu reflex, temelie la cort, desi, dupa atâta amar de bejenie „ontologica“, ar fi trebuit sa ne fi dat deja seama ca temeliile presupun case, constructii, edificii, nu „squatting“ istoric: divagare si drum, pas cu pas, piatra peste piatra, caramida dupa caramida, ascensionale (de unde poate sa apara si descendenta). Pentru români, identitatea formal, exclusiv juridic nationala, nu pare a fi de folos si a fi practicata decât la nivel simbolic si „signaletic“, prin mândra si emotionanta înaltare a steagului exclusiv pentru a vedea, daca nu din timp, macar la timp, de unde bate vântul istoriei (adica de unde ne-ar putea veni, tocmai, timpul, temporalitatea, intrarea în durata istorica), ca sa stim încotro s-o mai apucam, în lipsa noastra constitutiva (caci tocmai pe ea ne bazam) de repere.
Degeaba ne iluzionam: nu de „analisti politici“ are nevoie actualitatea politica pastorala din România, ci, vai, de etnologi. Suntem o societate înca primitiva, condusa nu numai de „ciobani“ (mioritic adica), dar si „ciobaneste“, adica cel putin tot atât de „primitiva“ pe cât sunt si cele pe care le consideram, academic si jurnalistic (adica dupa simtul comun), astfel. Ca dovada infima a acestei neasezari si neconstituiri, a acestei brutale telescopari si convietuiri cu originile, de care nu izbutim sa ne dezlipim, în ceea ce priveste constituirea si reconstituirea labila, continua, nomada a politicului, va propun sa meditam asupra urmatorului pasaj din teza de doctorat a lui Claude Lévi-Strauss si, mai ales, sa încercam sa analizam miscarile intestine recente de putere si din sânul puterii de la noi prin aceasta prisma.
„Seful trebuie sa desfasoare o abilitate neîntrerupta, care tine mai mult de politica electorala decât de exercitiul puterii, pentru a-si mentine grupul si, pe cât posibil, a-l face sa creasca prin noi adeziuni. Ceata nomada reprezinta, într-adevar, o unitate fragila. Iar daca autoritatea sefului devine prea exigenta, daca el acapareaza un numar prea mare de femei, daca nu este capabil, în perioade de foamete, sa rezolve problemele alimentare, apar nemultumiri, indivizi sau familii întregi se separa de grup, ducându-se sa îngroase rândurile unei cete înrudite, care pare mai bine condusa: mai bine hranita multumita descoperirii unor terenuri de vânatoare sau de cules sau mai bogata prin schimburi cu grupuri învecinate sau mai puternica în urma unor razboaie victorioase. Seful se trezeste atunci în fruntea unui grup prea restrâns, incapabil sa faca fata greutatilor cotidiene sau ale carui femei sunt expuse rapirii de catre vecini mai puternici si se vede obligat sa renunte la conducere pentru a se ralia, cu cei din urma fideli ai sai, unei factiuni mai norocoase: societatea nambikwara se afla, astfel, într-o continua devenire; în sânul ei se formeaza, se dizolva, cresc si dispar neîncetat grupuri si, la numai câteva luni distanta uneori, compozitia, numarul si repartizarea cetelor devin de nerecunoscut. Toate aceste transformari sunt însotite de intrigi si de conflicte, de ascensiuni si de coborâsuri, totul producându-se într-un ritm extrem de alert“.
„Salbaticia“ are si ea structurile ei, ba este chiar dominata de acestea, redusa la ele: înseamna, tocmai, a trai din structuri, la nivelul acestora, a trai pur si exclusiv „structural“. Ca noi, acum. Brutalitatea vietii sociale, publice si politice românesti o da tocmai „structuralitatea“ ei fara rest, aflata înca în plina negociere de sine. În România, comportamentele mediatice, bazate pe transperenta omnivora careia i te oferi exhibitionist, sunt cele mai potrivite pentru ca aici vizibilitatea structurala e maxima. Traim expusi (în primul rând fata de „noi însine“), fara nicio acoperire, ca între lama si lamela unui microscop prin care nu priveste nimeni.
Nu ne apartinem.