Priviri si pasari
articol aparut in Cultura, nr. 206 din 2009-01-15» cultura sunetelor »
Autor: MAIA CIOBANU
Nu cu mult timp în urma, sala mare a Atheneului Român a gazduit un concert mai putin obisnuit pentru melomanii care frecventeaza în mod regulat lacasul Filarmonicii „George Enescu“. Recitalul pianistic înscris sub egida centenarului Olivier Messiaen (nascut pe 10 decembrie 1908) omagia memoria unui „monstru“ al muzicii secolului XX, una dintre figurile mai putin obisnuite ale literaturii muzicale de avangarda.
Sub degetele maiestre ale Ilincai Dumitrescu, claviatura minunatului Steinway a iscat sonoritatile binecunoscute – socante si gratioase, sfarâmând tensiunile în iluminari cristaline.
Am ascultat prin urmare saisprezece mici capodopere incluse în doua cicluri de piese pentru pian, imaginate de autor la distanta de peste patruzeci de ani: „Vingt regards sur l'enfant Jesus“ (1944) – dedicate sotiei compozitorului, pianista Yvonne Loriod, si „Petits esquisses d'oiseaux“ (1985).
Ca întotdeauna când asculti muzica marelui maestru, substanta sonora poarta o atât de puternica si specifica amprenta încât întelegi imediat de ce activitatea sa de profesor de compozitie la Conservatorul din Paris nu avea cum sa provoace aparitia unei „scoli Messiaen“; cararea sa artistica nu poate fi urmata mai departe, stilul sau nu poate fi preluat si dezvoltat, caci materia prima a operelor sale, inventata si brevetata în celebra „Technique de mon langage musical“ este imediat recognoscibila si inevitabil semnata.
Cu o exemplara generozitate si luciditate compozitorul si-a încurajat discipolii (dintre care ii enumaram pe Pierre Boulez, Karlheinz Stockhausen, Iannis Xenakis si altii) în sensul construirii propriului drum si propriilor estetici, de multe ori total diferite de ale sale.
Timp de peste saizeci de ani organist la biserica Sainte Trinité, ornitolog si admirator fara rezerve al cântului pasarilor, Olivier Messiaen este o personalitate unica în peisajul muzicii moderne. Compozitorul mosteneste traditia organistica si pianistica franceza, dar si lumea lui Claude Debussy pe care o reconfigureaza în spiritul unei sensibilitati mai degraba expresioniste; artistul apartine avangardei prin capacitatea de a stoca, sintetiza si imagina noi tehnici de compozitie, prin deschiderea fata de timbrurile orientale si asiatice, fata de instrumente si sonoritati de ultima generatie.
De la „Cvartetul pentru sfârsitul timpului“ (revelator nu numai pentru biografia artistului, ci si pentru problematica – esentiala pentru orice muzician –, a organizarii timpului sonor), de la cele „Trei mici liturghii ale prezentei divine“, trecând prin „Vingt Regards sur l'enfant Jesus“, apoi la Simfonia Turangalila, la „Messe de la Pentecôte“, la „Réveil des oiseaux“, „Catalogue des oiseaux“, „Chronochromie“ si la opera dedicata Sfântului Francisc de Assisi, Olivier Messiaen parcurge un drum complex, perfect consecvent cu propria-i personalitate.
Într-o societate în care scepticismul este cuvântul de ordine, iar oportunismul domina carierele intelectualilor de elita, Messiaen are sinceritatea credintei autentice, siguranta linistita a celui care recunoaste ierarhia valorilor spirituale.
Paginile celor „Douazeci de priviri asupra pruncului Iisus“ sunt departe de a se constitui într-o lectura comoda pentru pianist sau pentru ascultator, de aceea selectia Ilincai Dumitrescu opereaza o necesara „dramaturgie“.
