Para-tevelionul
articol aparut in Cultura, nr. 206 din 2009-01-15» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: CATALIN STURZA
Rostul programelor TV din noaptea de revelion, asa cum sunt ele gândite în ultimii ani, îmi scapa cu desavârsire. Televiziunile, în special cele private, se straduiesc sa puna la cale câte un ultra-mega-para-reve-nghelion, promovat zgomotos, cu harmalaie multa pe fundal, culori tipatoare si vedete agatatoare în prim-plan. Vedetele se cam plimba de la un post la altul, desi fiecare televiziune se lauda ca ea si doar ea a reusit sa-i cheme pe Adi/Costi/Danut.
Scopul fiecarei întruniri, la care VIP-urile se straduiesc sa cânte cât mai tare si sa scorneasca glume cât mai trase de par, e de a face rating. Satisfactia cea mai mare pentru televiziuni vine abia pe întâi ianuarie, când se masoara audientele si se stabileste a cui paranghelie a câstigat. Antena 1 i-a batut pe toti la numaratoare, dar Pro TV-ul a luat publicul tânar, Prima pe cel cu bani iar TVR1 pe cel educat.
Însa, dincolo de procentele din cascavalul audientei, rostul para-tevelioanelor nu-l înteleg si pace. Din punctul de vedere al telespectatorului, o adunatura de personaje faimoase multumita revistei „Ciao“ si albumelor de manele n-ar trebuie sa aiba nimic distractiv. Regula e „cine face îmbulzeala mai mare“, nu „cine face un lucru cu coada si cap“. Oricum, cine mai sta sa se uite la televizor de revelion? Cei care au bani si studii superioare pleaca în vacanta în Ibitza, cei care au doar studii superioare se întâlnesc cu prietenii si nu se uita la televizor, cei tineri merg la discoteca.
Ramân pensionarii fara bani, care, din nostalgie pentru revelioanele cu Toma Caragiu si Misu Fotino, cu Dem Radulescu si Stela Popescu, ar trebui sa stea lipiti de televizor. Cei care apreciau, însa, acele programe vor fi si cei mai dezamagiti. Poantele lui Toma Caragiu erau pentru vremuri în care oamenii nu prea aveau de ales si stateau la televizor, e adevarat. Însa nici nu le parea rau dupa aceea si comentau zile întregi o sopârla precum „un jucator cu o pozitie foarte buna în clasament a trimis o minge afara, a trimis a doua minge afara, l-a trimis pe frate-sau afara, pe cumnatu-sau afara, pe sora-sa afara, bine, frate, dar toti out, toti out? s-a observat din tribune, respectivul a fost eliberat din lot si numit arbitru pe tusa, c-asa-i în tenis“. Programele de acum, cu mult mai multe mijloace tehnice si mult mai putina inspiratie, se straduiesc sa stoarca un zâmbet acru pe calapodul glumelor vechi. Însa Adi Minune nu-i ajunge nici pâna sub barbie lui Toma Caragiu, si deghizarea într-o caricatura jalnica a lui Stefan cel Mare nu-l face nici mai simpatic, nici mai destept.