Gustul pentru cultura si serviciile secrete
articol aparut in Cultura, nr. 33 din 2006-08-03» cultura politică » Societatea reala
Autor: ALFRED BULAI
În decembrie 1989 am asistat, multi dintre noi, la cel mai mare spectacol de televiziune pus în scena în România. Marea Revolutie Româna a fost transmisa în direct si, cu siguranta, a fost prima transmisie de acest tip din istoria universala a televiziunilor. Este evident astazi ca, dincolo de revolta populara, de zecile de mii de figuranti, exista o regie a spectacolului care trebuia sa aiba o anume finalitate. Nu stiu daca a iesit chiar asa cum fusese gândita, dar cred ca pâna la urma a iesit ceva destul de asemanator. Am avut un spectacol de neuitat, cu teroristi pe care nu i-am mai gasit niciodata, cu uriase ploi de gloante care nu au lasat nici o urma, cu multe dezinformari, dar si cu morti si raniti. Practic, cu tot ceea ce este nevoie pentru o buna revolutie.
Nu trebuie sa credem câtusi de putin ca a fost un spectacol de opereta. Cea mai mare parte a oamenilor care au participat au fost de buna credinta, au iesit în strada sau au ocupat anumite institutii cu gândul de a rasturna regimul lui Ceausescu. Din pacate pentru istoria recenta a tarii, cei care erau în spate si puneau în scena spectacolul erau, cu siguranta, membri ai unor Servicii secrete, care montau un spectacol cu totul special, atât pentru cei din strada, cât si pentru cei de acasa.
Cel mai probabil unele lucruri nu au iesit ca în scenariu, altele au fost, poate, cu totul arbitrare, asemanator unui spectacol de „comedia dell'arte“. Pâna la urma a iesit un pic de lovitura de stat, un pic mai mult de revolutie, un pic de democratie, un pic de libertate, dar si un lucru absolut cert: o bucurie imensa pentru cei mai multi dintre români, care s-au vazut scapati de represivul regim ceausist. De partea cealalta a baricadei, unii baieti cu ochii albastri (sau sub acoperire, cum vrem sa spunem) au învatat si ei, la rândul lor, câte ceva. Mai mult, îndraznesc sa spun ca au prins gustul pentru spectacolele de strada, pentru teatrul social si astfel, de ce nu, s-au deschis dintr-o data catre cultura. Fosta Securitate, botezata în toate felurile dupa 1990, a început sa iubeasca cultura spectacolului. Au urmat astfel mineriadele, mari greve si proteste de toate felurile, au urmat tot felul de alte operatiuni mai mari sau mai mici, cu tigarete sau alte subiecte apetisante pentru publicul larg.
Gustul pentru cultura al Serviciilor secrete nu s-a putut însa manifesta cu adevarat spectaculos în toata aceasta perioada. Din pacate, în ultimul sau mandat, spre deosebire de primele, Iliescu nu a mai avut aceeasi mare deschidere spre spectacolele Serviciilor. Unde si patimise atâtea din cauza lor în primele sale doua mandate. În acest fel, oamenii din Servicii au trebuit sa se ocupe mult mai mult de activitatile lor obisnuite: traficul de informatii, afacerile dubioase, sprijinirea a tot felul de persoane suspecte, supravegherea operativa a cui nu ne place si alte lucruri de acest fel. Poate ca au facut si lucruri pe care noi nu le stim, ca în privinta a ceea ce ar trebui sa faca, ei sunt întotdeauna foarte discreti.
A venit însa anul 2005 si gustul pentru cultura spectacolului a triumfat din nou. Marea rapire a jurnalistilor, marea eliberare, marea arestare a lui Hayssam. Totul a fost facut ca la carte. O mica exceptie trebuie mentionata: publicul nu a fost la înaltime si asta datorita unor „nenorociti“ de jurnalisti, cu care Serviciile nu sunt prea obisnuite, jurnalisti care au pus tot felul de întrebari prostesti, au cautat nod în papura, au gasit inadvertente si si-au permis sa mearga la dracu în praznic ca sa verifice cum stau lucrurile. Aceste comportamente sunt un evident semn de incultura. În loc ca acesti presari sa stea si sa contemple spectacolul, ei au reactionat absolut aberant, neelegant si grotesc. Din pacate pentru Servicii, presa nu poate fi data afara din sala de spectacol „România“.
Iata ca spectacolul a continuat în aceasta vara. Marea evadare a lui Hayssam. O adevarata epopee. Un triumf al artei spectacolului. Zile întregi a tinut capul de afis. Serviciile si-au facut din nou treaba, ba acum s-au si implicat direct. Sefii cei mari si vizibili si-au dat demisia la unison. Procurorul General le-a luat exemplul. Exceptionala reprezentatie. Nu mai avem pe Hayssam, poate ca este chiar mort (în locul lor dadeam stirea asta la început, pentru mai mult dramatism), nu mai stim nimic de afacerile de anul trecut, vom avea alti procurori, alti sefi la Servicii, decorurile vor fi aranjate frumos pentru spectacolul urmator.
Mai interesant este ca am aflat ca, de fapt, nici nu era bolnav si ca un doctoras care se multumeste probabil cu pungi de cafea sau cu tigari a fost cel care l-a etichetat cu o metastaza inexistenta. Am descoperit ca nu stim de ce a fost eliberat, mai ales nu stim de ce acuzarea a cerut eliberarea (asta poate dintr-o reactie de gelozie sau de invidie, ca într-o telenovela braziliana). Am aflat ca unele servicii s-au minunat ca a fost eliberat, altele au anuntat cu mult, dar cu mult timp înainte, ca o sa fuga, am aflat ca de fapt nu avea nimeni voie sa-l urmareasca si câte si mai câte lucruri interesante.
Palpitant spectacol! Mai vrem! Totusi, cred ca ar trebui cineva sa le comunice organizatorilor ca este un spectacol si ca noi îl consideram ca atare. Dragele noastre servicii, nu suntem chiar atât de idioti încât sa facem confuzie între spectacol si realitate. De la trei-patru ani, orice copil normal realizeaza aceasta diferenta. Chiar daca ne place, sa nu va asteptati sa credem ca povestile sunt inspirate dupa un caz real.