Criza, razboaiele si cinismul
articol aparut in Cultura, nr. 206 din 2009-01-15» cultura politică » Psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Razboiul este cea mai rentabila afacere cu putinta. Finantarea unui conflict, indiferent de rezultatul final al acestuia, înseamna renasterea economiei. A unei parti a economiei, ma refer la registrul militar. Fireste, populatia nu are nici o legatura cu valul de (aparenta) prosperitate ce vine peste ea ca pe nepusa masa (si care va trece la fel de insesizabil). Populatia plateste un tribut de sânge (nu bogatanii se înroleaza), ea subventioneaza efortul de razboi prin taxele pe care le plateste (si conturile finantisto-industriasilor din zona politico-militara) si este victima propagandei pe care puterea, prin intermediul mass-media, o orchestreaza împotriva sa în scopul de a o manipula pentru a obtine consensul atât de necesar formalitatii democratice.
Iata cum numai în câteva propozitii am descris în culori sumbru de exacte întreaga odisee declansata pe data de 11.09.2001 de Administratia republican-neoconservatoare a presedintelui George W. Bush. De fapt, ce a urmat – mult clamatul si mediatizatul „razboi international contra terorismului (islamic)“ – nu a fost atât consecinta prabusirii complexului World Trade Center din centrul Manhattan-ului, cât al doilea episod al unui scenariu gândit de sectiunea cea mai radicala, fundamentalista si paranoica a anturajului prezidential.
Sa ma explic. Pâna în urma cu trei-patru ani as fi jurat ca „scenarita“ si „complotita“ sunt doua boli extrem de urâte ce afecteaza spiritul omenesc. si nu ma refer exclusiv la registrul clinic, diagnostic al simptomelor paranoiace. Nu esti neaparat atins psihotic daca gândesti în termeni de „scenarita“ si „complotita“, ci doar un mic si caraghios paranoid. Din pacate, experienta traita si livresca a anilor din urma, atât cea nationala, cât si cea internationala, m-a determinat sa-mi reconfigurez viziunea despre lucruri. Destul de dureros, am priceput ca întâmplarile politice si economice, interne si externe, au adeseori cauze inaparente, motive subterane si pricini deloc evidente pentru imensa masa a populatiei. La nivelul de sus al vietii sociale (politic, cultural, religios) exista o necesitate secreta gratie careia scenarii si proiecte neformulate ca atare ajung sa prinda viata. Pe scurt, altii sunt regizorii, noi, insii obisnuiti nefiind decât niste simple marionete, banali actanti involuntari într-o piesa scrisa de altii.
Cu sase luni înaintea caderii WCT-ului, America intrase deja în recesiune grava. Dupa dezastrul economic lasat de Bush senior, dupa relansarea democrata si derapajul final din al doilea mandat Clinton, Statele Unite pasisera neoficial în criza. O criza recunoscuta abia în noiembrie 2001 de Casa Alba, atunci când premisele unei recuperari economice se faceau deja simtite ca urmare a reorientarii masive a productiei americane spre sectoarele militare. si pentru ca spuneam la începutul acestor rânduri ca razboiul este cea mai avantajoasa afacere, devine logic ca episodul 11.09 a însemnat exact ce însemnase momentul Pearl Harbor pentru Guvernul Roosevelt: oportunitatea de a oferi industriei de razboi sansa unor imense comenzi derulate pe parcursul mai multor ani. Ca si în cazul Germaniei lui Hitler, nu investitiile sociale au scos America la capat, ci sustinerea economica a razboiului. Criza din 1928-1932 si-a aflat cea mai redutabila solutie în productia de razboi. Nazistii au pierdut, dar americanii si rusii au câstigat. Dupa aceea, întretinerea „Razboiului Rece“ n-a avut în primul rând o conotatie ideologica, în ciuda aparentelor, foarte manipulabile, ci una economica, deoarece exportul, oficial si neoficial, de armament, ca si cercetarile în domeniul înaltei industrii si tehnologii militare, au reprezentat un teribil balon de oxigen pentru magnatii complexului militar-industrial. Coreea, Vietnamul, Israelul si tarile arabe, Afganistanul, Congo, Angola, America latina, spatiul ex-iugoslav au fost debusee excelente pentru americani si rusi sa-si dezvolte o piata de desfacere de sute de miliarde de dolari. Cine a profitat financiar de pe urma tuturor acestor conflicte, directe si indirecte? În mod sigur, nu natiunea rusa si cea a americana, ci liderii, vazuti si nevazuti, de la Kremlin si Casa Alba.
Spuneam ca prabusirea celor trei turnuri (trei, nu doua gemene, caci la câteva ore dupa dezastrul siamezelor s-a naruit, fara avion-cauza si incendii majore, si WCT 7, o cladire de „doar“ 47 de etaje aflata la circa doua sute de metri de locul dezastrului initial!) a facut parte dintr-un scenariu extrem de bine gândit, realizat cu concursul unor împrejurari determinate de specialisti militari si civili, care au actionat cu acordul unor înalti demnitari ianchei. Suferind ca rolul de unica mare putere ramasa fara adversar ideologic nu renteaza economic, americanii au reinventat razboiul de lunga durata, de asta data „civilizational“. În locul comunismului mondial, fundamentalismul islamic (mde, oare de ce cele mai mari rezerve de petrol se afla în Orientul islamic?). Cei „buni“ contra celor „rai“. Fireste ca n-a contat deloc faptul ca radicalismul coranic militant fusese organizat, pregatit si finantat de catre serviciile secrete americane, Ben Laden si Al Qaeda fiind inventii 100% CIA... Iar de-atunci, din momentul zero al începerii ofensivei contra terorismului mahomedan (de ce nu si contra celui irlandez sau basc?), permanenta conflictului a determinat ca rezultatul sa nu conteze caci, nu-i asa, imensele comenzi i-au facut pe miliardari mai bogati decât erau.
Cui îi pasa de mortii din Afganistan si Irak? Dar de cei de la WCT? Important este ca America sa prospere sau macar sa târasca dupa ea în criza restul lumii, fata de care se îndatoreaza cumplit (dupa unele calcule, aproximativ doua miliarde de dolari pe zi)...