Eroul Necunoscut – cel mai mare român
articol aparut in Cultura, nr. 33 din 2006-08-03» cultura literară » Texte si contexte
Autor: CONSTANTIN COROIU
În România, proiectele, când se întâmpla sa nu fie isprava interesata a unor indivizi sau conclavuri oculte de la noi sau de aiurea, când nu sunt pur si simplu niste plagiate (obsedantele si sterilele forme fara fond), când nu sunt aberante, sunt sabotate ori încremenesc în fasa.
Proiectul privind „cel mai mare român“ al Televiziunii Române, transplantat de prin alte parti, ca sa nu zic de pe „axa“, era normal, nu-i asa?!, sa fie pus în opera. Si a fost pus. Dar, tot cum era normal, a esuat în ridicol. A existat totusi ceva ce mi-a atras atentia în campania TVR care ne costa un milion de euro. Ceva ce m-a facut sa uit pentru o clipa urcarea pe podiumul istoriei si al culturii nationale a lui Banel Nicolita alaturi de Stefan cel Mare si Eminescu. Cineva a marturisit ca, pentru el, cel mai mare român este Eroul Necunoscut. Acest raspuns mi-a amintit de un dictionar realizat si tiparit la Focsani, adica tinutul unde chiar s-a „nascut“ Eroul necunoscut, mai bine zis simbolul acestuia încarcat însa aici, în augustul de foc de acum aproape 90 de ani, de un greu continut. Intitulat nu prea inspirat pentru un dictionar – „Vocatie si destin“ si realizat de publicistii Valeriu Anghel si Alexandru Desliu, el cuprinde ceea ce autorii numesc cam pretios: „600 de fise-portret pentru un tablou spiritual-istoric al Vrancei“. Între acestea si cea a Eroului necunoscut la care voi reveni în finalul comentariului de fata.
Într-un „Argument“, autorii precizeaza ca au vrut sa ofere o carte „alternativa“ la lucrarile de gen aparute în ultimii ani la Focsani(?!). Cuvântul alternativa este pus în ghilimele chiar de ei, simtind probabil derizoriul în care acesta a cazut, din cauza folosirii excesive, pâna la golirea lui de sens. Parafrazând un vers dintr-un poem al lui G.Calinescu, am putea zice: traim printre alternative! Ba chiar suntem sufocati de ele; de la politica economica pâna la manualele scolare în paginile carora istoria si literatura româna au devenit niste fictiuni cu crainici TV, filosofi civici, tocsoisti si moderatori impertinenti pe post de protagonisti si modele. La întrebarea: ce este literatura?, Roland Barthes raspundea: „Ceea ce se învata în scoala ca ar fi literatura!“ Parafrazându-l, am putea spune ca, la noi, mai ales istoria ar fi ceea ce se învata în scoala si se scrie în manualele alternative!
De bun-simt mi s-au parut niste marturisiri din „Argument“: „Nefiind vrânceni prin obârsie si poate nici asimilati ori asumati (sic!), ne-am propus alcatuirea unui volum prin juxtapunerea unor scurte articole bibliografice individuale si nu prin retopirea lor într-o opera omogena cantitativ si calitativ, ceea ce a dus probabil la strecurarea unor greseli sau omisiuni, cu toata grija noastra de a le evita. Cititorul le va trece desigur cu vederea, gândindu-se nu neaparat la marele numar al izvoarelor de tot felul de care ne-am servit în adunarea datelor, cât la provocarea adresata vrâncenilor de bastina de a-si corecta (sic!) si completa istoria în anii urmatori într-un atât de asteptat «Dictionar tezaur al Vrancei». Când ne-am intitulat modesta noastra încercare lexicografica «Vocatie si destin», gândul ne-a dus, de pilda, la vocatia culturala de exceptie a unui Miron Costin, staroste de Putna o vreme, curmata de un destin nefericit aflat în mâinile unui domnitor care nici macar nu stia sa se iscaleasca, sau la vocatia de savant a folcloristului si dialectologului Ion Diaconu, strivita de un regim ostil culturii neaservite ideologiei de partid“.
Personalitatile (persoanele) ce figureaza în dictionar contureaza imaginea unui tinut binecuvântat unde, de-a lungul istoriei, s-au petrecut evenimente importante, unele cruciale, si unde s-au creat opere de mare valoare. Alaturi de nume devenite de mult emblematice pentru însusi destinul nostru national, întâlnim si dintre cele mai putin cunoscute pe un plan mai larg, dar care, fie ca dascali eminenti, fie ca politicieni ori ca profesionisti într-un domeniu sau altul, s-au remarcat prin fapta constructiva, prin ceea ce, asa cum se spune îndeobste, au lasat în urma lor.