Prima piesa aleasa, „Regard de l'étoile“ (unde, descrie autorul, „sub o cruce, steaua luceste naiv“), e urmata de acea „coborâre în jerba“ din „L'échange“, de minunatele „Regard de la Vierge“ („inocenta si tandrete“), „Regard de la Croix“, „Regard des hauteurs“, „Regard du temps“, „Noël“, „Regard des Anges“, „Regard des prophets, des bergers et des Mages“ („muzica exotica, tam-tam-uri si oboi, concert enorm si zgomotos“), pentru ca ultima „privire“ sa aiba un titlu, cadenta a unui final perfect: „Je dors, mais mon coeur veille“ („poem de dragoste, dialog de dragoste mistica…Nu e un înger care surâde, e Iisus dormind care care ne iubeste în Duminica Sa si ne daruieste uitarea“).
Ascultatorul este absorbit de discursul poetic si pasional atât de „messiaen“, plonjeaza într-un univers fermecat de diversitatea culorilor si densitatilor.
Ciclul celor sase „Petits esquisses d'oiseaux“ creioneaza câteva portrete sonore ale celor pe care compozitorul îi declara „cei mai mari muzicieni“; cântul lor este citat si încrustat în atâtea din opus-urile unui artist fascinat de inimaginabila varietate si stralucire a neorgoliosilor solisti.
Pianistica lui Messiaen reclama o tehnica pretentioasa, rezolvata cu gratie de experienta Ilincai Dumitrescu, al carei palmares impresionant include zeci de concerte, turnee în tara si în cele cinci continente ale lumii, un doctorat în muzicologie, înalte premii si distinctii, pe scurt, o activitate intensa care o recomanda ca personalitate de notorietate a vietii muzicale.
Ilinca Dumitrescu are avantajul unei solide culturi muzicale si nu numai, ea este o solista de mare anvergura, dar si o distinsa muzicoloaga, autoare a unei impresionante monografii dedicate lui Mihail Jora, mai recent initiatoarea si moderatoarea unui ambitios ciclu de emisiuni de dialog muzical si cultural gazduit de TVRM.
Toate aceste rapid mentionate si inevitabil incomplete date ale personalitatii sale îsi pun pecetea pe modul sau de interpretare care ataseaza virtuozitatea unei autentice stiinte a frazarii si unei deosebite culturi a sunetului.
Seriozitatea profesionala se uneste cu o excelenta intuitie si cu o nedezmintita atractie fata de muzica moderna. Cred ca daca ar fi sa definesc printr-un singur cuvânt personalitatea si înaltul talent al Ilincai Dumitrescu acel cuvânt ar fi coerenta.
O vizibila logica si consecventa caracterizeaza tot ceea ce face si creeaza Ilinca Dumitrescu, o necesitate profunda în a-si pune în acord eu-l interior cu activitatea sociala si profesionala, o mare atentie în respectarea unui bun echilibru.
Ilinca Dumitrescu are o mare consideratie pentru publicul sau, ea se respecta pe sine si îsi respecta ascultatorii. Neglijenta, superficialitatea, improvizatia atitudinala (atât de frecvente, atât de comune în viata noastra artistica curenta) sunt pur si simplu absurde si ca atare imposibile pentru aceasta artista care cultiva luciditatea si autocontrolul.
Ilinca Dumitrescu stie ca numai în acest fel sensibilitatea sa îsi câstiga dreptul la libertate si spontaneitate, ca numai în aceste conditii talentul devine inventiv.
Si pentru ca am pomenit de echilibru, de logica si consecventa, e bine sa reamintim ca repertoriul pianistei include Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Chopin si nu în ultimul rând nenumarate creatii moderne si contemporane, ca muzica româneasca îi datoreaza zeci de concerte si nenumarate prime auditii, ca nume importante ale muzicii noastre i-au dedicat noile titluri ale opusurilor lor.
O mentiune speciala se cade binecunoscutului muzicolog Grigore Constantinescu ce a prefatat si comentat o seara care a stralucit sub cupola Atheneului Român.