Un film din topul anului 2008 – „Restul e tacere“
articol aparut in Cultura, nr. 206 din 2009-01-15» cultura cinema »
Autor: Rozana Mihalache
Dintre toate productiile românesti pe care le-am vazut în 2008, „cel mai film“ s-a dovedit a fi „Restul e tacere“, capodopera lui Nae Caranfil. În ultima vreme modul de a realiza o pelicula s-a schimbat, asteptarile sunt altele si din partea producatorilor, si din partea publicului, pentru ca regizorii au avut grija sa se impuna cu filme care seamana a orice altceva, numai a ceea ce ar trebui sa fie nu.
Spre începuturile cinematografiei românesti
„Restul e tacere“ e cu adevarat un film si se mai poate spune ca este singura „ars cinematografica“ din istoria cinematografiei românesti. Este un film clasic, cu note reusite de amuzament, cu o coloana sonora impecabila, locatii senzationale si o imagine foarte bine realizata.
„Restul e tacere“ este un film despre un film, si anume despre realizarea primului lung-metraj românesc în 1912, „Independenta României“. Caranfil l-a ales pe Marius Florea Vizante sa interpreteze rolul personajului principal, Grig, un erou exceptional construit, afisând un aer aproape adolescentin si o atitudine de luat în seama fie si pentru amuzament.
Din echipa care avea sa faca primul film românesc Grig era regizorul. Toata lumea, inclusiv Regele României, întelegea ce face operatorul, ce face monteurul, ce fac actorii. Dar regizorul ce facea? si atunci Grig i-a raspuns Regelui, umflându-se în pene: „Eu domnesc, Sire!“.
Ovidiu Niculescu îl interpreteaza pe Leon, finantatorul filmului, Mihai Gruia Sandu este Iancu Brezeanu, tatal lui Grig si actor faimos al Teatrului National, superba Mirela Zeta, a carei frumusete aproape îi umbreste talentul actoricesc, interpreteaza o femeie frivola si superficiala de care se îndragosteste Grig, iar Ioana Bulca apare într-un rol „veritabil boem“, cel al Aristitei, marea Aristita. Celebrul duo tata-fiu, Florin si Vlad Zamfirescu, fac si ei doua roluri savuroase.
În „Restul e tacere“ ni se deschid portile spre o lume despre care am avut ocazia doar sa citim. Vom privi spre o lume fascinanta, opulenta, a unui Bucuresti demult apus, spre un alt fel de teatru si mai ales spre începutul cinematografiei românesti.
De asemenea, ni se ofera indicii despre ceea ce însemna gazetaria pe vremuri si despre siretenia si subtilitatea cu care aceasta putea fi realizata.
O capodopera în vremuri nepotrivite
„Restul e tacere“ este o lectie de cinematografie pentru tinerii regizori care ar trebui sa-si aminteasca de ce au ales profesia asta si sa faca filme si din pasiune, nu numai pentru a câstiga diverse premii la festivaluri. E usor sa faci un film pentru un festival, aproape ca exista reteta pentru asta, dar nu se compara nici pe departe cu a face un film din placerea de a face film.
„Restul e tacere“ e pur si simplu un film cu clasa care are toate atributele necesare pentru a intra în rândul marilor productii ale cinematografiei mondiale.
S-a spus ca trebuia facut în urma cu 30 de ani, ca nu-si are locul în zilele noastre, dar ceea ce nu s-a spus e ca nu conteaza când a fost facut, ci conteaza ca a aparut, deoarece era necesar!
Nu putem decât sa speram ca si alti regizori talentati din România vor capata curajul lui Nae Caranfil, acela de a crea o capodopera în vremuri asa-zis „nepotrivite“.
Pentru asta, „cei care au credinta sa se roage, ceilalti sa bea un coniac“ – ca sa folosesc o replica din film.
În încheiere va pun în mâna doi banuti simbolici si va invit sa vedeti filmul pentru a le descoperi semnificatia. Merita!