Lectia de citire a operei freudiene
articol aparut in Cultura, nr. 33 din 2006-08-03» cultura psi »
Autor: Dorin-Liviu Bitfoi
Exista mai multe modalitati de citire a cartilor lui Sigmund Freud. Pe de o parte, ele pot fi parcurse punctual, subliniind anumite idei si concepte: o lectura foarte mult pe gustul specialistilor, care sunt preocupati sau axati pe o tema sau alta; o lectura, în acelasi timp, la îndemâna publicului nespecialist, dar interesat de lucrarile mari ale bibliografiei freudiene. Pe de alta parte, putem recurge si la o lectura cronologica a operei freudiene, prin natura ei mai anevoioasa si de lunga durata, întreaga creatie a lui Freud fiind cunoscuta în ordinea fireasca a genezei sale. Scopul lecturii cronologice este de a întelege gândirea magistrului asa cum s-a dezvoltat de-a lungul timpului, de a sesiza cum au aparut si cum s-au concretizat o idee sau alta, cum unele dintre aceste idei au fost abandonate spre a fi, eventual, regasite într-o alta forma si într-alt context.
Ultimul tip de lectura face obiectul cartii „Citindu-l pe Freud. Descoperirea cronologica a operei freudiene“ de Jean-Michel Quinodoz, carte publicata de Editura Fundatiei Generatia în traducerea Sorinei Patrascu. Jean-Michel Quinodoz este membru formator al Societatii Elvetiene de Psihanaliza, membru de onoare al Societatii Psihanalitice Britanice si lucreaza ca psihanalist în Geneva. Timp de un deceniu a fost redactor pentru Europa al revistei „The International Journal of Psychoanalysis“, pentru ca, în prezent, sa functioneze ca redactor-sef al revistei multilingve „New Annuals“. Cartea „Citindu-l pe Freud“ este o foarte buna lectura pentru psihanalisti, dar si o exceptionala introducere pentru cei mai putin familiarizati cu psihanaliza, date fiind cursivitatea, coerenta si mai ales structura ei aparte. Este vorba despre o carte cu totul si cu totul deosebita, în care sunt puse la lucru, în interesul cititorului, nu doar scriitura, ci si variate formule de tehnoredactare, culoare etc. Avem, astfel, în limitele fiecarui capitol, câte o rubrica de prezentare si de comentariu al operelor unei perioade determinate, însotita constant de rubrici complementare prin care sunt precizate elementele biografice din filigranul scrierilor respective, conceptele lansate pentru prima data de aceste lucrari si evolutia lor în timp, precum si dezvoltarile post-freudiene ale conceptelor amintite. În anumite privinte, cartea functioneaza ca un site de pe Internet, cu o grafica dinamica si link-uri catre diverse zone utile si de interes.
Lectura cronologica a operelor freudiene a constituit obiectul unor seminarii cu o durata de 3 ani, initiate de Jean-Michel Quinodoz în anul 1988 ca parte a programului de formare a viitorilor psihanalisti la centrul de psihanaliza „Raymond de Saussure“ din Geneva. „Aventura“ (cum o numeste coordonatorul sau „aventurierul-sef“) a presupus ca fiecare participant la seminar sa se manifeste înca de la început drept parte activa în întelegerea lucrarilor freudiene. Instruirea presupunea ca premisa o lectura individuala, realizata înainte de sedinta de seminar, iar ca rezultat diferite articole despre biografia lui Freud, de istorie a ideilor, despre dezvoltarile post-freudiene etc. Treptat, Jean-Michel Quinodoz si-a dat seama de importanta cadrului seminarului, drept care a stabilit anumite conditii destul de stricte. Exista, desigur, o analogie cu cadrul terapeutic al psihanalizei, formatia lui Quinodoz calibrând deopotriva si activitatea sa universitara. Foarte pe scurt, cadrul seminarului de lectura cronologica a operei lui Freud consta în câteva indicatii si operatii obligatorii, de care depinde succesul întregului demers: în prima sedinta de seminar, participantilor li se aduce la cunostinta programul celor trei ani de studiu, pentru a avea o imagine cu privire la efortul care îi asteapta; operele lui Freud sunt împartite conventional în trei perioade; seminarul se desfasoara o data la cincisprezece zile, iar fiecare sedinta dureaza o ora si jumatate; numarul participantilor este între 16 si 18 si nu poate fi sporit ulterior; s.a.m.d. Fiecare regula îsi are ratiunile ei bine întemeiate, probate si corectate pe parcurs chiar de catre coordonatorul seminarului.
Este evident ca pentru Jean-Michel Quinodoz, cel putin, lectura cronologica a lucrarilor lui Freud a constituit o completare binevenita a lecturilor sale punctuale, specializate, profesionale; lectura cronologica este, în unele privinte, un pas înainte. Pentru cititorul lui Quinodoz si, indirect, al lui Freud, dincolo de interesul accesarii corecte, rapide si interesante a creatiei freudiene, apar si unele probleme teoretice. Un singur exemplu: dificultatea exprimarii „pe înteles“, asadar prin favorizarea unui limbaj colocvial, a conceptelor, problemelor si dilemelor psihanalitice – o problema cu o rezolvare mult mai grea decât s-ar putea crede, chiar si pentru psihanalistii exersati îndelung în practica terapeutica. Optiunea folosirii, desigur, doar pâna la un punct, a unor cuvinte si pilde accesibile este justificata si din punct de vedere istoric – si anume de preferinta sistematica, intentionata a lui Freud pentru expresiile limbii germane uzuale.
Despre aceasta problematica – si despre foarte multe altele subliniate cu atentie de Jean-Michel Quinodoz în opera întemeietorului psihanalizei, putem afla pe îndelete din cartea „Citindu-l pe Freud“, aparuta recent în excelente conditii grafice la Editura Fundatiei Generatia. O carte care este, probabil, cea mai buna introducere în freudism care a aparut în limba româna.
Donald Woods Winnicott, „Spaima de prãbusire: Explorãri psihanalitice“, trad. Daniela Luca, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2006 Coordonatorii Clare Winnicott (sotia autorului), Ray Shappard si Madeleine Davis au depus un efort remarcabil pentru a lucra asupra manuscriselor lui Winnicott si a le constitui într-un volum inedit de explorãri psihanalitice în gândirea si clinica renumitului pediatru psihanalist. Prezentul volum, foarte amplu, este constituit din patru sectiuni: „Psihanaliza, teorie si practicã“ cuprinde articole despre principalele concepte teoretice si despre practica clinicã în psihanaliza copilului; „Psihoterapia psihanaliticã pentru copii si adolescenti“, structuratã pe elemente de clinicã si tehnicã winnicottianã în terapia copiilor; segmentul dedicat unor psihanalisti de marcã, cuprinzând recenzii, prezentãri de carte si de autori etc.; si sectiunea „Despre alte forme de tratament“, o colectie de articole despre diferite alte forme de terapie a maladiilor psihice existente la acea epocã. Clare Winnicott relata, într-o reflectie asupra operei lui Donald Winnicott: „cheia esentialã a operei sale, referitoare la obiecte si fenomene tranzitionale, poate fi gãsitã în propria sa personalitate, în modul sãu de a interactiona si în întreg stilul sãu de viatã. Mã refer la capacitatea sa de joacã, ce nu l-a pãrãsit niciodatã, ce l-a condus în mod necesar spre aria de cercetare, pe care a conceptualizat-o...“