Ca de obicei în cazul lucrarilor de acest gen, se vadeste si o dorinta de revendicare excesiva, un localism pâna la un punct de înteles. Ceea ce, fiind vorba de Vrancea, adica un tarâm vestit din multe puncte de vedere, un spatiu al confluentelor etnice, culturale, spirituale care îi confera o identitate invidiabila, este superfluu. De pilda, în dictionarul intitulat „Vocatie si destin“, un articol îi este consacrat, la litera T, lui... Tolstoi Lev Nikolaevici, care, la 31 iulie 1854, a descins la Focsani ca militar. Conform celebrului „Jurnal“, el petrece aici vreo 17 zile, timp în care pierde 3000 de ruble la carti, alearga înnebunit „dupa o muierusca“, vizioneaza un spectacol cu „splendida comedie „Ramâne între noi“ si discuta în contradictoriu cu un general rus – „un om gol pe dinauntru, dar cu convingeri ferme, desi gresite“. Informatiile sunt desigur utile, iar tentatia si mândria de a-l trece în dictionar pe cel mai mare prozator al tuturor timpurilor, chiar daca el a stat în Vrancea nici trei saptamâni, sunt omenesti. Altminteri, Vrancea nu duce lipsa de celebritati, chiar daca nu de anvergura creatorului „Annei Karenina“. A fost pomenit Miron Costin. Dar sa nu-i uitam pe Varlaam, nascut în Bolotesti (consatean al lui Ion Cristoiu, si el prezent în masivul volum editat la Focsani), Duiliu Zamfirescu sau Ioan Slavici, care a locuit si a scris în ultima parte a vietii la Panciu, unde ginerele sau avea o proprietate. Autorul „Marei“ scria de obicei într-un foisor, iar când cobora din el participa la lungi taifasuri cu oamenii locului, podgoreni vestiti, care îl ascultau cu sfintenie povestind despre Eminescu, Creanga, Caragiale, Cosbuc, despre Maiorescu si junimisti ori despre lumea presei bucurestene din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. A murit aici, fiind înmormântat la schitul Brazi – pe lânga care am trecut de mii de ori în copilaria si adolescenta mea de vrâncean „prin obârsie“, cum ar spune autorii dictionarului, care îmi fac si mie onoarea de a-mi dedica o fisa-portret. La înmormântarea lui Slavici – în 1925 – au fost prezenti si au vorbit Liviu Rebreanu, în calitate si de presedinte al Societatii Scriitorilor Români, si Gala Galaction. Dupa cutremurul din 1940, care a afectat grav asezamântul monahal, osemintele celui care a scris „Moara cu noroc“ si „Popa Tanda“ au fost stramutate „în deal“, adica în cimitirul orasului Panciu. Un bust al scriitorului a fost amplasat, cu multe decenii în urma, în fata liceului care îi poarta numele si unde a profesat însasi fiica sa. Slavici este patronul spiritual al pancenilor. Dragoslovenii lui Vlahuta sunt tot în Vrancea dupa cum Barbu Stefanescu Delavrancea îsi are radacinile aici, ca al zecelea copil în familia lui Stefan Tudorica Albu, caraus de grâne, originar din stravechea asezare de oieri – Naruja. Scriitorul si cel mai mare orator al României a fost, de altfel, si deputat de Putna (cum se numea atunci judetul) în Parlament, sprijinit de conservatorii junimisti. Câta dreptate avea Iorga: „Oamenii mari se nasc în case mici!“ O alta ilustra personalitate cu care vrâncenii se mândresc – de data aceasta din domeniul stiintelor exacte – este inginerul de faima mondiala, constructor, între altele, al podului de la Cernavoda, premiera absoluta în materie la data edificarii lui, Anghel Saligny, fost elev al Liceului Unirea din Focsani, în arhivele caruia am avut prilejul sa-i vad foaia matricola, pe când eram un modest si timid învatacel al vechiului si prestigiosului lacas de temeinica formare a caracterelor si de cultivare a mintii. Nu puteau lipsi din volumul „Vocatie si destin“ maiorul Gheorghe Sontu, erou al Razboiului de Independenta, mort la Plevna, la 30 august 1877, Ecaterina Teodoroiu, eroina legendara a marelui Razboi de Întregire, personaj intrat în mitologie si în povestirile dintâi pe care le aud copiii vrâncenilor. Pe ei si pe toti cei cunoscuti sau anonimi care s-au jertfit pentru pamântul „ unde „Miorita“ s-a transformat în „Oda în metru antic“, ca sa-l citez pe Nichita Stanescu, îi rezuma EROUL NECUNOSCUT, „nascut“, repet, si el, în Vrancea. Prezent, în fond, la toate literele alfabetului românesc, datele acestui erou-simbol sunt consemnate la litera E. Dupa modelul creat la initiativa lui Leon Balby, cronicar al celui de al doilea razboi mondial, au fost create monumente ale Eroului Necunoscut în Franta si Anglia (10 – 11 august 1920), Italia (27 octombrie, 1921), Belgia (noiembrie 1922) si România (14 mai 1923). Citim în dictionarul lui Valeriu Anghel si Alexandru Desliu si prefatat de academicianul Valeriu Cotea: „Pentru alegerea ramasitelor soldatului român necunoscut, la 11 mai 1923 s-a hotarât dezgroparea a zece soldati de pe câmpurile de lupta ale marilor batalii din 1916 – 1918 din Ardeal, Jiu, Bucuresti, Dobrogea, Marasti, Marasesti si Oituz, care au fost transportati si depusi în sicrie în Biserica din Marasesti, la 13 mai. În ziua urmatoare, orfanul A. Sandulescu, care îsi pierduse tatal pe front, în 1916, a ales ca simbol al eroului necunoscut român cel de-al patrulea sicriu, spunând: „Acesta este tatal meu!“. La 15 mai 1923, sicriul a fost transportat cu onoruri militare si îngropat în Parcul Carol din Bucuresti“. În 1950, el a fost depus în Mausoleul de la Marasesti, pentru ca, în 1992, sa fie readus în Parcul Carol.
„Vocatie si destin“ este, probabil, singurul dictionar în care figureaza Eroul Necunoscut...